Modelul german

Loading

ionel-scaunasuZilele trecute, delectându-mă la cafea cu revista presei , doua ştiri, ambele pe tema modelului german de ieşire din criza mi-au captat atenţia.
Prima ştire, relatată de BBC, m-a surprins în mod plăcut, căci, după o lungă perioadă, o ştire mi-a adus zâmbetul pe buze. Era acel sentiment de satisfacţie pe îl simţi atunci când reuşeşti în ceea ce ţi-ai propus, când vezi un copil zâmbind sau când simţi că există adevăr şi camaradenie.
Despre ce era vorba?
Un grup de germani foarte bogaţi au demonstrat în Berlin şi au lansat o petiţie, cerând guvernului  Angela Merkel să impună taxe mai mari pentru cei bogaţi. Semnatarii petiţiei, în număr de 44 de persoane, spun că au mai mulţi bani decât au nevoie şi plata unor taxe mai mari ar putea relansa viaţa socio-economică a Germaniei.
Aceştia au calculat că o taxă de 5% pe bogăţie, aplicată celor 2,2 milioane de germani cu averi mai mari de 500.000 euro, ar aduce, în doi ani, 100 de miliarde euro la bugetul de stat. Aceşti bani ar putea fi investiţi în ecologie, educaţie şi programe sociale. Astfel, cei care au o avere considerabilă, de pe urma unor moşteniri sau eforturilor de muncă depuse de-a lungul carierei, ar trebui să contribuie la ameliorarea efectelor crizei economice.
Oneşti şi pragmatici,  nemţii au găsit, încă o dată, soluţia la criză. Una, aş adăuga, pe cât de surprinzătoare, pe atât de lăudabilă.
Germania s-a mai confruntat cu o criză economică de proporţii în perioada 1929-1933. Sufocaţi de o inflaţie galopanta, nu se intrazarea nici o cale de ieşire din dramatismul acelei crize, care a lovit întreaga Europă. Şi totuşi, nemţii au trecut cu bine peste criză şi, mai mult decât atât, au ajuns, în mai puţin de zece ani, o ţară cu o economie înfloritoare în inima Europei.
Actualmente Germania nu resimte criză economică atât de puternic pe cât Statele Unite sau, în cazul nostru, România. Statul german are politici economice şi sociale bine închegate, care răspund coerent la dificultăţile financiare ale ţării. Dacă semnatarii petiţiei reuşesc să convingă guvernul de ceea ce şi-au propus, Germania va reuşi, încă o dată, să fie pe treptele de vârf ale piramidei celor mai prospere state.
Cea de-a doua ştire, tot despre modelul german de ieşire din criza, publicată de presă românească, m-a surpins într-un mod neplăcut, producându-mi nedumeriri şi o mare grimasă. Era binecunoscută „propunere Johannis”, rafinata de social-liberalii adunaţi în  Gârlei [DEX. GÂRLĂ, gârle, s.f. 1. Apă curgătoare (mai mică); braţ al unei ape curgătoare. Expr. (Fam.) A se duce pe gârlă = a se pierde, a se risipi. A da pe gârlă = a arunca, a risipi. (Adverbial) în mare cantitate, din belşug. 2. Depresiune alungită (şi sinuoasă) aflată în lunca unei ape curgătoare şi care, acoperită de apă, leagă de obicei un râu de lacurile sau de bălţile din jurul acestuia. – Din bg. Gărlo; 3. Denumire stradă din Bucureşti ].
Cum vede „majoritatea ad-hoc” româneasca modelul german pentru ieşirea din criza?
„Acţiuni în două zone. În zona de stat, reducerea cheltuielilor se face în primul rând prin oprirea corupţiei şi a risipei pe proiecte şi licitaţii trucate şi nu doar prin disponibilizări. Iar în zona privată, reducerea taxelor are un singur scop: acela de a ajuta angajatorii să ţină oamenii la muncă, să creeze slujbe, să dea salarii”. Şi pentru ca aceasta trebuia să poarte un nume, s-a numit simplu „soluţia Johannis”. Instantaneu, ori de câte ori aud de „modelul german” emanat de Clubul social-liberal din Gârlei, tot  zicala „afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul”  îmi revine în minte, ca un leit-motiv.
Este cât se poate de limpede că dificultăţile financiare, respectiv criză economică, duc la creşterea şomajului, a sărăciei şi a inegalităţii sociale.
Acest fapt este cât se poate de real şi la noi.
Pentru unii criza înseamnă adâncirea sărăciei, pentru alţii reprezintă o oportunitate de a se îmbogăţi. Cei care în acest moment au mulţi bani, pot cumpăra, la preţuri de nimic, case, terenuri etc. În condiţiile depăşirii crizei economice, valoarea acestora se va înzeci şi practic, cei care în momentul de faţă au averi considerabile, vor avea şi mai mulţi bani, în timp ce majoritatea populaţiei va sărăci. La acest fapt se rezumă, în linii mari, inegalitatea socială.
Ei bine, în ultimul timp statul german este dat, din ce în ce mai des, drept exemplu demn de urmat în privinţa politicilor socio-economice coerente şi în măsură să răspundă la efectele crizei economice. În acest fel, România ar trebui să înveţe din modelul german.
Desigur, pentru a păşi pe urmele nemţilor mai este nevoie de ambiţie, responsabilitate (a clasei politice şi a cetăţenilor) şi, nu în ultimul rând, de mentalitate.
Pentru că mai în glumă, mai în serios, îmi vine greu să-mi imaginez o demonstraţie publică, în care, spre exemplu, Patriciu, Voiculescu, Vantu sau Becali strigă şi flutură pancarte, cerând taxe (pe bogăţie) mai mari pentru faptul că au prea mulţi bani…