Revoluționarii pașoptiști Gheorghe Magheru și Christian Tell au jucat un rol important în procesul de unificare a Principatelor Române în 1859. Cei doi gorjeni îl vor alege ca domnitor pe Alexandru Ioan Cuza în Muntenia. Cei doi au făcut parte din Adunarea Ad-Hoc a Munteniei care a decis în toamna anului 1857 că românii doresc Unirea Principatelor sub un domnitor străin.
Două dintre personalitățile cele mai importante ale țării în secolul al XIX-lea, Gheorghe Magheru (1804-1880) și Christian Tell (1808-1884), au avut origini gorjene. Cei doi au fost implicați în poziții de vârf în Revoluția și guvernarea pașoptistă, au stat în exil departe de țară circa 9 ani iar apoi au făcut parte din Adunarea ad-hoc a Munteniei sau l-au ales pe Alexandru Ioan Cuza, din adunările celor două Principate. Dacă alegerea lui A.I. Cuza în Moldova la 5 ianuarie 1859 a fost lipsită de peripeții, nu la fel au stat lucrurile și la București.
Dubla Alegere a lui Cuza
Potrivit hotărârilor Convenţiei de la Paris (1858), la Iaşi şi Bucureşti s-au organizat scrutinuri, în urma cărora au fost desemnaţi deputaţii din Adunările Elective, ce trebuiau să aleagă domnitorii în cele două Principate. În Ţara Românească, lucrările Adunării elective s-au deschis pe 22 ianuarie 1859. Alexandru Ioan Cuza fusese deja ales domn al Moldovei. La Bucureşti, majoritatea în cadrul Adunării aparţinea conservatorilor. Printre candidaţii acestora se numărau foştii domnitori Gheorghe Bibescu şi Barbu Ştirbey, în timp ce din rândul Partidei Naţionale cele mai mari şanse părea să le aibă Nicolae Golescu, după cum ne spun relatările vremii.
Inițial, pe 23 ianuarie 1859, mii de oameni, mobilizaţi de „căuzaşi” au început să pună presiune pe deputații conservatori. Deputaţii unionişti, reuniţi la Hotel Concordia, încearcă să-şi stabilească un candidat la domnia Ţării Româneşti. Dimitrie Ghica a fost cel care a fost reținut de istorie că a propus alegerea lui Al. Ioan Cuza şi, după lungi discuţii, la ora două noaptea propunerea întruneşte adeziunea unanimă. În dimineaţa următoare, pe 24 ianuarie 1859, această hotărâre este anunţată de Vasile Boerescu deputaţilor majorităţii, într-o şedinţă secretă cerută preşedintelui Adunării. În urma şedinţei şi sub presiunea populaţiei, deputaţii conservatori semnează un act prin care se angajau să-l voteze pe A. I. Cuza.
Ziua de 24 ianuarie a fost fără istoric, după cum aflăm din relatările vremii: „se procedează, prin apel nominal şi vot secret, la alegerea domnului. Se deschide scrutinul şi, după citirea biletelor, Prea Sfinţia Sa, Părintele Mitropolit, prezidentul Adunării, proclamă că s-a ales Domnul Ţării Româneşti, cu unanimitatea voturilor exprimate, adică 64, prinţul Moldovei, Alexandru Ioan Cuza”.
Gheorghe Magheru
După un exil lung-între 1848 și 1857-Gheorghe Magheru a redevenit un om politic important în Muntenia iar după unificare în Vechiul Regat. Astfel, a fost ales deputat de Gorj în Adunarea ad-hoc de la București(1857) și a făcut parte din Adunarea Electivă care l-a ales domnitor pe A.I. Cuza la 24 ianuarie 1859 ca domnitor al Munteniei. Revoluționarul gorjean a fost unul dintre fondatorii Partidei Naționale, mișcare care a promovat Unirea Principatelor Române și modernizarea lor. A rămas celebru și pentru o zicere celebră:„Eu, fraților, sunt român și, ca român, mă simt ferice de a muri pentru țara mea”.
Christian Tell
Gorjeanul a revenit în ţară în iulie 1857 şi s-a angajat cu entuziasm în acţiunile unionist. Participant activ la lucrările Divanului ad-hoc de la Bucureşti, în anul 1857 dar și deputat în Adunarea Electivă care l-a ales pe colonelul Alexandru Cuza, domnitor şi al Munteniei, la 24 ianuarie 1859. A fost membru în Comisia Centrală (Parlamentul) de la Focşani între anii 1859-1861. A fost unul dintre cei care au complotat pentru înlăturarea lui Cuza în 1866. Îl regăsim pe Christian Tell ca deputat în Constituanta din 1866, ministru – în primii ani ai domniei lui Carol I. Titular la Ministerul de Război, 11-14 martie 1871; din nou la Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, 14 martie 1871-7 aprilie 1874; ad-interim la Ministerul de Justiţie, 31 martie-15 octombrie 1873 – cu toate mandatele în guvernul conservator Lascăr Catargiu; titular la Ministerul de Finanţe, 4-16 aprilie 1876, în guvernul condus de generalul Ioan Em. Florescu etc.
