Revenim în această săptămână asupra unui subiect care a mai fost abordat în această pagină de istorie, la jumătatea secolului al XIX-lea în Țara Românească au deținut tronul doi domnitori care erau frați și aveau origini gorjene. Gheorghe Bibescu și Barbu Știrbei, cu toate că au avut nume de familie diferite, se trăgeau dintr-o familie de țărani moșneni din Gorj. Perioadele când cei doi au deţinut tronul Munteniei, deşi frământate şi pline de privaţiuni pentru locuitori, au coincis cu iniţierea şi realizarea unor lucruri importante.
Povestea familiei Bibescu, astăzi atât de cunoscută mai ales în exteriorul ţării, a început în secolul al XVII-lea, sau poate chiar mai devreme, în satul Bibeşti din judeţul Gorj. Satul cu acest nume este atestat documentar în mai 1610 de către domnitorul Radu Şerban. Peste câteva decenii, un anume Udrea din Bibeşti va fi acceptat la curtea lui Matei Basarab. Familia Bibeştilor va juca un rol politic important abia din secolul următor şi mai ales în secolul al XIX-lea. Bunăoară, în documente poate fi găsit un Ion Bibescu printre cei 66 de boieri olteni, întruniţi la Târgu-Jiu, care au semnat memoriul către prinţul Eugeniu de Savoia pentru ca Oltenia să fie anexată Imperiului Habsburgic, lucru ce se va întâmpla câţiva ani mai târziu. Şi tot un Bibescu va protesta în 1827 către autorităţile vremii contra restaurării egumenilor greci în mânăstirile româneşti.
Din această familie ilustră, să ne gândim că avem pe marele vornic Dimitrie Bibescu care zugrăveşte biserica din Stăneşti dar este şi slujitorul de taină al domnitorului Grigore Ghica, vor proveni domnitorii Gheorghe Dimitrie Bibescu şi Barbu Ştirbei, cu realizări importante la cârma Munteniei.
Din Basarabi scoborâtori
Cu toate că au provenit dintr-o familie modestă de moşneni, aşa cum a stabilit Nicolae Iorga cu mai bine de un secol în urmă, Bibeştii au căpătat legitimitate prin căsătorii, moşteniri şi înfieri. Bibeştii spuneau străinătăţii în secolul al XIX-lea că: „Brâncovenii au, prin două căsătorii, sânge de-al Basarabilor. Bibewştii se coboară prin femei din Brâncoveni, şi prin căsătoria prinţului Gheorghe Bibescu(domnitor 1842-1848) sunt drepţii moştenitori ai numelui Brâncovenilor”. Cel care ne-a lăsat informaţii relevante despre Bibeşti este Ioan C. Filitti.
Interesant că biografia romanţată a Bibeştilor avea susţinere istorică. Mai exact, mama domnitorului provenea din familia Văcărescu, bunica din familia Creţulescu iar străbunica fusese una din fiicele lui Constantin Brâncoveanu. Dacă luăm de bună genealogia familiei Brâncoveanu, care prin femei ajungeau la Basarabi, rezultă un neam cât se poate de respectabil. Căsătoria lui Gheorghe Bibescu cu o Mavrocordat înfiată de Brâncoveni desăvârşea, am putea spune, zestrea genetică pentru a revendica tronul ţării.
Revenind la linia directă a familiei, cea plecată din Bibeştii Gorjului în secolul al XVII-lea, trebuie remarcat că de la ţăranii moşneni de atunci îi găsim la finele secolului al XVIII-lea, informaţie pe care Nicolae Iorga o citează după Alexandru Ştefulescu, ca boieri de treapta II cu o avere destul de consistentă. Dumitrache Bibescu, tatăl viitorului domnitor, va fi cel care va ridica familia la boieri de treapta I şi chiar membru în divanul boierilor mari din Bucureşti.
Dacă Gheorghe Bibescu va păstra numele familiei şi îl va duce mai departe prin urmaşi, fratele său Barbu va deveni un Ştirbei în urma adopţiei de către Barbu Ştirbei, unchi al mamei lui. Iată familia care va da doi domnitori…
Un singur ales
Mai puţini ştiu că cei doi fraţi s-au duelat la alegerile pentru domnitor din decembrie 1842. În urmă cu 170 de ani alegerile din Obşteasca Adunare au dat câştig de cauză lui Gheorghe Bibescu cu 131 de voturi la 91 de voturi câte a avut Barbu Ştirbei. A urmat apoi un gest de normalitate a fraţilor în favoarea celui mai bine plasat, rezultat salutat atunci chiar şi de curtea de la Sankt Petersburg.
Se pare că în alegerea domnitorului a prevalat totuşi personalitatea lui şi nu originile sau alte interese subterane. Cel puţin asta putem afla dintr-o descriere a lui Vaillant, un cronicar atent al acelor vremuri: „Vechi boiernaşi din Craiova care-şi datoresc averea unei femei, meritul lor Franţei, izbânda lor generalului Kisseleff…Unul este muncitor, activ, gelos şi pismaş; se înconjură de străini cari-l luminează, vrea să facă totul prin sine însuş, intră şi iese din slujbe când vrea, se află, pe rând, la guvern şi în opoziţie…; celălalt se preface, din potrivă, a fi nepăsător, dar pare că fuge de lume, ţine puţin la slujbe, şi se arată prea lovit de necazurile lui casnice spre a ocupa prea mult timp slujbele ce ar putea cinsti prin priceperea şi hărnicia sa. Cel dintâiu are mai mult obiceiul trebilor publice şi mai puţin duh firesc decât experienţă; cel de-al doilea este mai cioplit şi inteligenţa i-a uşurat dobândirea cunoştinţelor. Unul este dibaciu prin hârşire şi vrea să arate că ştie; celălalt este dibaciu din fire şi nici nu pare a bănui cât ştie. Acesta este băţos ca un burghez ajuns; celălalt are aerul dezgheţat al boierului. Unul este temut, celălalt este iubit!”.
Alegerea gorjeanului Gheorghe Bibescu ca domn în decembrie 1842 de către Adunarea Obştească Extraordinară a Ţării Româneşti a fost o premieră. Pentru prima dată domnul-remarca profesorul Nicolae ISAR- era ales de un organism care se voia cât de cât reprezentativ, iar competiţia dintre candidaţi anticipa un fenomen aparţinând viitorului; iniţial, numărul candidaţilor s-a ridicat la 50: unii dintre ei au fost eliminaţi ca neîndeplinind condiţiile legale stipulate de Regulamentul Organic, alţii s-au retras singuri, rămânând în cursă numai 21.
Gheorghe Bibescu, scurtă bibliografie
Născut în 1802, la Târgu-Jiu, Gheorghe Bibescu era descendentul unei vechi familii boiereşti, fiul vornicului Dumitrache Bibescu. A avut o carieră publică consistentă, viitorul domn se afirmase în timpul administraţiei lui Kiseleff; mai întâi, în 1831, când era ales deputat al judeţului Dolj în Adunarea Obştească Extraordinară a Ţării Româneşti, urmând să ocupe apoi importante funcţii, până la aceea de secretar al statului. În mod deosebit s-a remarcat, după 1838, ca şef al opoziţiei împotriva domnitorului Alexandru Ghica. Făcuse studii de drept la Paris, alegerea sa stârnind multe speranţe, la început, în rândurile tineretului studios. Potrivit publicistului francez H. Desprez, cu prilejul acestei alegeri, fusese sprijinit în Adunarea Obştească Extraordinară nu numai de majoritatea marilor boieri conservatori, dar şi de “tinerii” deputaţi cu vederi liberale, aceştia, preferându-l, în lipsa altui candidat din rândul marilor boieri, după ce candidatul lor preferat, I. Câmpineanu, fusese şters de pe listă. (Va urma).
