Corneliu Baba în orașul lui Brâncuși

Joi, 23 mai, la Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” s-a vernisat expoziția IN MEMORIAM Corneliu Baba. Aceasta cuprinde, printre altele, chiar și lucrări prezentate în premieră. Este cea mai importantă, de după expoziția internațională din China.

Expoziția a fost deschisă de Albinel Firescu, șeful Secției de Artă și Etnografie din cadrul Muzeului Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”: „Parafrazându-l pe Lucian Blaga cu expresia ‘Spațiul mioritic’, și noi, astăzi, putem vorbi despre un spațiu gorjenesc, un loc în care se întâmplă lucruri, aparent independent de voința noastră. Este și cazul expoziției de față, care s-a întâmplat să ajungă la Târgu Jiu chiar de ziua Sfinților Împărați Constantin și Elena. Este vorba de ziua de 21 mai, ziua nașterii lui Tudor Arghezi, unul dintre subiectele favorite ale maestrului Corneliu Baba. Două dintre lucrările sale, în care l-a imortalizat pe Arghezi, se află chiar aici. (…) Mulțumim doamnei Maria Albani, curatorul expoziției, cu care am purtat diverse discuții, timp de aproape 8 luni, discuții ce s-au concretizat aici la Târgu Jiu, prin această expoziție de excepție.”

Prezentarea expoziției a fost făcută de criticul de artă Pavel Șușară: „(…) După zecile de expoziții care s-au tot făcut cu lucrări ale lui Corneliu Baba, expoziția de la Târgu Jiu inaugurează o noutate și, după reprezentările mele în legătură cu Corneliu Baba, este cea mai importantă expoziție care s-a organizat până acum. Și nu ține de dimensiune, nu ține de densitatea lucrărilor cuprinse în expoziție, ține de viziunea curatorială și de selecția care s-a făcut pentru această expoziție. Corneliu Baba are o memorie, are o memorie publică, are o memorie instituțională și are o memorie personală, iar această memorie a lui Corneliu Baba este Maria Albani. Ea a venit la Târgu Jiu cu o selecție de lucrări de Corneliu Baba care fac parte din trei categorii: lucrări necunoscute, lucrări mai puțin cunoscute și lucrări oarecum cunoscute. Aici avem laboratorul lui Corneliu Baba, avem dinamica gândirii lui.(…)”

Curatorul expoziției, istoricul de artă Maria Muscalu Albani, a declarat că se bucură că a fost invitată la Târgu Jiu cu expoziția Corneliu Baba și, cu toate că are un program foarte încărcat, a făcut tot posibilul să ajungă, în sfârșit: „Am ajuns la Târgu Jiu, nici nu mi-am imaginat. Din discuțiile pe care le-am avut, s-ar putea să facem și alte tipuri de expoziții, poate cu studenții lui Corneliu Baba. Vin, pentru că mi-a plăcut la voi, mi-a plăcut tot. Mi-a plăcut relația cu oamenii, ceea ce foarte important.”

Expoziția va rămâne deschisă timp de o lună, la sediul central al Muzeului Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”, din strada Geneva, nr. 8, Târgu Jiu, iar intrarea este liberă.

2 Comments on “Corneliu Baba în orașul lui Brâncuși”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *