Găleșoaia, memoria satului care supraviețuiește uitării(III)

 215 total views

Continuăm serialul nostru despre localitatea Găleșoaia, așezare care s-a impus în secolul trecut ca principalul centru al ceramicii gorjene. Dispărută ca urmare a exploatărilor miniere, așezarea mai poate fi regăsită parțial în câteva obiective  păstrate   în cadrul Muzeului ”Astra” din Sibiu sau Curtișoara. Istoria satului Găleșoaia este cu atât mai surprinzătoare cu cât a cunoscut evoluții oscilante până la tragicul său sfârșit din deceniul I  al mileniului actual.

Prima atestare documentară a satului Găleșoaia o regăsim înactul din 8 iulie 1587, prin care Mihnea Turcitul întăreşte lui Stan cu fiii săi „stăpânire în Găleşoaia, din partea lui Tăvan, jumătate sat şi alte cumpărături”. Potrivit specialiștilor, initial Găleșoaia  și-a aflat  în punctele denumite azi „La sat” şi „Seliştea”, lângă dealurile  Vârțului, şi includea în vechime alte două sate – Stejerei, care s-a desprins ca localitate încă din secolul al XV-lea, şi Hodoreasca, sat independent din secolul al XVI-lea. Abia în secolul al XVI-lea ,  Găleşoaia şi-a mutat aşezarea pe vatra cunoscută de unde a fost alungată brutal de minerit. Așezarea a fost inclusiv comună, din punct de vedere administrativ,  dacă ne gândim că în anul 1883 satul Stejărei îi aparținea.

„Pe o vâlcea care dă în apa Tismanei; mai sus de Stejărei, într-o regiune de dealuri acoperite cu păduri, se află Găleşoaia, sat aproape în întregime format din olari. Este unul din cele mai importante centre [„ .] , găsim într-o lucrare din 1958 care identifica toate centrele reprezentative de ceramică  din țară. La sfârșitul secolului al XIX-lea, la Stejerei și Găleșoaia erau identificați 10 olari. O jumătate de secol mai târziu, în 1944, 95 de familii ale zonei practicau această îndeletnicire. Pentru 1971 avem o situație mai clară datorată  cercetătorilor Ion Mocioi și Virgil Vasilescu –lucrarea ”Ceramica populară din Gorj”-care  ne arată că Găleșoaia ajunsese principalul centru ceramic al Gorjului  cu 35 de meșteri atestați: Pecinigă D. Ion, Roventa D. Giurcă Vasile, Roventa V. Giurcă Ion, Roventa Gh. Constantin, Mocioi ‘ ‘ ‘ C. R. Dumitru, Roventa Al. Vasile, Baldovin C. Vasile, Roventa I. Al. Dumitru, Roventa ‘ ‘ ‘ Gh. N. Ion, Rovenţa Al. Dumitru, Trocan N. Nicolae, Rovenţa Gh. Gheorghe, Rovenţa I. C. Vasile, Mocioi I. C. Dumitru, Rovenţa Gh. B. Luca, Peciningă I. Nicolae, Retezeanu T. Nicolae, Popescu C. M. Ion, Irod I. Ion, Rovenţa I. Al. Vasile, Mocioi M. Ion, Trocan Gh. Gheorghe, Peciningă C. Petre, Vasile Dumitraşcu Rovenţa, Rovenţa C. Al. Ion, Racoceanu D. Petre, Mocioi C. R. Constantin, Rovenţa Gh. D. Nicolae, Mocioi C. Constantin, Popescu D. Dumitru, Căldăruşe Al. Victor, Rovenţa I. Al Nicolae, Mocioi D. Constantin, Pecingină I. Al. Gheorghe, Mocioi T. Nicolae.  Am folosit această listă deoarece atunci pare să fi fost atins apogeul,  localitatea intrând  apoi în zona exploatabilă de către minerit. Așa cum ați putut afla  și din paginile noastre, la peste o jumătate de veac de la acel moment mai avem doar doi meșteri: Ion Retezeanu i și Dumitru Comeru,  ambii ducând mai departe  meseria din tată în fiu.

La cei  80 de ani,  pe care i-a  împlini în anul 2022, Dumitru Coneru  încă lucrează în cadrul Școlii  Populare de Artă Tg-Jiu. În urma protocolului cu Școala Gimnazială ”Antonie Mogoș” din Bălești, Structura Cornești, Dumitru Coneru coordonează încă din 2013 un Cerc de olărit pentru elevii școlii.

Referitor  la amintirile despre Găleșoaia, acestea sunt multe  și uneori disparate.  Redăm un fragment din materialul  încredințat nouă cu prilejul documentării meșteșugului olăritului în zona minieră. ”A fost o întreagă agonie, mutarea locuitorilor din Găleșoaia a început în 1988 și s-a terminat în 2010, eu fiind ultimul mutat. La vremea amintirilor și regretelor, îmi pare rău că acest meșteșug  nu are tineri care să îl preia, facem tot ce putem ca acest meșteșug să nu se piardă. Pe timpuri,  în Târgu Jiu era o fabrică de oale şi venea să ia pământ de la noi. Mai mult de trei sferturi dintre localnici trăiau din olărit. Eram 190 de olari în satul Găleşoaia. Am numărat 129 de căruţe pline cu oale, străchini şi căni la bâlciul de la Pocruia, cel mai bun din Gorj. Nu aveam marfă suficientă ca să vindem. Stăteau la două rânduri. În Găleşoaia erau numai case înalte, aşa cum se spunea la noi.”, își amintește Dumitru Coneru.

Satul Găleșoaia de la…Sibiu

Începută în 1972 cu ” moara cu 6 ciuturi”,  salvarea satului Găleșoaia în patrimoniul Muzeului ”Astra” din Sibiu a continuat cu alte obiective. Astfel, în anul 2002 au fost transferate la Sibiu  două gospodării de la Găleșoaia, două case monument, un ,,fânar” cu trei grajduri, un „şopru”, un „pătul” de porumb din „laţi” şi unul din nuiele şi o poartă tradiţională. Gospodăriile  au intrat în posesia Muzeului „ASTRA” ca urmare a donaţiei făcute de  Elena Haret împreună cu descendenţii familiei fostului proprietar Roventa Dumitrascu Vasile (1893-1982).

Vasile D. Rovența  a fost  o personalitate  remarcabilă a satului Găleșoaia, erou al Războiului de Reîntregire Națională decorat de regale Ferdinand I dar și un olar apreciat.  Că a fost un olar cunoscut o aflăm  de la mulțimea de discipoli  initiați în tainele meșteșugului de către acesta,  contribuind astfel, conform mărturiilor localnicilor, la perpetuarea străvechiului meşteşug.

Cele două gospodării de olari  din Găleşoaia sunt compuse din „casa bătrână”, cu un etaj, cu facilitățile(acareturile)  specifice (şopru, pătul din nuiele suspendat pe patru picioare) şi casa „nouă”, din cărămidă cu două etaje (caturi), completată cu grajdul cu fânar şi pătulul de porumb, din laţi, prima fiind împrejmuită cu „răslogi” împletiţi cu nuiele în partea de sus şi o poartă din „lanteţi” (laţi), cea mai nouă, cu un gard din scânduri, cu o poartă înaltă bogat ornamentată.

Astfel, casa veche, numită și „casa a bătrână”,  are trei încăperi: camera de dormit cu „soba oarbă cu plită cu un ochi”, atelierul de olărit, unde se află „gura sobei” şi bucătăria de vară cu „vatra cu corlată”, toate având intrarea separată din tindă, şi două ferestre înspre aceasta. Camera de dormit este mobilată cu două paturi, aşezate faţă în faţă, pe peretele dinspre tindă şi pe cel din spate, între care se află o masă de lemn.

 Din atelierul olarului nu puteau să lipsească  masa şi roata olarului, aşezate sub fereastră, scaunul olarului şi un pat  cu „picioarele” îngropate, acoperit cu o rogojină, situat pe peretele din spate. În ambele încăperi sunt instalate poliţe folosite pentru uscarea vaselor, înaintea arderii lor în cuptorul din curte.

A treia încăpere se folosea ca bucătărie, gătitul făcându-se pe vatra liberă deasupra căreia era corlata pentru evacuarea fumului, dar şi ca spaţiu de depozitare a vaselor (în dulap sau pe rafturi) şi a alimentelor. Casa veche este construită pe o fundaţie de piatră de râu, din bârne de stejar, tencuite la exterior şi la interior pe „cercuri” de alun, salcâm sau cetină de brad şi văruite. Camera de dormit şi tinda sunt pardosite cu cărămidă, iar atelierul şi bucătăria de vară, cu pământ galben.

Rod al progresului și al potențialului material mai mare, ”casa nouă” este  construită din cărămidă, are două nivele, fiind prima construcţie cu etaj din această localitate. La primul nivel sunt două încăperi, prima servind ca pivniţă de depozitare a proviziilor alimentare şi a băuturilor, a doua fiind camera de dormit, cu o soba ce încălzeşte şi încăperea de deasupra, în care este instalat războiul de ţesut. La al doilea nivel, cu acces pe o scară aşezată sub prispă, sunt „odăile bune”, adăpostind lucrurile scumpe ale  familiei: covoare ţesute, vase de lut şi lăzi de zestre.

 La ambele construcţii, tavanele sunt confecţionate din scânduri de fag. (Va urma).

Bibliografie:

Ion Mocioi, Virgil Vasilescu, Ceramica populară din Gorj, Târgu-Jiu, 1974

Corina Mihăescu, Ceramica populară din Oltenia, Bucureşti, 2006.

Marius Gherghel, Finalizarea grupei olăritului în Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ”Astra”, în CIBINIUM, 2006-2008, pag. 171-177 , file:///C:/Users/User/Downloads/08-CIBINIUM-muzeul-astra-2006-2008-I.pdf

2 Comments on “Găleșoaia, memoria satului care supraviețuiește uitării(III)”

  1. In prima fotografie e Nea Ion Cheaion, numele din coada fiind doar o combinare a initialelor, alt fel mai usor de recunoscut in multitudinea de purtatori ai aceluiasi nume de familie dintre care Rovența era cel mai răspândit.
    S-a prăpădit acum câțiva ani, luat in ingrijire de nepotul de soră a nevestei, Gelu al lu Ștefănoiu.
    Cheaion n-a fost niciodată colectivist, era aprig și decis, avantajat cumva fiind de faptul că nu avea copii, neavând cui să taie zborul în viață…!
    Principalul vector din sat al colectivizării, dascălul Nicolae Câlniceanu, a avut dispute dese cu el pe această temă.Pârâul care era pe lungimea satului se chemase Galeș in timpurile vechi, pe timpul ultimilor ani de existență era numit Matca:

  2. Multumim pentru informatiile oferite! In măsura in care aveti si alte lucruri și amintiri despre Găleșoaia, le așteptăm cu maxim interes!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.