A văzut de curând lumina tiparului o carte necesară despre natura Gorjului, un paradis pe care profesorul Ion Elena nu obosește să îl cânte într-o poezie în proză absolut originală. Dascălul Ion Elena ne oferă un adevărat eveniment editorial subsumat ideii de frumos, de reîntoarcere permanentă la tradiții și la miracolul naturii neatinsă de efortul distructiv al omului. Cartea ”Adio, frumoaselor zăpezi!” a apărut în condiții grafice de excepție la Editura ”Măiastra” din Târgu-Jiu și are toate elementele pentru un titlu memorabil.
Pentru autorul acestor rânduri constituie o plăcere deosebită să scrie despre cartea ”Adio, frumoaselor zăpezi!” aparținând colegului și prietenului, distinsul intelectual Ion Elena. Plăcerea este amplificată și de faptul că sunt unul dintre aceia care i-am sugerat cu mulți ani în urmă ca nenumăratele sale reportaje risipite în presa vremii să fie adunate într-o carte. Cred și acum ca și atunci că Ion Elena este un cântăreț neîntrecut al frumuseților Gorjului, un Geo Bogza al vremurilor noastre. Sunt bucuros și mai mult că am reușit să îl aduc pe domn profesor săptămânal în paginile VERTICALULUI și asta de o perioadă de timp destul de lungă.
Reportajul, un gen uitat
Cine urmărește presa ultimilor ani descoperă noțiunea de eveniment editorial poate mult prea des, cu siguranță că multe din cărțile respective sunt cel mult ”un nume adunat pe-o carte” cum spunea Tudor Arghezi. Cartea lui Ion Elena este mult mai mult, e o lucrare care nu ar trebui să lipsească din biblioteca fiecărui gorjean care se respectă. Pe cărările Gorjului, așa cum umbla odinioară Calistrat Hogaș pe cărări de munte, Ion Elena te poartă pretutindeni unde ai ceva de văzut. Cine crede că e vorba doar de o proză descriptivă se înșeală amarnic, e vorba de o reîntoarcere în timp care are doar ca pretext natura, e vorba de curgerea inexorabilă a timpului.
Reporter neobosit al Gorjului încă din anii ”80 ai secolului trecut, Ion Elena este un cunoscător și un utilizator avizat al genului. Citindu-l pe Ion Elena ai senzația că ești acolo, că vezi spectacolul naturii dar simți, în același timp, cum se scurge timpul, că suntem muritori și ne bucurăm efemer de toate aceste bogății. Proza lui Ion Elena are, pe lângă stilistica deosebită, și nuanțe de manifest pentru salvarea naturii, o retorică extrem de necesară în acești ani de agresiuni asupra naturii.
Cei care țin în mână cartea ”Adio, frumoaselor zăpezi!” au o mare dilemă de unde să înceapă lectura. Chiar dacă autorul a grupat textele într-o ordine normală și firească, fiecare cititor poate să își facă propria sa ordine iar rezultatul nu va fi decât benefic. Astfel, de la texte gen: ”Adio, frumoaselor zăpezi!”, ”Fotografii din iernile trecute”, ”…Zăpezile călătoare”, ”Iarnă, lângă Parâng” sau ”Ajutați, oameni, iernile să ningă!”, toate dedicate naturii și figurat trecerii timpului, ajungem la texte dedicate unor bogății naturale ale Gorjului cum ar fi: ”Tismana, dincolo de negură”, ”Peștera Muierilor-minunea de la Baia de Fier” și ”Fantezii în Peștera Cloșani”. Dar poate cartea nu ar avea un conținut de luat în seamă fără ”Cântec la Hobița”, ”Scrisoare dascălului meu” sau ”Dăscălița”. Sunt tot atâtea invitații la lectură pe care un cititor avizat nu poate să le piardă.
S-ar mai putea spune multe despre această carte dar nimeni nu ar putea-o face mai bine ca scriitorul Ion Popescu-Brădiceni, prefațatorul cărții: ”Ion Elena reprezintă pentru mine un scriitor de sărbătoare, un trans-romantic și un trans-simbolist. Procedează ca un alchimist medieval și totodată contemporan, simultan magic și mitic. Reveria și melancolia îl incumbă temerarului său partener de dialog nostalgia unor tărâmuri de vis, a unor vremuri imemoriale pe când la baza oricărui gest cotidian stătea o taină/un ritual, un arhetip și, la baza oricărei rostiri, se întresitua o euharistie.”
Așteptăm deci, și pe această cale lansăm o provocare, noi sărbători ale spiritului semnate Ion Elena.