CEO, pe muchia… sindicatelor

Loading

Soarta angajaților Complexului Energetic Oltenia continuă să fie incertă, vechiul Contract Colectiv de Muncă fiind expirat, iar pentru cel nou negocierile nu au dat, până acum, rezultate. Sindicatele se scindează, liderii au opinii diferite în ceea ce privește soluțiile pentru membrii de sindicat, unii scot oamenii în stradă și strigă, împreună cu ei, „Jos Ciurel!”, alții au acceptat să semneze cu administrația un acord prin care angajații să continue să-și primească drepturile salariale.

inginer-cariera-excavatorPentru a detensiona situația, Andrei Gerea, ministrul Energiei, s-a întâlnit vineri cu reprezentanții protestatarilor la Târgu Jiu, la ieșire declarând că este nemulțumit de administrația CEO și că va lua măsuri.

La scurt timp după aceea, ministrul Gerea și-a schimbat declarațiile, spunând că nu știa că nu vor participa toate sindicatele la întâlnire și i-a chemat, ulterior, la discuții și pe ceilalți lideri.
A urmat apoi declarația lui Dan Vâlceanu, copreședinte PNL Gorj, care a spus că Gerea trebuie să-și dea demisia pentru că a avut o atitudine neserioasă față de sindicaliști.

Ministrul Energiei, Andrei Gerea, a venit la Gorj să descurce ițele la CEO, dar rezultatele se lasă așteptate
Ministrul Energiei, Andrei Gerea, a venit la Gorj să descurce ițele la CEO, dar rezultatele se lasă așteptate

Cum la noi trebuie să vezi partea politică pentru a înțelege comportamentul administrației, trebuie să precizăm că Gerea este din partidul lui Călin Popescu Tăriceanu, Partidul Liberal Reformator, partid care trebuia să atragă cât mai mulți liberali și să reformeze USL, împreună cu PSD-ul. Deci Gerea ar trebui, din punct de vedere politic, să fie prieten cu PSD-ul, ori PSD Gorj îl susține pe Laurențiu Ciurel. Interesant este că ministrul nu a anunțat nici măcar pe membrii partidului său că vine la Gorj, ba mai mult, Radu Angheloiu, președintele filialei județene a făcut opinie separată față de Gerea.
Rămâne de văzut ce va urma. Se va ține ministrul de cuvânt în ceea ce a promis sindicaliștilor, se va râzgândi, își va da demisia, va fi demis, sau nu se va întâmpla, pur și simplu, nimic.
Între timp, sindicaliștii care au căzut de acord cu administrația spun că până la vară vor forma un sindicat reprezentativ care va avea dreptul să semneze Contractul Coleciv de Muncă, celelalte sindicate fiind nevoite să îl respecte. Ceilalți sindicaliști, care au ieșit în stradă și au cerut „Jos Ciurel!” spun că vor semna, foarte curând, Contractul Colectiv de Muncă, dar nu cu Ciurel, fiind convinși că acesta va fi schimbat.
Potrivit unor informații vehiculate în rândul oamnilor, dacă revendicările protestatarilor ar fi acceptate, CEO intră în insolvență, în cazul în care nu vom avea o vară secetoasă și o iarnă geroasă, pentru ca cererea de energie produsă pe bază de cărbune să crească. Protestatarii spun, însă, că propunerile lor dau soluții atât pentru salariați cât și pentru viitorul companiei, doar că administrația nu vrea să le ia în calcul.