IMAGINI ÎN CUVINTE Revista „Murmurul Jilţului” – un sfert de secol de lumină întru învăţătură

Loading

Şi-a fost să fie doar o taină sau mărturisirea unui gând frumos? Ori a fost o unică iluminare de suflet, o dorinţă ingenuă care aştepta să fie împlinită! Cred că au fost toate acestea la un loc, în crezul şi în trăirile afective fecunde ale distinsului profesor de limba şi literatura română, Dumitru Dădălău, luminător de cale şi spirit adolescentin, deschizător de drumuri şi proiecte pentru cei mai mulţi dintre elevii şi profesorii Colegiului Naţional Tehnologic din Mătăsari, pe atunci, adică în urmă cu 25 de ani, una dintre cele mai mari şi mai cunoscute instituţii de învăţământ din ruralul românesc.

Erau anii de început ai istoriei unei şcoli cu ambiţii mari, situată undeva, printre dealurile molcome din dreapta şi din stânga Văii Jilţului, unde se întâlneau întru învăţătură, bună purtare şi susur de ideal pentru profesiuni ale viitorului şi o viaţă fără griji fiii şi fiicele gorjenilor din satele cuibărite prin ţinuturile cu miros de cărbune, pe unde mai curg în şipot firav izvoarele, mai înfloresc livezile şi răsună încă, prin păduri neprihănite, concertele primăverilor.

Liceul se înscria curajos pe o traiectorie a afirmării instituţionale, cu un număr impresionant de elevi, peste două mii la acea vreme, copii de mineri şi oameni simpli de la ţară, ocupaţi cu treburile gliei şi trăitori din sudoarea muncii lor cinstite sub năduşeli de soare fierbinte şi cântec înalt de ciocârlii, oameni cu credinţă şi caracter curat, pe care puteai să te bizui la bine şi la greu, oameni cu mult bun-simţ, cu bună-credinţă şi respect pentru carte şi studiu, pentru şcoală şi educaţie, pentru profesori şi misiunea acestora, într-o societate frământată de lipsuri şi nelinişti de tot felul.

Să tot fi fost în primăvara anului 1996, când la conducerea Grupului Şcolar Minier Mătăsari se afla minunatul om, un caracter ales prin dăruire profesională şi ţinută morală, profesorul de fizică Ion Gr. Dădălău, frate al făuritorului revistei şi al viitorului director al colegiului. A fost un om al faptelor, cele care materializează cuvintele, ideile, idealurile, un om care s-a dedicat înfloririi acestei şcoli, cu pasiune şi vocaţia împlinirilor, un om animat de sentimente curate, fără vâlvora invidiei, fără ambiţii şi răutăţi deşarte, un suflet mare şi o conştiinţă puternică şi statornică în certitudini, aprigă şi generatoare de beneficii pentru şcoală, elevi, profesori şi părinţi.

Un ilustru om dedicat şcolii, aşa cum însuşi domnia sa mărturisea cu sinceritate: „Noi, profesorii, suntem răspunzători în faţa societăţii de ceea ce facem. Avem meseria şi suntem făurari de caractere, gândirea noastră trebuie să fie liantul care să unească generaţiile, să fie ancoră statornică în timp a naţiei, să preluăm şi să transmitem experienţa generaţiilor, tradiţiile, acumulările culturale şi psihice, portul şi limba, felul de a fi şi îndrăzneala de a rămâne.”

Câtă dreptate avea! Câtă distincţie şi iubire pentru şcoală, pentru acest loc şi această ţară se găseau în preocupările acestui om! Clocotul şi strădaniile din acţiunile sale au început să rodească. Liceul pe care îl conducea era tot mai cunoscut, ca pomul după fructele lui. Mereu a ţinut la statutul de excelenţă în ceea ce întreprinde şi la ideea că şcoala este centrul de rezistenţă al fiecărei comunităţi, acolo afli lumina cărţii şi binefacerile învăţăturii. Fără ea suntem orbi! Cu acest crez a trecut la cele veşnice, tragic şi nedrept de devreme, eruditul profesor-director.

Revista „Murmurul Jilţului” s-a născut spre a scrie istoria clipelor, spre a înmănunchia în pagini de neuitat freamătul vieţii şi al atâtor rare deveniri într-un loc în care, odinioară, se părea că nu se întâmplă nimic. Cine este „vinovat” pentru această frumoasă apariţie în lumea literelor? Nimeni altul decât fratele regretatului director, care, azi, se bucură şi trăieşte laolaltă cu elevii, colaboratorii şi iubitorii de literatură scrisă emoţia împlinirii unui sfert de veac de la tipărirea revistei la care a visat mult. „Murmurul Jilţului” dăruieşte şi în prezent lumină şi spirit cititorilor de orice vârstă. Este cea mai longevivă revistă şcolară din Gorj.

Ea trăieşte şi se tipăreşte prin eforturile nevăzute şi necunoscute ale mentorului ei, prin cuvântul scris al elevilor şi al celor care sunt atraşi de arta literară, copii şi oameni de talent, iubitori de lectură, conştiinţe iscoditoare, însetate de cunoaştere, încercate de lucrul original al creativităţii şi afirmării prin jurnalism şi forţa modelatoare a gândului mărturisit. De-a lungul timpului, revista a creat în juru-i o adevărată mişcare culturală cu semnificative implicaţii în viaţa cetăţii, a Colegiului din Mătăsari şi a mătăsărenilor. Prin ţinuta ei şi prin valoarea scrierilor adunate în pagini foşnitoare de gând frumos, atractiv ilustrate, publicaţia elevilor şi profesorilor de pe Jilţuri a ajuns repede a fi cunoscută în judeţ şi în ţară.

Mereu s-a situat printre revistele de succes la etapele concursului naţional al revistelor şcolare, fiind ani la rând premiată cu titlul de laureat la nivel naţional. Prin creaţiile lor, elevii din Mătăsari şi-au dezvăluit înclinaţiile spre profesiunea de jurnalist, s-au obişnuit cu spiritul competiţiilor, au dobândit mai multă flexibilitate şi capacitate de adaptare, sporindu-şi experienţele personale şi sociale, au avut posibilitatea să se cunoască mai mult pe ei înşişi decât ar fi făcut-o în spaţiul obişnuit al sălilor de clasă, şi-au întărit încrederea în sine şi s-au pregătit pentru a răspunde pozitiv provocărilor viitorului. Iată ce poate aduce o revistă şcolară!

Mai mult decât atât, nici în momentul când a devenit director al Colegiului, mult încercat de hăţişul unei societăţi potrivnice uneori faţă de proiectele inovative, profesorul Dumitru Dădălău nu a pregetat să se ocupe de revista pe care o înfiinţase din dragoste pentru forţa purificatoare a luminii din cuvânt, pentru ineditul punct de sprijin pe care revista îl reprezenta în raport cu misiunea şcolii, cu viitorul personal şi profesional al elevilor de aici. Satisfacţiile acestui uriaş demers se vedeau la tot pasul.

Prin apariţiile sistematice, prin articolele şi textele publicate în paginile sale, revista a conturat o vreme renumele şcolii mătăsărene, fiind factorul catalizator pentru alte evenimente de anvergură ce au urmat momentului ieşirii primului număr de sub tipar. Colegiul din Mătăsari a fost vizitat apoi de miniştri ai educaţiei, politicieni şi parlamentari, de personalităţi ale ştiinţei, culturii şi istoriei naţionale. Cu toţi au rămas impresionaţi de ceea ce au văzut şi au aflat aici.

După participarea la un astfel de eveniment, în ziua de 18 decembrie 2001, iată ce scria Mitropolitul Olteniei, IPS Teofan, azi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, într-o scrisoare către directorul Colegiului: „Conduceţi un liceu de excepţie, un liceu cald, un liceu cu chip curat, lumina din ochii elevilor dumneavoastră m-a reconfortat sufleteşte şi m-a întărit în misiunea ce-o avem cu toţii. L-am rugat pe bunul Dumnezeu să reverse darurile Sale asupra directorului, cadrelor didactice şi elevilor Colegiului din Mătăsari”.

… Pragmatice şi emoţionante cuvintele înaltului prelat. Ele consfinţesc dăruirea şi implicarea profesorului Dumitru Dădălău pentru educaţia şi viitorul elevilor din Mătăsari. Revista lor – „Murmurul Jilţului” – este un exemplu grăitor al unui proiect iniţiat acum 25 de ani.

Şi ea vorbeşte despre aceeaşi implicare. „Summa cum laude” pentru revistă, pentru elevi, pentru neobositul fondator. Trăiască şi înflorească, întru cinstită şi preţioasă educaţie. Laureată şi azi, revista îşi respectă felul de a fi şi îndrăzneala de a rămâne în spaţiul cultural românesc! Felicitări!