Monumente importante din istoria gorjului dispar din lipsa banilor (IX)

Loading

Judeţul Gorj beneficiază de un patrimoniu istorico-cultural de o valoare inestimabilă, din nefericire autorităţile gorjene nu fac suficient pentru conservarea acestuia. Am exemplificat în numerele trecute cu situația Bisericii Magherilor din Cojani, pe cale de dispariție ca urmare a nepăsării autorităților, continuăm cu uriașul patrimoniu gorjean al bisericilor de lemn. Printre lăcașurile de cult cu mari probleme, inclusiv autoritățile amintesc situația a patru biserici: Biserica de lemn „Sfântul Nicolae” (1781) din comuna Scoarţa, Biserica de zid „Sfântul Grigorie Teologul” (1841) din Bălăneşti, Biserica de zid „Sfinţii Ioan, Nicolae şi Gheorghe” (1824) din Târgu-Cărbuneşti şi Biserica de lemn „Sfântul Gheorghe” (1794) din comuna Schela.

Bisericile de lemn din Bălești sunt foarte valoroase, acest lucru încearcă să îl explice profesorii către elevii din Bălești
Bisericile de lemn din Bălești sunt foarte valoroase, acest lucru încearcă să îl explice profesorii către elevii din Bălești

Cu ani în urmă, Olimpia Bratu-fostul director al Direcției de Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național-identifica anumite elemente comune celor peste 100 de biserici de lemn din Gorj. Astfel, specific pentru bisericile de lemn din Gorj este dispunerea temeliei direct pe pământ, prezența peretelui plin între pronaos și naos (exemple bisericile ”Adormirea Maicii Domnului” de la Didilești, com. Câlnic, ”Sf. Vasile” de la Pieptani, Câlnic, ”Intrarea în Biserică”, Ungureni – Oprișești, com. Crasna), precum și absența clopotniței peste pronaos. Specialiștii au stabilit că altarul în prelungirea navei, fără proscomidie și diaconicon, este forma cea mai des întâlnită și care vorbește despre vechimea bisericilor de lemn din Gorj ca și la numeroasele exemplare unde se întâlnește altarul decroșat poligonal. Forma arhaică a acestuia din urmă se distinge prin intersecția în axa laturilor de nord și sud întâlnită la bisericile Înălțarea Domnului, Târgu Cărbunești, Pojogeni-Cioplești; Sf. Voievozi, Pârâu Viu, Berlești; Sf. Îngeri, Pojogeni, din Văi, Sf. Nicolae, Ștefănești, Târgu Cărbunești; Sf. Gheorghe Pișteștii din Vale, Bălănești; Adormirea Maicii Domnului, Dealul Cârțâneștilor, com. Scoarța, toate exemplarele fiind situate în zone izolate pe coline și văi, condiție care le-a asigurat supraviețuirea într-o formă nealterată de intervenții ulterioare.
Potrivit studiului lui Olimpia Bratu, bisericile din zona centrală a Gorjului se caracterizează prin decroșarea laturilor de nord și sud ale altarului pentru obținerea în consolă a celor două mese necesare desfășurării ritualului religios, proscomidarul și diaconiconul. Acestui tip îi aparțin 42 de biserici care au ambele nișe (Sf. Arhangheli Doseni, Intrarea în Biserică, Mirosloveni, com. Albeni; Sf. Arhangheli, Sohodol, com. Baia de Fier; Sf. Arhangheli, Toropi, Sf. Dumitru, Podini, Voiteștii din Deal, com. Bălănești; Sf. Arhangheli, Ceauru, com. Bălești; Adormirea Maicii Domnului, Sf. Voievozi, Stolojani, Sf. Voievozi Valea Pojarului, com. Bustuchin, Sf. Vasile Pieptani, com. Câlnic ș.a.).
Biserica ”Sfinții Voievozi” din Stolojani, trei secole de istorie

Este poate cel mai spectaculos monument de acest tip și asta nu doar pentru că se află în situația fericită că a fost restaurată în anii 2007-2008, ci mai ales că mai este cunoscută ca povestea ”bisericii de sub biserică”. Astfel, în harta lui Fr. Schwantz, de la 1722, este însemnată o biserică tocmai la jumătatea satului Stolojani, în dreapta Jaleşului, chiar în locul unde se afla biserica cu hramul Sfinţii Voievozi, în zona numită de localnici Floricani. În acelaşi loc în anul 1674 jupân Lupu, jupân Drăgan au făcut această biserică care a fost renovată în 1820 de popa Lupu, popa Radu, Gheorghe Cocheci şi Gheorghe Pricu. Din câte se pare, în anul 1926, sătenii au făcut o săpătură la această biserică, în naos, în faţa tâmplei, la o adâncime de 1,15 metri sub pardoseala actuală de cărămidă, descoperind alta mai veche şi doi stâlpi, tot de cărămidă, tencuiţi cu var fără nisip. Potrivit informaţiilor, Bărcăcilă, cel care a făcut cercetările, a conchis că înainte a fost o biserică de zid care s-ar fi dărâmat din cauza relei construcţii. Biserica respectivă a fost reparată în anul 1866 după cum aflăm din anuarul parohiilor din 1909. După cum scria regretatul cercetător  dr. Gheorghe Gârdu,  viaţa religioasă în satul Stolojani era foarte dezvoltată atât prin lăcaşurile de rugăciune existente, cât şi prin numărul slujitorilor bisericeşti, dintre care popa Radu a ajuns egumenul mânăstirii Tismana. În satul Stolojani a existat şi un schit după cum se poate afla dintr-un document din 14 noiembrie 1677.