Negomir, la ceas de sărbătoare

Loading

Ispasul e ziua în care comuna Negomir e în mare fierbere. Localnicii din cinci sate se îmbracă de sărbătoare şi merg la biserică să-şi pomenească morţii, elevii şi cadrele didactice pregătesc programe de comemorare în cinstea eroilor, iar  copiii pasionaţi de folclor prezintă programe artistice la căminul cultural. În acest an a fost şi nuntă mare, aşa cum se petrece de trei ani încoace, nunta de aur pentru 11 cupluri din comună, naşi fiind primarul Ion Gruescu şi soţia lui.

În cinstea eroilor de ziua înălţării

Ziua a început cu comemorarea eroilor din Negomir căzuţi în cele două războaie mondiale, la cele două monumente din comună, aflate la Şcoala Generală 1 Negomir şi la Biserica din satul Raci. Elevii, îndrumaţi de profesori,  au prezentat un program de evocare, în prezenţa autorităţilor şi a sătenilor, cei care au avut morţi pe front venind cu parastas la monument. A urmat slujba de la Biserica Raci, unde s-au strâns oameni din cinci sate să dea de pomană, toate având hramul satului chiar în ziua de Ispas, când este Înălţarea Domnului.
Cei mai impresionaţi dintre oameni au fost bătrânii care formează cupluri ce au ajuns la 50 de ani de convieţuire. Pentru aceştia, autorităţile au organizat nunta de aur. Fiecare cuplu a primit câte 600 de lei din partea Consiliului Local, o excursie la o mânăstire ce urmează să fie aleasă de comun acord, iar primarul Ion Gruescu a avut la ei două rugăminţi, care au adus zâmbetul pe faţa tuturor: „Le-am spus să nu vină cu curcani, pentru că n-avem unde să ţinem atâţia de mulţi şi să nu se grăbească cu botezurile, că-i criză. Vă daţi seama, ce-ar însemna atâţia finuţi, dintr-o dată. Mai ales că, e drept, anul trecut am avut doar o nuntă de aur, dar acum doi ani, când a a avut loc prima ediţie, au fost 60 de perechi pe care le-am năşit, împreună cu soţia mea. Şi, acum, lăsând gluma la o partre, vreau să mulţumesc consilierilor locali, pentru că au aprobat proiectul meu de hotărâre, prin care propuneam organizarea nunţii de aur pentru săteni şi să dea Dumnezeu să avem cât mi multe cupluri.”
După ceremonialul de la biserică, a urmat spectacolul de la Căminul Cultural, la care au participat Ansamblul de fluieraşi şi dansatori „Izvoraşul” din comună, al cărui instructor este învăţătorul Ion Luican, care este şi instructor al Secţiei Externe Negomir a Şcolii Populare de Artă Târgu Jiu, precum şi Ansamblul Artistic „Maria Lătăreţu”, al Şcolii Populare de Artă.