Soarele şi-a coborât razele călduroase peste coline şi zăvoaie. Sloboade lumina peste umerii crângurilor şi mângâie prietenos ferestrele satului pitit în cuminţenie pe firul văilor şi-n lizierele aflate-n zorii înfrunzirii. Simt cum se lasă de pe coastă un val de aer rece şi-mi trece peste frunte ca un zbor de rândunea. E limpede şi-albastru cerul peste sat. Pârâul susură-n praguri de cascade. Şi-i zarvă prin tufişuri şi triluri urcă-n coastă. In ruguri intră mierle şi-şi pregătesc concertul. E ciripit în codru, mult cântec şi multă veselie în scena dimineţii. În verdeaţa mlaştinilor dintre bălţi s-au aliniat una câte una, ca nişte statuete uitate-n decorul inedit al zăvoiului, vreo treizeci de berze.
Cu zilele lui april, o altă primăvară se-ntoarce-n casele noastre. În vatra bătăturii, bunicul se caţără spre viţa din ţesătura halângii, să dreagă acoperişul verde pentru umbra din vară şi bolta cu ciorchini de struguri din toamnă. Numără căpuşele şi taie coarda de vie cu priceperea şi răbdarea lui pilduitoare. Din ochiul tăieturii curg lacrimi în ţărâna curţii. Plânge fără suspin seva din viţă, oblăduită de razele plăpânde. S-au îmbucălat mugurii de vişin. Merii şi-au prins şi ei în coroană primele frunzişoare. Au început a se-nzăpezi cu flori corcoduşii. Narcisele au înmiresmat grădina. Şi zmabilele-şi trimit parfumul pe uliţă.
Dorinţa de reîmplinire se simte tot mai mult în tumultul naturii. Glasuri de păsări umplu văzduhul. Şi mierle. Şi vrăbii. Şi privighetori. Păsările codrului înveselesc cu cântec zarea. Râd ochii Irinei printre flori de cireş. Jocul ei rămâne la fel de liniştit şi plin de inefabil. Pe drumul asfaltat de curând mai trec care cu boi pleşuvi la jug. În urma lor, mai vezi câte o Mărioară cu traista-n spinare şi sapa pe umăr păşind îngândurată prin boarea primăverii.
La vremea când mugurele se-arată ţâfnos în ram, oamenii par osteniţi de griji şi părăsiţi de bucurii, sunt trişti şi astenici, fără chef de vorbă, fără poftă de lucru. Pe chipul lor pământiu poţi citi foarte uşor apăsarea vieţii, neliniştea traiului. Parcă la ei nu s-au mai întors de mult timp bucuriile şi nici nu mai au putere să-şi scoată din suflet fricile, îngrijorările. Pierduţi pe firul drumului, sătenii se-ntorc totuşi la treburile anotimpului, hotărâţi să-şi îndepărteze din inimi tristeţile. Să scape de beteşugul vremurilor şi să se bucure de împlinirea presimţirilor de mai bine pentru ei, de rod şi belşug din munca săvârşită în brazda ţarinei.
Prânzul a venit repede. Bunica răstoarnă din ceaun roata de mămăligă. Înşiră apoi pe masă bulgării de brânză. Scapătă în castron şuvoiul de lapte. Mărunţeşte brânza şi amestecă bine. Irina se aşază la masă şi mănâncă cu poftă. Întreaga familie gustă din merindele primăverii, gătite în bucătăria tradiţională a casei. Masa a fost ca un vis de pe vremea când laptele aburea pe plita încinsă. În căsuţa rezemată de brâul dealului, se ivi parcă un moment al visării, un crâmpei al vieţii de altădată, când nu ne mai potoleam de zbenghiul copilăriei. Ne întorceam osteniţi de la joacă şi-i ceream bunicii să ne umple castroanele cu lapte fiert şi mămăligă.
Ies către poteca ce urcă pe deal şi aştept rezemat de uluca îmbătrânită. O albină grăbită mi se opreşte pe obraz. Aş fi vrut să-i spun că nu sunt o floare, dar nu am apucat să-i şoptesc că ea a zburat şi s-a aşezat cu treabă în staminele brânduşelor din pragul scării. Privesc îndelung spre vârful teiului din culme. Şi gându-mi rătăceşte spre adâncimi de timp. Şi-mi amintesc de prietenia noastră cu natura, când alergam bucuroşi în fericirea zilelor de primăvară să prindem cântecul cucilor în duet şi jocul lor în umbra corolelor verzi ale pomilor înfloriţi.
Mă prinde dintr-o dată aşa o stare de mâhnire grea, când văd că lumea aleargă nebuneşte după avere şi mândrie, picând în vicleşugul poftelor efemere şi uitând de frăţia cu natura, cu liniştea purităţii. E multă desfirare în viaţa omului, buimac şi-mprăştiat îi este gândul, perfid şi egoist îi este pasul. Mi-e teamă de înstrăinarea ce se aşterne printre noi!
Ating cu ochiul luminişul dinspre livada cu pruni. Unde firul ierbii izbucnea teafăr din glia străbună şi aşternea pe şaua dealului covor de iarbă, verde şi trainic. Alergam într-acolo cu jind prin roua dimineţilor, cu tălpile umezite de lacrima cerului. Aceasta este pajiştea prin care-mi regăsesc în vis iubita, părăsind prezentul şi adunând tăcut amintirile din hrisovul nevăzut al tinereţii. Când rămâneam în şoapte prin frăgezimea ierbii şi ne-nfloream sărutul cu împăcări de rouă, uitând de sete şi de dor. Atunci, prin iarba mătăsoasă se împlineau destine, iar roua din priviri curgea în inimi nevăzută. Şi dorul pentru viaţă sporea în ochiul timpului.
Rămâne azi lângă poieniţa înrourată de lacrimile dorurilor, chipul solemn al teiului binecuvântat de sublima primăvară. Printre ramurile lui aplecate suav spre povârniş se zăreşte satul petrecut în forfota anotimpului. Primăvara a intrat deja în viaţa şi rosturile oamenilor din Padeş. Şi a aşezat pe la porţile caselor gânduri înflorite cu dorul de a-i scăpa pe oameni de rătăcirile timpului. Să le aducă binele în inimi! Să le alinte ceasul vieţii şi să le umple casele cu linişte şi mulţumiri!
