În timp ce politicienii şi oamenii lor de casă sunt ocupaţi cu câştigarea şi împărţirea puterii, noi, ceilalţi români, ne străduim să supravieţuim unei crize care nu se mai termină. Ne-au tot amăgit dumnealor, politicienii, cum că în vara lui 2009 se trece de punctul minim, începe creşterea economică şi începem să ieşim din groapă. Apoi s-a spus că în trimestrul III, după care a început campania electorală şi politicienii au început să se sape între ei, de genul: „ăştia nu spun care e adevărul, dar după alegeri va veni dezastrul, dacă îi alegeţi pe ei, pentru că nu ştiu să gestioneze ţara”. După care, dacă vor câştiga ei puterea, cei care nu sunt acum şi care ne promit marea cu sarea, vor pune mâinile în şolduri şi vor începe să ţipe că moştenirea puterii anterioare nu-i lasă să se ţină de cuvânt, pentru că cei dinaintea lor au golit bugetul.
De asta, indiferent ce va fi, noi, ceilalţi români, trebuie să căutăm soluţiile la noi, nu la ei (puterea), indiferent care vor fi aceştia. Nu de alta, dar indiferent de previziuni, ne aflăm tot în fundul gropii, care, se vede treaba, la români nu are profilul literei V, cum spuneau analiştii economici. Adică nu am coborât vertiginos, ne trezim la fund, după care începem să urcăm vertiginos. Am ajuns la fundul gropii şi acum tot bâjbâim prin el şi mai tragem cu ochiul la televizor, să vedem ce mai zic analiştii, în speranţa că e doar o criză psihologică cum încearcă unii să ne inducă ideea, ce va dispărea ca prin minune, când analiştii vor spune că aceasta s-a terminat. Nu e deloc, însă, aşa, pentru că orice partid ar plăti pe unul sau pe altul să trâmbiţeze peste ţară că s-a sfârşit criza, ca membrii lui să spună apoi că meritul le aparţine. Se vede treaba că e o chestie mult mai gravă, care, dacă nu ne-a pus până acum pe gânduri, trebuie să ne pună de acum înainte.
Aşa că, ne uităm în jur, precum naufragiatul care speră să găsească măcar un catarg plutitor, ca să-şi salveze viaţa, pentru moment, dacă nu o navă confortabilă, care să-l ducă acolo unde-şi doreşte.
Tot noi, ceilalţi români, ne uităm la tabăra politicienilor şi a oamenilor lor de casă şi, pe unii dintre noi, îi bate gândul să intre şi ei acolo. Pentru că fiecare om îşi doreşte să trăiască bine. Întrebarea e dacă pot şi cu ce costuri. Tot noi, ceilalţi români, ne dorim să fim egali în drepturi, pe bune, cu cei care au salarii de sute de milioane (pentru că au servit partidului iubit), să nu fim înfieraţi când călcăm pe lângă lege, să avem maşină de serviciu, diurnă, cazare la hotel de cinci stele şi celelalte avantaje pe care le au cei care fac parte din tabăra cu pricina. Dar, din păcate, e aplicabilă spusa dulăului Samson din fabula „Câinele şi căţelul” de Grigore Alexandrescu : ei vor „egalitate, dar nu pentru căţei”…
