Despre începuturile mineritului în județul Gorj(VI)

Mineritul din Gorj a suferit amputări serioase în ultimii ani după ce timp de circa șapte decenii cărbunele a fost cea mai importantă resursă energetică a țării. Fiind vorba de mai multe generații, cei din prezent avem tendința să uităm dificultățile începuturilor. Vă propunem în cele ce urmează un serial jurnalistic marca ”Vertical” care ne va purta în următoarele săptămâni cu decenii în urmă la exploatările de cărbune  de la Cariera de zi Rovinari sau minele Schela și Baia de Fier. Mulțumim specialiștilor Muzeului Județean ”Alexandru Ștefulescu” pentru suportul documentar acordat.

Ne îndreptăm  atenția în acest episod spre mineritul din nordul Gorjului, zona Baia de Fier. Comuna cu același nume este întinsă pe albia râului Galbenu. Hotarul de răsărit (hotar natural), îl formează Râul Olteţ. La apus, Pârâul Botota separă administrativ comuna Baia de Fier de oraşul Novaci. La miazăzi un hotar convenţional limitează comuna Baia de Fier de comuna Bumbeşti – Piţic. La nord, culmea calcaroasă, cu stâncile terminate spre soare, aparţinând Munţilor Parâng, formează un hotar natural.

 Mai reținem că denumirea  comunei provine de la exploatarea primitivă a minereului de fier, care era purificat cu ajutorul apei ce era dirijată în gropi mari, săpate în pământ şi în care se punea minereul de fier. La Baia de Fier a funcţionat singura mină de grafit de pe teritoriul României, din păcate închisă în 1996.

Grafitul 1900-1948

Prezența grafitului în Munții Gorjului a fost semnalată de geografii Ludovik Mrazec  și        Gheorghe Munteanu Murgoci încă din anul 1900, exploatarea industrială va începe mult mai târziu.

În cursul Primului Război Mondial(1916-1918), armatele germane de ocupație au început lucrări de exploatare în regiunea Baia de Fier sub conducerea inginerului Heinerich Stuchlik, consilier al minelor statului din Traunstein în Bavaria superioară. Un amănunt interesant dar și semnificativ, urmare a lucrărilor de exploatare, s-a trimis uzinelor.Tr. Krupp, probe pentru analize. În anul 1918 s-a trimis o probă de două vagoane de grafit Societății Minelor de Grafit din Passau pentru proba de preparare mecanică.

Amănuntul interesant este că rezultatele acestor probe au fost satisfăcătoare și Ministerul Comerțului Bavariei a recunoscut calitatea grafitului din Munții Gorjului. Se pare că s-au dat instrucțiuni Comisiei de Armistițiu de la Buftea din 1918 ca frontiera României cu Austro-Ungaria să fie trasată la sud de zăcămintele de grafit.

În perioada interbelică lucrările au stagnat. În anul 1932, dr. Stichlik care conducea lucrările din 1918, a făcut un raport asupra planificării pe scară mare a grafitului din Gorj. Acest raport prezintă zăcămintele de grafit din această regiune ca fiind de o importanță cu totul excepțională.

Abia în 1939 au fost începute în regiune lucrări de explorare de către mai multe persoane. Cel mai activ s-a dovedit inginerul de mine Gheorghe Damaschin, cel care a reușit să obțină șase perimetre de exploatare situate la nord de Comuna Baia de Fier, între muntele Cerbu, la SV și munții din NV.

Cele mai importante resurse de grafit s-au descoperit în muntele Cătălinul, situat la circa 16 km Nord de Comuna Baia de Fier unde se dezvoltă exploatarea de grafit. În baza drepturilor obținute în urma lucrărilor din anii 1939-1944, s-a format la 15 iulie 1945 Întreprinderea ”Gheorghe Damaschin”.

Mărturiile documentare arată  că între 1945 și 1949 exploatarea s-a făcut de către proprietari prin gropi de exploatare la suprafață și prin două galerii cu profil redus săpate aproximativ 12 metri, sub punctul denumit ”Șesul lui Urs”. Această galerie aveau o lungime de aproximativ de 20-30 metri iar efectivul de muncitori varia între 20-25.

Transportul grafitului de la Cătălinu la Baia de Fier se făcea în saci pe cai. Pe vremea aceea, prepararea minereului consta dintr-o uscare a grafitului pe table de fier așezate pe bolovani și măcinarea lui cu ajutorul unor steampuri de lemn a căror roate erau învârtite de patru lucrătoare, iar clasarea granulometrică se făcea cu site de mână. Exploatarea lentilei de grafit și prepararea mecanică, se făcea într-un mod cu totul sedimentar, producția obținută cu astfel de mijloace fiind redusă și calibată numai pentru întreținerea personală a proprietarului.

La 11 iunie 1948, în urma naționalizării întreprinderilor industriale, și această întreprindere a trecut în proprietatea statului, aparținând în prima etapă de Centrala Carierelor București iar apoi de Ministerul Metalurgiei și Industriei Chimice, Ministerul Minelor, Ministerul Industriei Grele….

Evoluția exploatării de grafit a fost una ascendentă după 1948.(Va urma).