După ce, în fiecare dintre ultimele sezoane, Pandurii au cochetat doar cu retrogradarea, jucătorii formaţiei gorjene se întreabă, acum, dacă nu cumva şi neşansa este „aliatul” lor.
Deşi tradiţia din ultimele sezoane a însemnat doar o luptă pentru supravieţuire în Liga I, fotbaliştii de la Pandurii încearcă să-şi păstreze optimismul în acest campionat: „Atât în viaţă cât şi în fotbal, rezultatele sunt cele care ne judecă. Personal, aş prefera să jucăm mai puţin strălucit şi să aducem puncte, pentru că, în situaţia noastră, asta e important. Dar şi un joc consistent este cel care îţi dă încredere şi speranţe că pe viitor aduci puncte. Acum contează punctele, ideal ar fi să joci bine şi să câştigi, practic e mai greu, pentru că avem adversari. Am pierdut un singur meci acasă, 1-0 cu Poli Timişoara. În rest, nu am pierdut. Problema noastră sunt meciurile din deplasare, suntem una din puţinele echipe care nu a câştigat în deplasare. Noi, luaţi individual ca şi jucători, Pandurii are unul din primele zece loturi din România. Aşa că nu îmi pot imagina să retrogradăm în acest sezon.”, a ţinut să declare unul dintre oamenii ce ar trebui să fie responsabili cu golul la Pandurii, atacantul Bogdan Apostu. Ideea că gruparea gorjeană nu reprezintă o echipă retrogradabilă în acest sezon este împărtăşită şi de către căpitanul Mihai Pintilii: „Nu suntem echipă de retrogradare, am zis-o că Pandurii nu va retrograda. Cu mâna pe inimă spun că nu vom retrograda. Suntem o echipă şi un grup care pot face multe. Dacă strângem rândurile ne va fi bine.”, a opinat mijlocaşul Pandurilor.
„În multe momente n-am avut şansă”
Deşi susţin că „în fotbal rezultatele sunt cele care ne judecă”, jucătorii de la Pandurii invocă şi faptul că formaţia gorjeană este urmărită de ghinion. „În multe momente n-am avut şansă, însă trebuie să încercăm să facem tot ce depinde de noi, pentru a schimba lucrurile şi a aduce puncte în viitor. Trecutul, oricât de mult ne-am dori, nu-l mai putem schimba. Dacă începem să regretăm ce n-am făcut, vine vara şi ne pare rău. Vă reamintesc meciul cu Urziceni, când am dat gol valabil, cu Dinamo în tur am avut 2-0 în minutul 85, la U Cluj, la Rapid. Am pierdut opt puncte clare ca lumina zilei. Faceţi un calcul şi adăugaţi doar şase şi vedeţi unde eram în clasament cu acelaşi joc şi aceeaşi echipă”, a punctat Apostu. Atacantul Pandurilor este imediat completat şi de căpitanul Mihai Pintilii: „N-am avut nici noroc, trebuie să mergem înainte cu capul sus. Echipa asta nu trebuie să stea într-un jucător. Am mers şi la biserică, a venit şi biserica la noi. Sperăm ca norocul să vină când trebuie, la final.” Momentan, formaţia de primă ligă gorjeană Pandurii Tg-Jiu se află cantonată la Sibiu, acolo unde tehnicianul Petre Grigoraş a programat, timp de o săptămână, un stagiu de pregătire centralizat, din care nu au lipsit şi două teste amicale în compania echipelor Voinţa Sibiu şi FC Cisnădie.
Cardoso şi Băcilă, program special
Pentru cantonamentul demarat încă de săptămâna trecută la Sibiu, au făcut deplasarea şi doi dintre jucătorii care au acuzat probleme medicale în acest retur de campionat. Cardoso şi Băcilă s-au antrenat, însă, separat de restul lotului, având la dispoziţie un program special menit să ducă la o recuperare treptată în perspectiva partidelor ce vor urma în campionat. Şi, din câte se pare, brazilianul Alexandre Cardoso are cele mai mari şanse să redebuteze oficial în tricoul Pandurilor, chiar în disputa de duminică cu CFR Cluj. „Cardoso ar putea fi apt pentru meciul cu CFR Cluj, dar pe Băcilă nu cred că ne putem baza mai devreme de meciul cu Craiova, cel mai probabil cu Brăneştiul. Băcilă va merge marţi la o ecografie la Sibiu, pentru a vedea mai exact în ce stadiu se află accidentarea sa”, a declarat preşedintele executiv al Pandurilor, Eugen Pârvulescu.