Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Istorie » Din istoria Centenarului României Mari(XXVI)

Din istoria Centenarului României Mari(XXVI)

Submitted by on 20 September 2018articol citit de 449 ori | One Comment

România Mare, visul de veacuri al românilor, s-a putut realiza în 1918 grație unor eforturi și sacrificii foarte mari dar și unei situații internaționale favorabile. Momentul din decembrie 1918 poate nu ar mai fi avut importanța cuvenită dacă românii nu ar fi îngenuncheat Ungaria comunistă în 1919. România a salvat Europa de bolșevism și datorită unor personalități gorjene precum generalul Gheorghe Rasoviceanu și generalul T. Sichitiu. Continuăm demersul nostru pentru a cunoaște cât mai bine  evenimentele care au făcut posibilă realizarea României Mari.

 

Anul 1919 a adus românilor marea satisfacție de a-și lua o revanșă istorică față de Ungaria. România  a blocat ascensiunea comunismului în Ungaria și Europa printr-un sacrificiu imens dar cu atât mai lăudabil. Statul comunist bolșevic maghiar a debutat brusc la 21 martie 1919 și s-a sfârșit la fel de rapid prin fuga lui Bela Kun în Austria la 2 august 1919 și apoi în Rusia a cărei creație era de fapt. La 4 august 1919, Armata Română a intrat în Budapesta.

Vara anului 1919 a fost deosebit de fierbinte pentru Armata Română care a trebuit să reziste la numeroase atacuri ale ungurilor. Cea mai dificilă noapte pare să fi fost 19-20 iulie când trupele române s-au văzut respinse până la Oradea. Abia la 30 iulie, trupele române au trecut Tisa.Pentru semnificația evenimentului, reținem că la eveniment au asistat regele Ferdinand și regina Maria. Regina Marii Uniri avea să noteze, ulterior, în ”jurnalul” său că:”Toți erau atât de plini de elan, se bucurau că trec Tisa ca să-i alunge pe bolșevici, ei doreau să ajungă la Budapesta”.

Ca efect al ofensivei româneşti pe teritoriul Ungariei,  la data de 2 august 1919, Béla Kun a fugit în Austria și apoi în Rusia sovietică. La  3 august  1919, prima unitate românească, sub comanda generalului Gheorghe Rusescu, a intrat în Budapesta. Acesta povestea mai târziu în Memoriile sale: ”Într-adevăr nu străbat decât vreun kilometru şi sunt întâmpinat de o delegaţie de trei a guvernului unguresc ce venea în goana automobilului, ca să mă roage a mă opri, având comunicări importante. La rândul meu i-am rugat să mă scuze, dar sunt în timpul de trap şi nu pot opri coloana; după care, am parcurs o distanţă de încă trei kilometri, şi când am apreciat că am întrega capitală în bătaia tunului, am oprit. Plouând torenţial, am intrat într-o locuinţă şi am angajat următoarele tratative: Delegaţia îmi spune: – „Guvernul se află întrunit într-un consiliu şi mă roagă a mă retrage cu trupa.”Am răspuns: – „Nu numai că nu mă retrag, dar imediat voi intra în oraş şi oprirea de înaintare nu o poate ordona decât Comandamentul Superior Român la care, le spun că trebuie să se adreseze; şi în faţa delegaţiei dau ordin celor două tunuri a pune în baterie asupra oraşului (5000-6000 m), după care adaug: – „Timp nu este de pierdut, orice tratative altele decât ce priveşte detaşamentul meu, care este fapt îndeplinit, nu le pot trata eu, şi dumnealor să se adreseze Comandamentului Armatei Române”.

Pe 4 august 1919, au intrat în capitala Ungariei toate unităţile  Armatei Române din Transilvania, conduse de generalul Gheorghe Mărdărescu. Ziua  de 4 august a rămas în istorie drept momentul cuceririi Budapestei de către Armata Română, un eveniment istoric de mare satisfacție pentru neamul românesc, în special pentru românii din Ardeal.

La data de 6 august 1919, Republica Sovietică Ungaria s-a prăbuşit. Armata Română a rămas la conducere timp de trei luni,  părăsind  Budapesta la data de 14 noiembrie 1919, capitala fiind preluată de armata Ungariei. La data de 16 noiembrie 1919, amiralul Miklós Horthy, fostul comandant al flotei Imperiului Austro-Ungar, a intrat în Budapesta, urmând a deveni conducătorul Ungariei. La 25 februarie 1920, armata română s-a retras de pe întregul teritoriu al Ungariei.

 

Contribuția generalului Rasoviceanu

 

Unul dintre artizanii victoriei împotriva maghiarilor a fost generalul Gheorghe Rasoviceanu, gorjean din Lelești, cel care a activat în  cadrul Diviziei 2 Vânători la comanda  Regimentul 9 Vânători. Numit ”regimentul de fier” deoarece luptase  în peste 50 de bătălii, Regimentul 9 Vânători  a jucat de multe ori rolul unei forţe de sacrificiu în ariergardă sau în avangardă, suferind constant pierderi grele. În întreaga campanie (1916-1919), trenul său regimentar a transportat cruci de lemn pentru îngroparea rapidă, din mers, a celor căzuţi, iar Ordinul militar “Mihai Viteazul” a fost acordat steagului regimentului şi unui mare număr de ofiţeri.

La 2 martie 1919, pe atunci colonelul Gheorghe  Rasoviceanu, organizează la Ţebea depunerea jurământului de către Corpul Voluntarilor “Horia”, transformat în regiment (4.000 de oameni).

Documentele vremii spun că serviciul divin a fost oficiat de 12 preoţi civili şi militari la steagul zdrenţuit în lupte al vânătorilor. În urale, colonelul Gheorghe  Rasoviceanu, urcat pe o masă, anunţă că moţii ies de sub jurisdicţia Consiliului Dirigent şi se subordonează Diviziei 2 Vânători, cu rol de avangardă în viitoarele lupte. Căştile metalice ale Armatei Române  salută voluntarii în uniforme amestecate (austro-ungare, ruseşti şi româneşti), purtând chipiuri decorate cu tricolorul românesc şi o bandă albă inscripţionată „Horia”.

Peste câteva  săptămâni, la Brad , generalul Dabija, comandantul Diviziei 2 Vânători,  inspectează cu mândrie trupele din zonă (12.000 oameni), iar protopopul Vasile Damian îmbărbătează oştenii, în timp ce ofiţerii vor merge în pelerinaj la Ţebea ca să sădească puiul de gorun promis, simbol al unei libertăţi definitiv câştigate. După puţin timp, e rândul familiei regale să meargă în pelerinaj la Ţebea şi să sădească alţi 2 pui de gorun, unul pentru Regele Ferdinand şi celălalt pentru Regina Maria, simboluri ale înfrăţirii veşnice dintre speranţele de odinioară cu cele ale prezentului.

Împreună cu voluntarii moţi din Ţara Zarandului şi din Munţii Apuseni, ofiţerii din Vechiul Regat  Gh. Dabija, Gh. Rasoviceanu şi Gh. Cotenescu (toţi trei purtători cu cinste ai numelui Sfântului Mare Mucenic care a biruit balaurul biblic) şi al celorlalţi militari ardeleni şi din Vechiul Regat, şi-au trecut numele în cartea sfântă a  istoriei dezrobirii Ardealului, făuriririi şi apărării României întregite.( Va urma)

 

 

 

One Comment »

  • phobos says:

    Adevarul istoric spune ca in Ungaria anului 1919 gaseai tot atatia comunisti,precum gaseai Forduri T in 1930 prin satele din Gorj…ungurii,in disperare de situatie incercau tot felul de manevre pt. a contracara dezmembrarea teritoriului mostenit de la imperiu..O modalitate a fost intrarea in” trendul”vremii,generarea de miscari ”revolutionare” tip soviete,conduse de Lenin…dar ideologul avea durere in cot vizavi de comunismul maghiar…el era interesat de plantarea comunismului, doar intr-o singura tara[Rusia],succesul comunismului de aici,ducand inevitabil la o revolutie mondiala a proletariatului,in urmatorii 10 ani…Dezinteresul lui Lenin de a planta initial comunismul in tot imperiul tarist a facut posibila iesirea de sub influenta sovietelor a Finlandei,a tarilor baltice,a Basarabiei si Bucovina…asta a usurat mult realizarea Romaniei Mari,aceste adevaruri istorice fiind omise din manualele si cartile de istorie tiparite pe la poalele Carpatilor,un adevar spus pe jumatate devine o mare minciuna ,iar adevarul ciuntit,a prins Romania Mare nepregatita, 20 de ani mai tarziu,atunci cand urmasul lui Lenin a trecut la cultivarea comunismului in tot imperiul tarist,peste alti 5 ani,”ciuma rosie” a fost plantata si in Romania,care nu mai avea statutul de ”Mare”,sechelele bolii fiind vizibile si astazi…

Leave a comment!

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at.