Piese din 12 muzee, expuse la Bistrița Năsăud

 130 total views

Foto: Sever Moldovan

36 piese de port popular și podoabe tradiţionale, din proprietatea a 12 muzee din România, printre care și din Gorj, sunt expuse  în Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud. Expoziția este intitulată „Dincolo de poveste. Graiul straielor moștenite” și poate fi vizitată până în data de 5 iunie 2022. Apoi, aceasta „va pleca” prin țară, putând fi vizitată în toate muzeele partenere.

Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud a pus în operă proiectul  „Dincolo de poveste. Graiul straielor moştenite” în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român, Muzeul Judeţean Gorj “Alexandru Ştefulescu”, Muzeul Etnografic al Moldovei, Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Muzeul Judeţean de Etnografie şi Artă Populară Maramureş, Muzeul de Etnografie Braşov, Muzeul Maramureşean Sighetu Marmaţiei, Muzeul Brăilei “Carol I”, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane şi Colecţia Etnografică Marius Matei.

Expoziția a fost montată într-un mod de-a dreptul inedit, piesele fiind suspendate într-un păienjeniș de fire de bumbac, fapt ce a atras în mod plăcut atenția publicului vizitator. S-a plecat de la ideea firului poveștilor depănate de bătrânii noștri la gura sobei, sau a păianjenului care-și țese pânza, așa cum țeseau femeile, în casă, pânza pentru obiectele de îmbrăcăminte, ce au devenit, acum, piese de muzeu.

Foto Sever Moldovan

Straiele vorbesc

Expoziția și-a dorit să descopere biografia culturală a bunurilor de patrimoniu, povestea lor aducând în actualitate și povestea oamenilor și a timpurilor în care au fost făurite. Fiecare dintre cele 12 muzee participante au adus în expoziție câte trei obiecte din patrimoniul propriu, cu tot cu poveștile lor. Acestea au trebuit să reprezinte atât zona etnofolclorică în care se află fiecare muzeu, cât și, pe cât posibil,  portul minoritățile naționale din zonă.

Colaborare între specialiști

Coordonatoarea și inițiatoarea proiectului, Gela Neamțu, muzeograf în cadrul Secției de Etnografie a Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud, ne-a declarat că a fost copleșită de frumoasa colaborare cu colegii din celelate muzee: „M-a copleșit colaborarea cu colegii din țară. Deși nu ne cunoșteam, a fost de ajuns să-i sun și să le spun ideea proiectului, că s-au bucurat foarte mult și, imediat, au fost de acord să se implice în el. De altfel, unul dintre obiectivele proiectului nostru este colaborarea între specialiștii din muzee și pot spune că acesta este mai mult decât îndeplinit. Consider că e timpul să găsim moduri inedite de a prezenta piesele de patrimoniu pe care le dețin muzeele, să colaborăm, să venim în fața publicului cu expoziții comune atractive, pentru a-i face pe oameni să vină să le viziteze.”

Gorjul, la loc de cinste

Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” este al treilea din cele 12 participante, în care va ajunge expoziția „Dincolo de poveste. Graiul straielor moştenite”, după Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud și Muzeul Național al Țăranului Român. Cea mai importantă piesă cu care Gorjul participă în expoziție este o vestă din costumul schileresc, model creat de deputatul țăran Dincă Schileru, special pentru a merge îmbrăcat în costum tradițional în Parlamentul României. Modelul creat de el a devenit reprezentativ pentru costumul popular bărbătesc din județ. Celelalte două piese cu care Gorjul participă la expoziție sunt un vâlnic gorjenesc și o maramă de borangic.

Costumul schileresc

 „Portul popular gorjenesc, așa cum este evidențiat în picturile de secol XIX, cunoaște, către ultima decadă a acestei perioade, sub impulsul prefacerilor de tip economic și social, caracteristice etapei istorice a modernitații românești, o foarte importantă transformare tipologică.

   Structura pieselor, calitatea materialului, bogația decorului au transfigurat vechea tradiție vestimentară într-o categorie aparte, specifică țărănimii înstărite, intelectualității și micii burghezii, având o continuitate neîntreruptă, până în zilele noastre și o recunoaștere unanimă de la numele fondatorului și promotorului modei, drept- port schileresc.

Dincă Schileru

    Dincă Schileru este `meșter cunoscut, cu atelier important în zona Gorj`, dar și viitor deputat ce poartă cu mândrie, în Parlamentul țării, costumul pe care l-a creat, ca notă distinctivă de noblețe. `Bărbat frumos, chipeș, cu o mustață lungă, întoarsă haiducește, gata să înțepe la nevoie, avea însă ochii blânzi, privirea gata să facă bine semenului. Îmbrăcat în costumul său gorjenesc- hainele purtând de la el încoace denumirea de schilerești- nenea Dincă era într-adevăr, o figură impresionantă`.

    Moda pe care a oferit-o s-a impus și a trecut proba timpului. La puțină vreme după Marele Război, Dincă Schileru a lăsat urmașilor o importantă moștenire cultural-edilitară(școală, biserică, bancă populară), precum și prestigiul costumului, cu care se identifică imaginea Gorjului până în prezent.

    În perioada interbelică, Arethia Tătărescu, președinta Ligii Femeilor Gorjene, este personalitatea care își pune amprenta asupra industriilor casnice, atât prin înființarea Atelierelor Ligii de la Tismana, cât și susținerea și promovarea micilor producători deja existenți. De atenția sa a beneficiat, printre altele și atelierul lui Pantelică Bărbulescu, prezent la Expoziția Națională de la București din 1934. Succesul firmei sale, datorat costumelor schilerești, a fost confirmat de medaliile de aur obținute la expoziții din țară și din străinătate.

În prezent, parafrazând titlul unui foarte serios volum monografic dedicat lui Dincă Schileru, putem spune că și celebrul costum, asemeni personajului istoric, este `o legendă vie a Gorjului`. (Albinel Firescu – Șef Secție de Artă și Etnografie, în cadrul Muzeului Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”)

Vâlnicul gorjenesc

  „În Gorj, ca și în întreaga Oltenie, costumul femeiesc de sărbătoare este fastuos.Cămășile cu motive și culori felurite, oprege, zăvelci sau vâlnice sunt un ansamblu distinct și, totuși, neomogen, rod al variabilității izvorâte din specificul creativ.

   Vâlnicul și zăvelca reprezintă un anume tipar al zonei, fiind confirmate de izvoarele istorice, precum foile de zestre sau picturile bisericești( sec.XIX). Confecționate dintr-o foaie de țesătură de lână sau bumbac, în război de țesut orizontal, încrețite prin călcare succesivă și cel mai adesea viu colorate, din abundența boiangeriilor de comerț oriental, aceste piese sunt de o eleganță aparte. Structura materialului din care sunt realizate, decorul și cromatica sunt alese în funcție de starea socială și statutul economic.

   Așadar, având în vedere variabilitatea situațiilor sociale, incluzând caracterul familial sau starea materială, vâlnicele, ca și zăvelcile, au un larg spectru de răspândire.

   Dacă, pentru a doua jumatate a sec. al XIX-lea, vâlnicul este o caracteristică a femeilor așezate(căsătorite), opregele (șoarțele n.n) fiind purtate mai mult de fete, în perioada următoare lucrurile tind să se modifice în ton cu vremurile. Treptat, chiar și rigoarea motivelor geometrice va lăsa loc broderiei cu fir metalic, sub influența zonei Mehedinților sau Vâlcei. În urma schimburilor comerciale, sau prin intermediul căsătoriilor, vâlnicul cunoaște o circulație și o transformare permanentă.

   În perioada interbelică pare a fi apanajul familiilor înstărite și, de asemenea, eleganța pieselor de acest tip este speculată în favoarea tinereții. Imaginile reprezentând-o pe Arethia Tătărescu -`marea doamnă a Gorjului`, sau pe fiica acesteia, Sanda Tătărescu, purtând cu cinste, la nunți sau nedei, aceste minuni ale creativității populare, sunt elocvente pentru atenția ce merită a le fi acordată.”(Albinel Firescu – Șef Secție de Artă și Etnografie, în cadrul Muzeului Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”)

Marama de borangic

   „ Din ansamblul costumului popular femeiesc din Gorj nu poate lipsi `găteala` capului. `Pâna la căsătorie, fetele au purtat capul descoperit în timpul verii, iar în sezonul rece acoperit cu tulpan alb, boștea neagră sau batic. Începând din ziua nunții, opinia satului interzicea femeii să poarte părul descoperit, atât pe stradă cât și în casă. Simbolistica acoperirii capului se află în legătură și cu practica religioasă. În vreme ce bărbații intră în biserică cu capul descoperit, pentru femei este obligatorie purtarea măcar a unui voal.

   Rolul acestui voal, în ritualul marital de trecere, este, pe de-a-ntregul, îndeplinit de `cârpa` de borangic.

   În spațiul românesc, borangicul (mătasea naturală) pătrunde, sub forma importurilor, deodată cu exercițiul comerțului cu Orientul sau, mai devreme(sec.XIV), prin apusul Europei, în zona Transilvană, ca influență directă a peninsulei Italice. În Oltenia, plantarea duzilor și creșterea viermilor de mătase se generalizează odată cu reformele lui Cuza, deși `îndrumari` și cărți publicate, cu privire la nobila îndeletnicire, existau încă din 1849, scrise chiar de Petrache Poenaru, fostul secretar al lui Tudor Vladimirescu.

Arethia și Sanda Tătărescu

   Oltenia, aflată sub directa influență a comerțului cu Imperiul Otoman, ar fi putut avea deprinderea acestui meșteșug din vremuri timpurii, dacă vecinătatea cu puternicul imperiu i-ar fi fost măcar temporar favorabilă. Cu toate acestea, însuși vocabularul referitor la materia primă sau produsul finit, (borangic- din turcescul buriincuk, respectiv marama- tc.mahrama) atestă originea. Alăturarea unor toponime din zona Gorjului (`Vidin`,`Spahii`) unui meșteșug acum dispărut, tot de origine turcă (torsul și țesutul părului de capră), într-un spațiu geografic restrâns, cu toponimul `Mătăsari`, poate creiona un tablou care ne duce cu gândul la cultivarea `industriilor` casnice pentru producția de piese valoroase.

   Astfel, cu timpul, meșteșugul atât de prețuit al mătăsarilor s-a generalizat și avem drept mărturii, până în zilele noastre, o diversitate de piese cu un estetic aparte și o calitate deosebită.

   Marama devine o piesă nelipsită costumului popular gorjenesc, însă, în peisajul cultural `Byzance apres Byzance` ne putem întreba în ce măsură influența vălului islamic a fost preluată și așezată într-o matrice nouă, specifică spațiului românesc.” (Albinel Firescu – Șef Secție de Artă și Etnografie, în cadrul Muzeului Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”)