La sfârşitul perioadei interbelice judeţul Gorj avea o suprafaţă de 4579 kmp şi o populaţie de 229 614 locuitori şi peste 55. 000 clădiri. Era organizat în 7 plăşi: Amaradia cu 15 comune, Bistriţa cu 10 comune, Gilortul cu 20 comune, Jiu cu 22 de comune, Novaci cu 17 comune, Ocolu cu 17 comune şi Vulcanu cu 12 comune. Această organizare, cu unele modificări, se va menţine până în 1950, după care se organizează regiunile şi raioanele. Documentele de arhivă păstrează în ele informaţii foarte interesante despre viaţa gorjenilor după război.
Încă de la începutul acestui material trebuie subliniat faptul că anul 1946 a fost foarte dificil pentru toţi românii, inclusiv pentru locuitorii Gorjului. Moldova se confrunta cu o secetă devastatoare iar la Bucureşti comuniştii acaparau toate pârghiile de putere. Şi totuşi, autorităţile administrative încercau să aducă lucrurile la normal. Iată cum arăta situaţia din Plasa Târgu-Jiu în septembrie 1946 după documente din vremea respectivă.
Timpul părea să stea pe loc
La 27 septembrie 1946 în comuna Ceauru s-a desfăşurat o conferinţă administrativă a pretorului Plasei Târgu-Jiu, Dimitrie Flitan, cu primarii, notarii şi secretarii comunelor din subordinea sa. La vremea respectivă asemenea întâlniri se prelungeau pe durata unei întregi zile şi aveau două părţi, una cu aplicaţie practică. Se vizitau instituţiile din comună de către oaspeţi dar şi de sătenii adunaţi la primărie. La întâlnirea de la Ceauru au participat primarii: Ion Negrea-Ceauru, Vasile Năgâra-Preajba Mare, Gheorghe Modroiu-Urecheşti, Gheorghe Untaru-Cârbeşti şi Ilie Ţiclete-Bârseşti. Pentru a ne face o idée despre dimensiunile Plasei la vremea aceea, reţinem şi participarea notarilor: Theodor Păsat-Băleşti, I. Lăpădat-Bârseşti, L. Târcă-Brătuia, Gr. Motomancea-Curtişoara, T. Pănoiu-Cârbeşti, Vasile Găman-Drăgoieni, Dumitru Bivolaru-Iaşi, Gr. Dijmărescu-Sâmbotin, I. Şorop-Şasa, Vasile Pacoste-Stăneşti, C. Vâlceanu-Ceauru.
Vizita în comună a început la şcoală unde s-a constatat: ”localul bine întreţinut, material didactic sufficient, mobilierul ar avea nevoie de reparaţie şi în parte chiar, înlocuit”. La biserică, fiind zi de lucru, nu s-a făcut slujbă, vizita s-a limitat la constatări, găsind că, edificiu este întreţinut mulţumitor, cimitirul însă are nevoie de o îngrijire mai atentă din partea populaţiei comunei. Privind documentele din vremea aceea, puţine trimiteri lasă să se întrevadă ce se întâmpla în ţară. Autorităţile menţionate încercau să îşi desfăşoare activitatea normal iar satul părea să răspundă în acelaşi fel. Din nefericire, tăvălugul communist îşi făcea loc tot mai mult. La sfârşitul aceluiaşi an era înlăturat din funcţia de prefect Alexandru Crăciunescu, fostul revizor şi inspector şcolar din perioada interbelică.
Satul Ceauru după război
Aşa cum aflăm din documentele încheiate cu prilejul conferinţei administrative din 1946, oaspeţii au vizitat comuna, prilej pentru a constata unele neajunsuri: ”pe traseul Tămăşeşti-Ceauru se cară pietriş, podurile de beton instalate în toamna anului trecut, au nevoie de ridicarea la ambele capete a nivelului, iar deasupra tuburilor este neapărată nevoie de a aşterne un strat de balast de cel puţin 30-40 cm, spre a le feri de spargere”.
Mai afăm şi alte constatări în urma vizitei: ”Gospodăriile locuitorilor vizitate, se prezintă din punct de vedere al salubrităţii satisfăcător, se impune ca acum, în preajma iernei să se facă în întreaga comună revăruirea locuinţilor şi curăţenia generală, atât în interior cât şi în exteriorul fiecării gospodării.
Animalele în gospodăriile locuitorilor sunt bine întreţinute, însă în mare majoritate neîngrijite, grajdurile şi adăposturile necorespunzătoare destinaţiei, curăţenia lasă mult de dorit.
Prin mijlocul comunei curge apa ŞUŞIŢEI, iar pe margine apa RASOVIŢEI, al cărei curs trebuie neapărat corectat, spre a feri de ruină clădirile învecinate, întrucât la mărirea debitului de apă se întâmplă dese inundaţii, care provoacă pagube la sute de hectare teren de cultură”.
Concluziile şedinţei publice
După terminarea vizitelor şi a inspecţiei pe teren, întreaga asistenţă se reunea la primărie într-o conferinţă publică. Printre participanţi se regăseau toate autorităţile locale în frunte cu preoţii şi învăţătorii.
Discuţiile erau foarte interesante, cei prezenţi insistând asupra urmăririi şi încasării tuturor veniturilor comunale, îndemnând locuitorii prezenţi ”să-şi facă un punct de onoare prin achitarea dărilor către stat, judeţ şi comună, care au nevoie imperioasă de acest sprijin legal obligatoriu din partea contribuabililor, în special acum când ţara are de vindecat atâtea răni încă deschise, ce le-a lăsat răsboiul, care a sguduit întreaga lume”. Locuitorilor de la Ceauru li se explica mai multe decizii ministeriale care avuseseră drept efect ”blocarea leguminoaselor şi zarzavaturilor, arătând asistenţei că aceste măsuri sunt temporare, dar obligatorii, şi că au fost luate de Guvern în vederea raţionalizării consumului spre a putea dirija surplusurile, în localităţile bântuite de secetă, unde populaţia şi în special cea din Moldova sufere de foame”.
O altă problemă care avea legătură şi cu vremurile pe care le trăiau locuitorii de atunci, cei prezenţi erau puşi în gardă că ”odată chemaţi de autorităţile comunale să iasă la muncă, executând cele 5 zile de prestaţie, avertizând că, cei ce nu vor înţelege imperativul vremii, se situează în primul rând ca saboteuri ai acţiunii de refacerea ţării, iar în al doilea rând vin sancţiunile, care merg la dublarea quantumului stabilit pentru răscumpărarea prestaţiei nexecutate în termenul fixat de autoritatea comunală”.