Pe lângă resturile cremate (oase, cenuşă, cărbune), în necropola de la Teleşti – Drăgoieşti a apărut un inventar funerar relativ bogat, însă repartiţia lui pe morminte este inegală. Inventarul descoperit se poate clasifica în cinci categorii, respectiv ceramică, obiecte de uz comun, arme, piese de harnaşament, podoabe. La tratarea diferitelor categorii nu se va forţa clasificarea tipologică, iar analogiile se vor limita la strictul necesar, mai ales în cazul unor categorii comune şi cu o largă circulaţie. În continuare vom prezenta ceramica funerară descoperită aici.
Ceramica funerară de Teleşti-Drăgoieşti
Această categoria este, de departe, cea mai bine reprezentată în cadrul inventarului funerar, atât cantitativ cât şi prin numărul de tumuli în care apare. De fapt, ea lipseşte doar din şase tumuli, din care trei, T8, T9, T51 sunt cenotaf (şi aparţin variantei de ritual IIIa). De asemenea, trebuie menţionat că în 36 de morminte ceramica reprezintă singura categorie de inventar care a fost descoperită.
Trebuie specificat, de asemenea, că numărul de vase întregi sau întregibile este destul de redus, predominând fragmentele, care, după toate probabilităţile, provin de la vasele sparte la banchetul funebru. De altfel, majoritatea acestora poartă urme de ardere secundară, ceea ce arată că au trecut prin focul rugului funerar.
Deşi există şi vase de calitate mai bună, predomină net ceramica grosieră. Aceasta din urmă este lucrată din lut având ca degresant nisip, adesea granulos, este puţin frământată şi destul de slab arsă, de unde şi aspectul zgrunţuros şi aspru la pipăit. Multe oase poartă însă urme de slip. Majoritatea vaselor au culoarea cărămizie – castanie, de diferite nuanţe, dar există şi vase cenuşii sau de culoare cenuşie – neagră.
Ornamentul, când apare, este reprezentat mai ales prin caneluri dispuse oblic sau vertical (în raport de tipul de vas). Brâul simplu sau alveolat este, de asemenea, utilizat. Destul de des întâlnite sunt proeminentele apucături, plate sau sub formă de buton. Cât priveşte ornamentul incizat, el apare doar într-un singur caz, anume pe un capac.
Se poate, deci, afirma că sub raportul tehnicii de lucru, a compoziţiei pastei şi arderii, ceramica prezintă un aspect unitar.
Deşi în cadrul necropolei a apărut un singur vas lucrat la roată (înceată), el reprezintă un element important în stabilirea cronologiei, atât a complexului de unde provine, cât şi a necropolei în ansamblu.
În continuare, se va încerca o clasificare pe tipuri a ceramicii descoperite în necropolă. Menţionăm încă o dată că, fiind vorba de ceramică lucrată cu mâna şi în mare parte fragmentară, o clasificare foarte detaliată nu apare oportună.
54 de străchini la Teleşti
În cadrul necropolei au fost descoperite 54 de străchini, întregi sau identificate prin marele număr de fragmente. De notat că în unele morminte apar două exemplare, iar în T17 chiar patru.
Tipul I, net predominant, îl reprezintă strachina cu buza trasă spre interior (invazată). La unele exemplare extremitatea buzei este dreaptă, la altele rotunjită sau subţiată.
Un număr redus de exemplare sunt prevăzute cu caneluri oblice pe umăr. Strachina invazată (cu buza dreaptă, rotunjită sau subţiată, cu caneluri pe umăr sau necanelată), este tipul cel mai răspândit în prima epocă a fierului, ea continuându-şi evoluţia şi la începutul celei de a doua epoci a fierului. Faptul fiind foarte bine cunoscut, ne vom limita aici doar la citarea unor descoperiri unde acest tip este bine reprezentat : Ferigile, Bistriţa, Gătejeşti, Alimpeşti, Gogoşu, Coţofenii din Dos, Stoina, Slobozia.
După forma fundului, străchinile de acest tip pot fi împărţite în două variante. Prima, cunoscută pe întreg parcursul epocii Hallstattiene, este strachina invazată cu fundul drept, având analogii şi în zona noastră, de exemplu Ferigile, Slobozia, dar şi la nord de Carpaţi, de exemplu la Sanislău. A doua variantă, mai numeroasă în cadrul necropolei, o reprezintă străchinile de acelaşi tip, dar cu fundul inelar sau sub formă de postament. Este evident că această variantă se dezvoltă din prima, începând cu Hallstattul târziu, fapt important pentru datare. Trebuie menţionat, în acest context, că la Ferigile această variantă de strachină este vag reprezentată, existând doar foarte puţine exemplare ce ar putea fi, eventual, avute în vedere. De altfel, vasele (inclusiv străchini) cu fund inelar (mai mult sau mai puţin înalt) devin o prezenţă semnificativă în perioada următoare, aşa cum o arată exemplare descoperite la Coţofenii din Dos sau Făurei.
În această variantă se include şi strachina lucrată la roată înceată, aflată în tumulul 43. Ea are buza trasă spre interior, fundul inelar şi, foarte semnificativ, este de culoare cenuşie – deschisă, culoare care, prin frecvenţă, devine caracteristică mai ales ceramicii fine din perioada următoare. De notat că ea a apărut la aceeaşi adâncime cu restul inventarului din mormânt şi că nu au fost sesizate indicii că ar putea fi rezultatul unei intervenţii ulterioare în acest tumul.
Tipul II este rar întâlnit, fiind reprezentat de strachina tronconică cu buza dreaptă şi fund inelar, aflată în T28. Strachina are culoare cenuşie. În acelaşi tip s-ar putea include şi o strachină fragmentară, aflată în T29, care are, însă, buza îngroşată. Notăm că acest tip este mai rar întâlnit pe parcursul epocii Hallstattiene. La Ferigile ocupă cca. 3 % din materialul ceramic şi este considerat ca o formă “mai nouă” în cadrul necropolei. Faptul că strachina din T28 are fund inelar, este cenuşie şi că este asociată în cadrul mormântului cu o cană fină, tot cenuşie, arată că trebuie datată ceva mai târziu decât exemplarele asemănătoare de la Ferigile.
Vasele borcan, specifice perioadei târzii a fierului
Această categorie, aparţinând ceramicii grosiere, este reprezentată prin 18 exemplare. Vasele borcan sunt lucrate din pastă cu impurităţi, având ca degresant nisip şi pietricele. Lutul fiind puţin frământat şi arderea slabă, vasele sunt poroase şi friabile, iar pereţii superficial neteziţi. Culoarea este cărămizie – brună, uneori cu pete cenuşii sau negre, multe fragmente purtând urme de ardere secundară.
Spre deosebire de exemplarele datând din perioadele mai timpurii ale primei epoci a fierului, care sunt mai înalte şi mai zvelte (de unde şi numele de vase sac), vasele de acest tip de la Teleşti – Drăgoieşti sunt mai scunde. Este deci mai potrivită, în cazul nostru, denumirea de vase borcan. Pereţii acestor vase sunt drepţi sau aproape drepţi, iar, de la caz la caz, buza este uşor curbată spre interior sau exterior. Decorul constă din brâuri alveolate sau crestate, adesea întrerupte de butoni.
Larga răspândire a vaselor borcan în perioada târzie a primei epoci a fierului, ca şi în etapa următoare, este dovedită de numeroase descoperiri, cum sunt cele de la Ferigile, Bistriţa, Gătejeşti, Băbeni, Govora – Poieni, Alimpeşti, Gura Padinii, Gogoşu, Băzdâna, Stoina.
Comparaţia cu Ferigile oferă câteva repere importante. Astfel, în amintita necropolă, vasele sac sunt în general mai zvelte, iar ornamentele, adică brâul alveolar, butonii sau brâul de împunsături (acest din urmă ornament nu apare la Teleşti – Drăgoieşti) sunt dispuse totdeauna orizontal şi în treimea superioară a vasului. Spre deosebire de Ferigile, vasele sac de la Teleşti – Drăgoieşti sunt mai scunde, brâul alveolar coboară adesea pe sau sub diametrul maxim, existând şi brâuri duble sau brâuri dispuse oblic. Trebuie remarcat, de asemenea, că dispunerea brâului alveolar pe sau chiar sub pântecul vasului, ca şi prezenţa brâului alveolar dispus oblic sau vertical, este caracteristică perioadei Latine.
Rezultă că vasele borcan de la Teleşti – Drăgoieşti au un aspect sensibil evoluat, adică sunt mai târzii decât cele de la Ferigile, fapt ce se repercutează şi asupra cronologiei necropolei cercetată de noi. Iată, deci, că analiza acestei categorii de vas – considerată comună şi puţin semnificativă – poate oferi indicii importante pentru cronologia unor obiective.