Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat, joi (18-XI-2010), la Suceava, că la reuniunea din decembrie de la Cancun, în Mexic, privind încălzirea globală, se va lua o decizie privind stabilirea unei strategii globale pentru împădurire.
Borbely a declarat, într-o conferinţă de presă, organizată la Suceava, că la Conferinţa privind schimbările climatice ce se va desfăşura în luna decembrie la Cancun se va lua cu siguranţă o decizie globală privind împăduririle.
„Va fi o strategie globală şi bani mai mulţi pentru împădurire. Este una din cele mai importante acţiuni de a salva planeta de la poluare, de la emisiile de carbon care trebuie reduse prin schimbările climatice”, a spus ministrul.
El a menţionat că în România se continuă programele de împădurire şi că în acest an s-au alocat de şase ori mai multe fonduri faţă de anul trecut.
„Prin Fondul de mediu vom împăduri circa 35.000 de hectare, ceea ce e un pas destul de important”, a spus Borbely.
El a arătat că, în judeţul Suceava, unde a vizitat două zone unde se fac în prezent împăduriri, s-a alocat o sumă de patru milioane de lei pentru astfel de acţiuni.
„Am fost plăcut impresionat de ceea ce s-a făcut aici pentru că e clar că este o dovadă de profesionalism”, a spus ministrul Mediului.
Robert Codescu