Ultima victorie a Pandurilor din Liga lui Mitică i-a prilejuit lui Grig să facă un scurt bilanţ al perioadei în care şi-a demarat mandatul la Tg-Jiu. Cu 11 puncte trecute în cont din 18 posibile, tehnicianul grupării gorjene consideră că şi-a îndeplinit un prim „grafic”, însă Grigoraş nu uită de faptul că ceea ce urmează va fi cel puţin la fel de dificil ca până acum.
După 6 etape la cârma Pandurilor, Petre Grigoraş are o primă satisfacţie: ieşirea formaţiei gorjene din zona retrogradabilă a clasamentului Ligii I. Totuşi, Grig preferă să nu se bucure prea mult de acest lucru, gândurile tehnicianului îndreptându-se deja către viitoarele confruntări din campionat, pe care le consideră foarte dificile. „Suntem într-un grafic, chiar undeva foarte puţin peste ce ne aşteptam. Ţinând cont de faptul că în primele zece etape am câştigat doar şase puncte şi în următoarele şase etape am reuşit să câştigăm 11 puncte, este clar că reprezintă un pas mult mai important. Am reuşit să depăşim şi acea linie care îmi stătea exact pe centrul ochilor, măcar pentru o etapă. Sperăm să nu fie singura, dar ne aşteaptă în continuare meciuri foarte grele. Avem două deplasări, Vaslui şi Urziceni şi un meci acasă cu liderul Oţelul Galaţi, o echipă greu de ucis, greu de învins, dar le luăm pe rând.Primul joc e cu Vaslui, jucătorii nu au nimic de pierdut, să joace dezinvolt, cu încredere şi determinare şi sunt convins că se pot lupta de la egal la egal cu orice adversar.”, spune Petre Grigoraş.
„Nu s-a terminat nici turul nici campionatul”
Deşi rezultatele sale de când a preluat Pandurii nu pot fi trecute deloc cu vederea, Grig preferă să mai aştepte pentru a da un prim pronostic asupra viitorului echipei gorjene. „Principalul” de pe banca Pandurilor pare îngrijorat de faptul că restul sezonului echipa sa va juca „pe teren străin”: „Nu s-a terminat nici turul nici campionatul, va fi foarte greu în continuare, ştiţi foarte bine că tot returul îl vom juca pe teren străin, toate meciurile le vom juca pe teren străin şi nu este un lucru la îndemâna oricui, nu este uşor, dar cu seriozitate, cu muncă şi determinare totoală sperăm ca din fiecare partidă să scoatem cât mai multe puncte. La sfârşitul turului o să spun dacă mă declar mulţumit sau nemulţumit, nu-i fac planuri ca ţiganul.”, precizează Grig.
„La cât de multe surprize sunt…”
Nici atunci când vine vorba despre numărul de puncte necesar menţinerii echipei gorjen în Liga I, Petre Grigoraş nu vrea să dea vreun pronostic. După ce a văzut în ultimele sezoane, antrenorul Pandurilor pare destul de păţit ca să mai dea verdicte: „La cât de multe surprize sunt în campionatul nostru e greu de spus câte puncte ai nevoie pentru a te salva. Acum 10-15 ani puteai să-ţi faci un calcul de la începutul campionatului că dacă ai un anumit număr de puncte eşti salvat. Se pare că de doi-trei ani încoace lucrurile nu se prea potrivesc, aşa că nu trebuie să ne gândim că dacă fac atâtea puncte, ne salvăm. Trebuie să tratezi jocurile foarte serios, să încerci ca jocul echipei să fie unul bun şi consistent, iar dacă jocul e consistent, e imposibil ca la sfârşit, fotbalul să nu te răsplătească. Atâta timp cât nu respecţi fotbalul, nu respecţi fiecare joc în parte, mai devreme sau mai târziu te pedepseşte.”, concluzionează Grigoraş.
„Se simte lipsa unui public care să te susţină”
Cele 11 puncte obţinute în Liga lui Mitică odată cu preluarea băncii tehnice gorjene îl bucură pe antrenorul Pandurilor, Petre Grigoraş, dar îl şi întristează într-o oarecare măsură, mai ales după „exilul” forţat de la Severin. Grig pare să resimtă lipsa unui public cât mai „fierbinte”, dar şi cât mai numeros, care să susţină Pandurii în meciurile de pe teren propriu din Liga I. Totuşi, tehnicianul moldovean recunoaşte că se aştepta la acest lucru, în ciuda unei suprafeţe de joc mai bune avute la dispoziţie pe „Municipalul” severinean: „Jocul cu public numeros îţi dă altă senzaţie, te simţi fotbalist, te simţi antrenor. Se simte lipsa unui public care să te susţină, dar ştiam de la început ce se va întâmpla, am riscat, dar cineva trebuia să ia o decizie pentru a îmbunătăţi suprafaţa de joc de la Târgu Jiu. A plouat o singură dată într-o săptămână şi cred că se mai usucă prin decembrie. Aţi văzut în ce mocirlă de antrenăm. Dacă jocul s-ar fi disputat la Târgu Jiu cred că terenul arăta ca după arătură imediat după încălzire. Măcar aici avem condiţii şi suprafaţa de joc este una foarte bună, că am jucat mai slab nu este din cauza publicului mai puţin numeros sau a terenului, principalii vinovaţi am fost noi.”, mărturiseşte Grigoraş.
Grig şi… nivelul jucătorilor
Încercând să găsească o explicaţie pentru începutul foarte slab de sezon al Pandurilor de dinaintea venirii sale la Tg-Jiu, Petre Grigoraş crede că principala problemă s-a evidenţiat prin forma sportivă redusă a jucătorilor din lotul gorjean. „Din păcate, puţini jucători au jucat la nivelul ultimelor cinci etape, mă refer doar la ce am antrenat eu de când am venit la Pandurii. Au fost prea mulţi jucători care nu s-au ridicat la un nivel mare şi în asemenea condiţii e greu să te impui.”, precizează Grig.