Continuăm povestea satului Poiana, localitate cu un trecut tumultos în ultimele decenii de până la dispariție. Se poate spune fără teama de a greși că pentru Poiana rezervele uriașe de carbune i-au hotârât soarta, statul comunist nu putea să ignore aceste resurse. Trebuie să ne bucurăm însă de paginile de istorie scrise de această localitate în ultimele secole și să le aducem în atenția iubitorilor muzei Clio în măsura posibilităților. Referitor la Ansamblul Arhitectural ”Tătărescu”, mutat la Curtișoara cu mai bine de două decenii în urmă, să nu uităm că în perioada interbelică acolo au făcut popas regele Carol II, viitorul rege Mihai I, regina mamă Elena, principele Nicolae, principesele Ileana şi Elisabeta, prinţul George Valentin Bibescu şi soţia Martha Bibescu ș.a. Au trecut pe la Poiana în perioada amintită cam toți politicienii importanți ai vremii de la Ionel I.C. Brătianu, I.Gh. Duca, Nicolae Iorga la Nicolae Titulescu și Grigore Gafencu ș.a. Dacă mai amintim și vizitele inegalabilului Constantin Brâncuși…realizăm când de relevant este trecutul acestei zone.
Istoria a fost necruțătoare cu așezarea de la Poiana-Rovinari, salvată în mica măsură prin mutarea proprietăților lui Gheorghe Tătărescu la Curtișoara, care a dispărut pentru a fi scos la suprafață cărbunele cel atât de necesar economiei naționale. Ce ar fi fost însă dacă în acești ani am fi avut locația de la Poiana și aceasta ar fi putut fi amenajată de o manieră originală în care pe aleile domeniului să te întâlnești cu istoria? La acest moment, specialiștii Consiliului Județean Gorj lucrează la un mare proiect de reabilitare/extindere a Muzeului de la Curtișoara, poate că ar fi de luat în calcul reamplasarea Ansamblului ”Tătărescu” și recreerea atmosferei de atunci, poate cu ajutorul actorilor de la Teatrul ”Elvira Godeanu”. Se practică o asemenea manieră de a privi istoria pe la alții iar nouă, cel puțin în această speță, ne-a lipsit până acum curajul de a aborda altfel de lucruri.
Datorăm doamnei Gabriela Neta Popescu un articol foarte interesant intitulat ”Sanda Maria Tătărescu-Negropontes – Un destin peste care a trecut tăvălugul istoriei” și unde aflăm despre vizita lui Constantin Brâncuși la Poiana. Amănuntele apar într-un interviu acordat de Sanda Tătărescu criticului de artă Vasile Vasiescu: „Întâmplarea făcea că Brâncuşi se întorcea acasă după mai bine de 10 ani cu Orient-Expresul. Noi vorbim acum de anul 1936, când încă nu venise al doilea război mondial. La acea vreme Orient-Expresul oprea la Filiaşi, care faţă de Poiana, unde se afla casa părinţilor mei, se găseşte cam la 30-40 km. Toţi prietenii noştri care veneau din străinătate, coborau din Orient-Expres în gară la Filiaşi unde erau aşteptaţi cu o maşină care-i ducea apoi la Poiana. Eu trebuia să-l aştept pe Brâncuşi. Eram atunci o fată tânără de vreo 17 ani – sunt născută în 1919 de ziua Sfi ntei Maria… Cum se întâmplă, am avut ghinion atunci, Orient-Expresul sosise şi eu ajunsesem cu întârziere. Eram îngrozită pentru că acasă primisem toate instrucţiunile legate de felul cum trebuia să-l întâmpin pe Brâncuşi. L-am căutat pe şeful gării, pe care de altfel îl cunoşteam bine: “Domnule, a sosit de la Paris un domn foarte important”. “N-a venit nimeni important, pentru că dacă ar fi coborât l-am fi cunoscut după geamantane…” Eram speriată şi neajutorată în faţa şefului de gară, când s-a apropiat de noi un bătrânel, mic de statură, cu barbă, cu hainele cam ponosite şi care mi-a spus atunci: “Mi se pare că pe mine mă căutaţi…”
Aşa l-am cunoscut eu pe Brâncuşi. În mintea mea de fată foarte tânără, Brâncuşi trebuia să fi e un colos. Ei bine, nu era. Dimpotrivă, era un om cât se poate de modest, cu nişte ochi adânciţi mult în fundul capului, aş spune că erau nişte ochi foarte olteneşti. De altfel toată fi gura lui îl trăda a fi un gorjean adevărat La noi la Poiana era un adevărat centru politic, cu oameni politici care veneau cu treburi, era o atmosferă cu adevărat de viaţă politică. Ori, trebuie să recunosc, Brâncuşi era tot ce vreţi, numai om politic nu era, şi în plus avea o reticenţă pe care o avusese şi de-a lungul convorbirilor cu mama când puseseră la cale împreună venirea lui la Târgu-Jiu. La noi, în parcul conacului de la Poiana, se găsea o casă de oaspeţi al cărei pridvor era semnat de Antonie Mogoş. Aici a locuit şi Brâncuşi. Ei bine, în casa şi în familia Tătărescu de la Poiana, unde se făcea intens politică, Brâncuşi a găsit drept stâlp de reazem pe mama mea, Aretia Tătărescu, pentru că ea, cu toată dragostea infinită pe care o purta soţului ei, n-a făcut politică nici măcar o zi; dimpotrivă, aş zice că era nefericită pentru că tatăl meu era atât de absorbit şi de preocupat de politică. Şi mama îl susţinea pe Brâncuşi. Cum l-a înţeles însă, pe Brâncuşi, a fost ceva special. A fost un fluid special, pentru că Brâncuşi era greu de înţeles”.( Sanda Maria Tătărescu-Negropontes).
O istorie milenară
Trecutul localității Poiana este unul foarte interesant și în perioada mai îndepărtată. Ne referim aici la ceea ce este cunoscut drept Tezaurul de la Poiana-Rovinari, despre care au mai fost publicate informații în paginile publicației ”Vertical” sau la alte descoperiri arheologice pe care le vom invoca într-un episod viitor.
Tezaurul de la Poiana fost descoperit întâmplător în 1938 și are un inventar complex: 28 de monede (15 denari republicani romani şi 13 denari imperiali), dar și obiectele de podoabă de factură dacică. S-a făcut atunci un sondaj arheologic după respectiva descoperire, de CS Nicolaescu – Plopşor, fiind descoperite alte trei obiecte de podoabă. Aceste obiecte se găsesc la Muzeul de Istorie al României. Cele 28 de monede cuprind piese republicane care se datează între anii 124-103 î.Hr., iar cele mai recente de la Marcus Antonius. Monedele imperiale provin de la Tiberius, Nero, Vespasian şi Domiţian. Despre piesele de podoabă geto-dacice reținem că au fost: un colier din bară de argint cu secţiunea pătrată, cu capetele modelate în formă de cap de şarpe (lungime 46 cm şi greutate 181,77 g); colier cu capătul modelat în formă de şarpe, uşor aplatizat (lungime 28,5 cm şi greutate 54,47 g); brăţară de argint cu extremităţile ce se suprapun pe o porţiune de 4 cm, care sunt înfăşurate pe corpul brăţării (diametru de 7,4 cm şi greutate 15,37 g); o altă brăţară cu extremităţile ce se suprapun pe o porţiune de 7,5 cm, care se înfăşoară pe corpul piesei (diametrul de 8,7 cm şi greutate 43,86 g); un cercel circular realizat din sârmă ce se subţiază treptat, cu extremităţile rămase libere ce se termină printr-un buton de formă conică (lungime desfăşurată de 17,5 cm şi greutate 7,46 g); un alt cercel asemănător (lungime desfăşurată de 17,5 cm şi greutate 5,92 g); inel de sârmă pe care este prinsă o amuletă de forma unei securi („toporul zeului cel mare”) cu diametrul de trei centimetri şi o greutate de 3,50 g. Se mai regăsesc în același tezaur 10 inele confecţionate dintr-o bară cu secţiunea pătrată şi capetele care se suprapun pe o mică porţiune, iar după aceea sunt rulate pe bară.
Descoperirile nu s-au oprit aici, astfel s-a mai descoperit un inel similar cu cele anterioare cu diametrul de 3,2 cm de care este prins un altul mai mic cu diametrul de 2,5 cm. S-a adăugat o cataramă din tablă groasă de un milimetru de formă romboidală, alungită; pe una din ele pe benzile de incizii sunt plasate cerculeţe concentrice. Lungimea pieselor este între 8,4 – 9,2 cm, iar greutăţile sunt cuprinse între 6,04 – 8,28 g.
Tot din acelaşi tezaur face parte şi un pandantiv din tablă de argint cu grosimea de 0,7 mm, modelat în formă de lance, cu extremitatea opusă vârfului, fiind înfăşurată astfel încât formează un ochi prin care trecea probabil un inel, decorul fiind reprezentat de trei cerculeţe realizate prin ştanţare. Datele tehnice arată că acesta are lungimea de 5,8 cm şi greutatea de trei grame. A mai fost descoperită o piesă de formă dreptunghiulară, groasă de 2 mm cu extremităţile pliate în unghi drept, la ambele capete cu câte un orificiu pentru introducerea unui nit. Decorul consta din benzi de incizii şi cinci cercuri concentrice, lungimea desfăşurată fiind de 5,2 cm şi greutatea de 4,75 g.
Datorăm o parte importantă din cercetarea de la Poiana inegalabilului arheolog oltean C.S. Nicolăescu-Plopșor(1900-1968). Nepot al lui Dincă Schileru după mamă și ucenic al lui Vasile Pârvan, viitorul academician avea o manieră foarte complexă și completă de cercetare care includea în timpul investigațiilor pe teren inclusiv discuțiile cu localnicii. Așa culegea informații privitoare la posibila apariţie a unor vestigii străvechi, de la bucăţi de cremene la cioburi de ceramică, obiecte cu totul neaşteptate care puteau să apară în orice moment în contactul țăranului cu glia strămoșească.
Poate că și în urma unei asemenea discuții, C.S.Nicolaescu – Plopşor a pus îngroparea tezaurului de la Poiana în legătură cu luptele lui Domiţian duse împotriva dacilor, deoarece ultimele monede din tezaur pot fi datate din timpul acestui împărat. Savantul oltean făcea astfel legătura între părăsirea Cetăţii de la Vârţ şi îngroparea tezaurului descoperit la Poiana-Rovinari. (Va urma)
Bibliografie:
Xxx, Judetul Gorj. Monografie. Colectia Judetele Patriei, Editura Sport Turism, București, 1980
Gheorghe Calotoiu, Consideraţii asupra spiritualităţii geto-dacilor refl ectate în descoperirile arheologice de pe teritoriul actual al Gorjului, în LITUA, XIII, 2011
Mihai Pasere, Monografia Rovinarilor, 30 de ani de la înființarea orașului Rovinari (1981-2011), Editura Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Tg-Jiu, 2011
Gabriela Neta Popescu, Sanda Maria Tătărescu-Negropontes – Un destin peste care a trecut tăvălugul istoriei, în LITUA, XIV, 2012.
