Cine doreşte să se documenteze, în Gorj, în legătură cu trecutul judeţului, are mult de muncă, pentru că istoria judeţului nu există. Nici măcar monografiile localităţilor nu sunt scrise, decât în proporţie de 30%, pentru că nu a plătit nimeni munca de cercetare, de-a lungul timpului, aşa că aceasta a rămas pe umerii profesorilor de istorie, ca o datorie morală. Iar dacă scrierea monografiilor se bazează pe voluntariat, nici măcar bani pentru publicarea lor nu s-au găsit, decât în mică măsură, aşa că unele dintre aceste lucrări e posibil să nu vadă niciodată lumina tiparului.
Monografia este un fragment din istoria unei localităţi, de-a lungul unei anumite perioade de timp. De ce nu prea există monografii? Pentru că ele sunt rodul uneri cercetări care poate dura peste 10 ani şi cu greu se găsesc finanţatori care să asigure fondurile necesare. Aşa că această muncă de corvoadă, de cele mai multe ori ramasă neplătită, a rămas în grija profesorilor de istorie, care mai fac câte o lucrare de grad, sau, pur şi simplu sunt pasionaţi, într-adevăr, de disciplina pe care o predau.
Valoarea ştiinţifică
Deşi nu există un organism care să certifice faptul că o monografie are valoare ştiinţifică, iar filtrul editurilor de altă dată, care nu acceptau să dea orice la tipar, a dispărut, există câteva reguli de bază, care trebuie respectate în astfel de scrieri. În primul rând, autorul trebuie să fi cercetat documentele aflate la arhivele statului, care există la Târgu Jiu, Craiova şi Bucureşti. Asta pentru că, numai în Gorj se găsesc chiar zeci de metri liniari de arhivă, pentru fiecare localitate în parte. De asemenea, se găsesc acte la persoane, la biblioteci şi la muzee, care pot asigura atestarea documentară a unei localităţi, în general cele legate de proprietatea pământului fiind cel mai des întâlnite. Iar cu cât atestarea documentară e mai veche, cu atât ea este mai valoroasă. Apoi, trebuie obţinute informatii din cât mai multe surse, despre fiecare moment important în parte din viaţa comunităţii. Şi, foarte important, autorul nu trebuie să ia de bune informaţiile, ci sa le ofere cititorului, cu precizarea sursei în subsolul paginii, ba chiar trimiţând la documentul din care au fost culese şi precizând locul unde poate fi consultat acel document. În plus, dacă au fost folosite informaţii din alte cărţi sau lucrări ştiinţifice publicate anterior, titlul şi autorul acestora trebuiesc precizate la final, în capitoul: “Bibliografie”.
Băleştiul, locuit de 2000 de ani
Una dintre comunele gorjene care au avut norocul ca pentru ele să se găsească cineva care să scrie monografia este Baleştiul. Iar voluntarul cu pricina este colegul nostru Cornel Somicu, profesor de istorie, director de şcoală şi, în afara programului, ziarist şi realizator tv. El a surprins în Monografia Comunei Băleşti aspecte care se întind de la primele descoperiri (o spadă celtică de secol IV-III înainte de Hristos, un tezaur format din 350 de monezi romane de argint şi cetatea dacică de la Vârţ), până în zilele noastre. Pe langa cercetările făcute în nume propriu, acesta a folosit, printre altele, ca material documentar şi monografia scrisă în 1906 de preotul Ioan Mălăescu pentru fosta comună Baleşti, care cuprindea, pe atunci, doar trei dintre cele 10 sate ale actualei localităţi: Băleşti, Voinigeşti şi Rasova.Iar întinderea în timp a lucrării era foarte mică, de la înfiinţarea comunei sub acea formă, cu ocazia reformei administrativ- teritoriale din 1864, până în 1900, vorbim, deci, despre aproape 40 de ani.
În monografia Băleştiului am identificat patru obiective importante ale localităţii, care pot deveni, cu succes, punctele unui traseu turistic. Este vorba despre biserica strămutata la Băleşti din fostul sat Ceauru, desfiinţat de Ceauşescu pentru că pe locul lui urma să apara un mare lac de acumulare pe Jiu: Lacul Ceauru, ce n-a mai fost terminat, până la urmă, dar a fost pus pe hartă şi raportat ca fiind funcţional. La fel e interesantă este povestea celor două biserici suprapuse din satul Stolojani, una de lemn, la nivalul solului şi alta de zid, sub ea, care e posibil să fie un vechi schit dispărut, Fântâna lui Coşbuc, ridicata de marele poet în memoria fiului său, Alexandru, care a murit în acel loc, în urma unui accident de circulaţie şi Hanul de la Corneşti, la care a înnoptat Tudor Vladimirescu, în 1821, îaninte de Revoluţie.
Tismana, fără monografie
Am luat, in extremis, două localităţi ale gorjului, una cu monografie şi una fără. Iar licalitatea fără monografie aleasă este fosta comună Tismana, declarată oraş cu câţiva ani în urmă. Despre Tismana, din păcate, se ştiu multe, dar s-a scris puţin. Deşi se află printre cele mai mari localităţi ale Gorjului, având 11 sate componente, iar mânăstirea de la care şi-a primit numele e una dintre cele mai renumite şi căutate de pelerinii din ţară şi din străinăntate, monografia sa nu a fost, încă, publicată, deşi se lucrează la ea, din câte am înţeles. Primarul oraşului, Costel Buzianu, spune, însă, că bugetul local nu are sume alocate pentru publicarea ei. A aparut, totuşi, monografia satului Pocruia, scrisă de profesorul Gheorghe Calescu.
Lipsă de fonduri
În afara consiliilor locale, care mai găsesc câte un ban, ca să publice monografia localităţii, există în Gorj o instituţie care se preocupă de această problemă importantă, aceea de păstrare a identităţii naţionale, prin scrierea istoriei locului. Vorbim aici despre Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj. Unul dintre obiectivele programului său multianual: Rădăcini, iniţiat în anul 2005, este editarea de monografii ale localităţilor. Şi, chiar dacă nu s-au găsit bani, efectiv, pentru asta, instituţia a acordat sprijin logistic şi metodic autorilor care au solicitat asta, iar în biblioteca sa există toate monografiile scrise despre localităţile din Gorj.
Arhive distruse
Deşi, de-a lungul timpului, autorităţile au conştientizat importanţa păstrării documentelor, au existat şi momente în istorie când acestea au fost distruse. Astfel, ele au căzut pradă incendiilor, inundaţiilor, precum şi indiferentei oamenilor. Iată doar două exemple de acest fel: prin anii 40, angajaţii serviciului regional al arhivelor, de la Craiova, au găsit la fabrica de hârtie de la Zărneşti două vagoane de arhiva cu documente care priveau trecutul Gorjului. Pe unul dintre ele au reusit sa-l salveze, dar celalalt a ajuns la reciclat. Mai târziu, personalul serviciului regional Gorj, care s-a înfiinţat în 1951 şi a preluat arhivele de Gorj si Mehedinţi, i-au surprins pe angajaţii de la ICS Alimentara şi ICS Textile, două întreprinderi comerciale de stat, în timp ce vindeau alimente şi îmbrăcăminte împachetate în documente de arhivă. Aşa se face că există mulţi ani pentru care nu mai sunt păstrate documente, dar, măcar acolo unde sunt, ele trebuie cercetate şi valorificate, în scopul scrierii cât mai corecte a istoriei localităţilor.
Documente „de aur”
Serviciul Judeţean Gorj al Arhivelor Naţionale ascunde comori nebănuite de mulţi dintre gorjeni. Aici, pe langă actele păstrate pentru ca aşa prevedea legea, există şi altele foarte vechi, donate de familii care au conştientizat valoarea lor. Printre cele mai importante, se află documente scrise cu mâna pe hârtie sau pergament (acesta din urma făcut din piele de viţel prelucrată), scrierile fiind în română sau slavonă, cu caractere kirilice. Iar alte caracterisitici care le fac sa fie unice, sunt faptul că au sigilii timbrate şi sunt emise si semnate, persoanl, de domnitorii vremurilor din care provin. De asemenea, la arhivele de la Targu Jiu pot fi găsite acte originale ce privesc marile personalităţi ale Gorjului şi ale căror fotocopii nu ar trebui să lipsească din monografia localităţilor în care acestea s-au născut sau au trăit. De exemplu, există aici actul de naştere al Ecaterinei Teodoroiu, eroina de la Jiu, cum e cunoscută în istoria României, actul de naştere al lui Constantin Brâncuşi şi chiar actul de donaţie semnat de Aretia Tătărăscu, prin care Liga Naţională a femeilor gorjene oferea Târgu Jiului Operele lui Constantin Brâncuşi.
