Ca în fiecare an, a treia decadă a lunii aprilie este dedicată de elevii și cadrele didactice de la Colegiul Tehnic ”General Gheorghe Magheru” sărbătoririi patronului spiritual Gheorghe Magheru. În ziua de Sfântul Gheorghe au fost oaspeții liceului ce poartă numele generalului pașoptist mai mulți scriitori ai Cenaclului ”Columna” în ce s-a dorit o întâlnire de suflet sub semnul literaturii și istoriei.
În săptămâna Sfântului Gheorghe la Colegiul Tehnic ”General Gheorghe Magheru” s-au desfășurat o serie de manifestări cum ar fi depuneri de coroane de flori de către elevi la mormântul generalului din Cimitirul Municipal, monumentele din centrul orașului și din curtea liceului, o întâlnire sub semnul literaturii cu scriitorii de la Cenaclul ”Columna” și organizarea unui concurs județean de istorie dedicat personalității generalului pașoptist.
O întâlnire de suflet
Șase scriitori de la Cenaclul ”Columna”-Spiridon Popescu, Marius Iorga, Vasile Ponea, Cristian George Brebenel, Elisabeta Gâlcescu și Valentin Chepeneag-au fost oaspeții elevilor și cadrelor didactice de la Colegiul Tehnic ”General Gheorghe Magheru”. Întâlnirea sub semnul literaturii a fost extrem de emoționantă pentru elevi, unii dintre ei bătând la porțile creației în cadrul redacției revistei ”Cuget Liber”, dar și pentru profesori. Carmen Mărculescu, profesor de Limba și literatura română în cadrul liceului, a avut un motiv special de emoție, poetul Valentin Chepeneag fiind elevul domniei sale cu ani în urmă.
Valentin Chepeneag ne declara privind acest eveniment: ”Aș putea spune că am avut două motive să fiu emoționat, m-am întors după 12 ani în liceul unde am studiat și nu l-am mai găsit pe domnul director Dumitru Bunoiu. La fel de adevărat este faptul că m-a bucurat foarte mult reîntâlnirea cu doamna profesoară Carmen Mărculescu și domnul profesor Marius Buzera, dascălii mei de Limba Română și Informatică”.
Toții oaspeții și-au prezentat din creațiile proprii, acestea fiind extrem de apreciate de cei prezenți. Întorcându-ne la Valentin Chepeneag, cel mai tânăr dintre scriitorii prezenți, acesta a prezentat trei poeme care au sensibilizat asistența: ”Brâncuși”, Poeme pe lespezi” și ”Sub maluri de cuvinte”. Ca de obicei, Spiridon Popescu a fost același poet spontan și spumos, Marius Iorga ne-a dovedit din nou rigoarea de politehnist, toți invitații lăsând urme spirituale relevante în rândurile asistenței.