130 de ani de la proclamarea Regatului

Loading

Proclamarea regatului României, eveniment produs la 14/26 martie 1881, a marcat progresul impresionant realizat de către statul român în privinţa statutului internaţional în cei 15 ani de la urcarea pe tronul ţării a principelui german Carol de Hohenzollern-Sigmaringen la 10 mai 1866 şi a creat premisele pentru o viitoare unificare a tuturor teritoriilor româneşti într-un singur stat naţional unitar.

Carol I a fost mai întâi principele României şi apoi rege consituţional până în 1914
Carol I a fost mai întâi principele României şi apoi rege consituţional până în 1914

Premisele proclamării regatului
După obţinerea recunoaşterii internaţionale – prin tratatul de pace semnat la 1/13 iulie 1878 la Berlin – a independenţei României şi a unirii Dobrogei cu statul naţional român, la 9 septembrie 1878, guvernul României a decis ca Domnitorul Carol I să poarte titlul de Alteţă Regală.
Această titulatură a fost folosită pentru prima dată la 8 octombrie 1878, cu ocazia ceremoniilor dedicate intrării armatei române, victorioasă, în războiul pentru independenţă, în Bucureşti. Titulatura de Alteţă Regală a fost adoptată în mod oficial de către Carol I la 13 octombrie 1878, după recunoaşterea acesteia de către diplomaţiile Austro-Ungariei, Marii Britanii, Franţei, Germaniei, Italiei şi Rusiei.
După recunoaşterea definitivă a independenţei României de către marile puteri europene, în februarie 1880, chestiunea proclamării regatului era tot mai actuală. Pe lângă aceasta, rezolvarea problemei succesiunii la tron era considerată de către Carol I, într-o scrisoare adresată la 11 noiembrie 1880 tatălui său, prinţul Carol Anton, drept “o garanţie puternică de stabilitate pentru viitor”.
La 19 noiembrie 1880, după obţinerea acordului prinţului Ferdinand de Hohenzollern pentru a accede la tronul României ca successor al unchiului său, Carol, precum şi după obţinerea acordului împăratului Germaniei, Wilhelm I, şeful familiei Hohenzollern, guvernul român îşi exprima mulţumirea pentru reglementarea succesiunii la tron.

14/26 martie 1881 – proclamarea regatului
La 28 februarie 1881, Vasile Boerescu, ministrul de externe al României, îl informa pe Carol I că membrii guvernului doresc proclamarea regatului înaintea datei de 10 mai 1881. Tocmai de aceea, era avansată data de 8 aprilie, aniversarea zilei de naştere a lui Carol I. El răspundea că această chestiune este întru totul la voia miniştrilor guvernului.
Asasinarea ţarului Alexandru al II-lea, la 1 martie 1881, la Petersburg, a determinat accelerarea pregătirilor pentru proclamarea regatului la Bucureşti.
În acest context tensionat, la 13 martie 1881, prin vocea lui Titu Maiorescu, reprezentanţii conservatori în parlamentul României au acuzat guvernul liberal de la Bucureşti că ar avea simpatii republicane, deoarece acordase azil şi protecţie refugiaţilor nihilişti din Rusia.
Ca urmare a acestor atacuri, la 14 martie 1881, miniştrii liberali au mers la Palat, rugându-l pe Carol să accepte proclamarea regatului în Camera Deputaţilor chiar în acea zi. În cele din urmă, domnitorul a acceptat.
După deschiderea şedinţei Camerei Deputaţilor, la propunerea generalului Dimitrie Lecca, a fost adoptată o hotărâre ce prevedea: “Pentru a corespunde unei dorinţe formulată de mai mult timp de naţiune, pentru a întări în ţară stabilitatea ordinei şi a da o nouă dovadă de existenţa monarhiei în România în aceleaşi condiţiuni ca şi în alte state din Europa şi că, prin urmare, ea inspiră aceeaşi încredere, Camera Deputaţilor, în virtutea dreptului de suveranitate al naţiunii, proclamă rege al României pe Alteţa Sa Regală, Principele Carol I ”.
În aceeaşi şedinţă, Camera Deputaţilor a adoptat o lege al cărei prim articol prevedea că “România ia titlul de regat. Prinţul Carol I primeşte pentru sine şi pentru urmaşii lui titlul de rege al României”. Articolul II al legii adoptate la 14 martie 1881 prevedea că “moştenitorul tronului va purta titlul de prinţ de coroană al României”.
După votarea legii în parlament, membrii Camerei Deputaţilor şi Senatului, împreună cu miniştrii, avându-i în frunte pe înalţii prelaţi ai ţării, s-au îndreptat spre Palat pentru a-i prezenta Domnitorului Carol I proiectul de lege ce trebuia promulgat.
Regatul României a fost recunoscut imediat de către Imperiul Otoman. Ulterior, noul statut al României a fost recunoscut şi de către celelalte mari puteri. Marea Britanie şi Italia au recunoscut noul statut al României la 21 martie 1881, Germania, Rusia şi Austro-Ungaria la 25 martie 1881, iar Statele Unite ale Americii la 26 martie acelaşi an.

Ceremonia de încoronare a regelui Carol I şi a reginei Elisabeta
La scurt timp de la momentul proclamării regatului, au început pregătirile pentru încoronarea suveranilor României, regele Carol I şi regina Elisabeta. Astfel, la 5 aprilie 1881, primul ministru Ion C. Brătianu şi-a prezentat demisia, iar la 10 aprilie a depus jurământul un nou guvern, prezidat de către Dimitrie C. Brătianu.
Noul guvern a stabilit ca ceremonia de încoronare să aibă loc la 10 mai 1881. Urma ca aceasta să se desfăşoare cu mare fast. La dorinţa regelui Carol I, coroana sa a fost turnată la Arsenalul armatei, fiind realizată din oţel de la unul dintre tunurile capturate la Plevna în 1877, iar coroana reginei Elisabeta, confecţionată din aur, a fost realizată de către meşterii bijutieri din Bucureşti.
La 9 mai 1881, în ajunul încoronării, Camera Deputaţilor a hotărât înfiinţarea unui nou ordin al statului român, denumit Coroana României, pentru merite deosebite în serviciul statului român. Primul ordin românesc, Steaua României, fusese înfiinţat la 10 mai 1877, adoptarea sa fiind primul act oficial al ţării după proclamarea independenţei.
La ceremonia de încoronare, desfăşurată în ziua de 10 mai 1881, a participat şi fratele regelui Carol I, Leopold de Hohenzollern, însoţit de fiii săi, Ferdinand – viitorul rege al României – şi Carol. Aceştia erau însărcinaţi cu reprezentarea, la această ceremonie, a împăratului Germaniei.
La orele 12, suita regală, pornită de la Gara de Nord, a ajuns la poalele dealului Mitropoliei, unde era aşteptată de către mitropolitul primat al Ungro-Vlahiei, Calinic Miclescu, de cel al Moldovei, Iosif Naniescu, de toţi episcopii, de miniştrii şi preşedinţii Senatului şi ai Camerei Deputaţilor, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Academiei Române, precum şi de înalţi funcţionari ai statului, ofiţeri superiori, rectorii şi decanii universităţilor din Bucureşti şi Iaşi, delegaţi ai corporaţiilor de meseriaşi, ziarişti români şi străini, precum şi trimişii diplomatici ai ţărilor cu care România avea relaţii diplomatice.
După sfinţirea coroanelor regale la Mitropolie, participanţii la ceremonia de încoronare s-au îndreptat spre Palatul regal. Ceremonia de încoronare s-a desfăşurat în sala tronului.
Răzpunzând discursului rostit de către preşedintele Senatului, regele Carol I afirma: “Serbarea de astăzi consacră o epocă de 15 ani plină de lupte grele, de fapte mari. Sub puternicul scut al Constituţiunii, România a crescut, s-a dezvoltat, s-a întărit. Stăruinţa naţiunii, vitejia armatei şi credinţa care a avut-o în bărbăţia poporului au împlinit dorinţele noastre cele mai arzânde prin proclamarea regatului, care este garanţia cea mai sigură pentru viitor. Primesc, dar, cu mândrie această coroană, tăiată dintr-un tun stropit cu sângele vitejilor noştri, sfinţită de biserică. Ea va fi păstrată ca o coroană preţioasă, amintind momentele grele şi timpurile glorioase ce am străbătut împreună; ea va arăta generaţiilor viitoare voinicia românilor din aste timpuri şi unirea care a domnit între ţară şi Domn. Pentru Regină şi pentru Mine, însă, coroana cea mai frumoasă este şi rămâne dragostea şi încrederea poporului, pentru care n-avem decât un gând: mărirea şi fericirea lui.”
După încheierea acestui discurs, regele Carol I a înălţat coroana pe care şi-a aşezat-o pe cap. Acest gest a declanşat entuziasmul celor prezenţi.
Manifestările desfăşurate în cursul zilei de 10 mai 1881 s-au încheiat după prezentarea felicitărilor celor prezenţi la ceremonia de încoronare pentru cei doi suverani.
Serbările dedicate încoronării regelui Carol I şi reginei Elisabeta s-au încheiat la 12 mai 1881, odată cu trecerea în revistă de către rege, în faţa statuii lui Mihai Viteazul, a trupelor din garnizoana Bucureşti.
După proclamarea regatului, statul român, a cărui independenţă fusese recunoscută oficial de către toate marile puteri europene, se va afirma puternic în relaţiile internaţionale şi, în mod special, în regiunea balcanică, unde deţinea o poziţie strategică datorită controlului asupra gurilor de vărsare ale Dunării şi accesului la Marea Neagră ca urmare a unirii Dobrogei cu România.