Am tot stat şi am aşteptat să văd cum se derulează marile proiecte europene în România, pe resurse umane, celebrele POSDRU şi am ajuns să mă minunez. În primul rând, deşi se cheltuiesc imens de mulţi bani, majoritatea se duc pe organizarea de cursuri în diverse domenii, fără să rezolve, însă, în vreun fel problema lipsei locurilor de muncă. Apoi, implementarea duce la tot felul de reclamaţii ale unor indivizi care nu sunt implicaţi în respectivele proiecte, dar află câţi bani câştigă cei care participă la implementare. Iar, în final, cea mai mare problemă apare la decontări. De regulă, banii vin cu o întârziere de aproape un an, în timp ce persoanele implicate fac cheltuieli din banii lor. Şi nu e Uniunea Europeană vinovată de acest lucru, ci funcţionarii din România, care nu mai ştiu cum să pună beţe-n roate, cum se spune, dacă nu le pică şi lor ceva, probabil. Întorc hârtiile de pe o parte pe alta, se dau de ceasul morţii, pentru că nu mai ştiu cum să+i încurce pe cei care lucrează în proiect, pierd hârtii cu bună ştiinţă, sau se fac că nu înţeleg ce li se spune. E o totală lipsă de colaborare, o crasă nesimţire, o maximă invidie. Şi e de înţeles, dacă ne amintim că e vorba de milioane de euro pe astfel de proiecte. Iar ca să rememorăm, este vorba de acea linie de finanţare în care s-a anulat prima sesiune din iarnă, la reclamaţia ONG-urilor, pentru că s-a blocat aplicaţia la câteva ore de când s-a deschis. E aceeaşi linie de finanţare unde se aplică direct pe internet, cererea de finanţare o vezi în momentul în care se deschide aplicaţia, dar, cu toate astea, mulţi aplică direct, cu coppy şi paste, pentru ei o ştiu dinainte. Iar dacă mai luăm în calcul că se câştigă aceste proiecte pe principiul primul venit- primul servit, cred, dragi cititori, că nu veţi considera că sunt paranoică, dacă susţineam într-un editorial anterior că e vorba despre „bani europeni cu dedicaţie”. Nu ştiu în rest, dar pe linia 6.1, economie socială, erau permise chiar şi achiziţii de genul terenuri, clădiri, maşini, şi chiar construcţii de clădiri. Adică, faci avere pe bani europeni nerambursabili, dacă ştii cum să te afli printre primii veniţi- primii serviţi. Să ne amintim şi că Nelu Ioan Botiş, fostul ministru al Muncii, şi-a dat demisia după ce presa a descoperit că ministerul său, care gestionează aceste fonduri, prin autoritatea de implementare, a dat fonduri propriei sale soţii, ce lucra într-un ong care funcţiona în propria lui casă. Probabil un ong de casă, ca să facem un joc de cuvinte. Eu zic, totuşi, că e de admirat, pentru că este unul dintre puţinii angajaţi ai statului român care şi- a dat demisia şi asta înainte ca o instanţă să-l găsească vinovat, definitiv şi irevocabil.