În perioada 20-25 august 2012, Consiliul Judeţean Gorj, Prefectura Gorj, Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj şi Direcţia de Sănătate Publică au derulat controale în şcolile judeţului privind pregătirile pentru noul an şcolar. S-au constatat multe probleme legate de lucrări de reparaţii întârziate şi lipsa de autorizaţii sanitare generată de neîndeplinirea unor condiţii minime de igienă. Clasa pregătitoare va funcţiona la simultan ca urmare a efectivelor reduse.
Controalele iniţiate săptămâna trecută de Consiliul Judeţean Gorj, Prefectura Gorj, Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj şi de Direcţia de Sănătate Publică au scos la iveală problemele clasice din curtea învăţământului, lipsa dotărilor minime, lucrări de reabilitare întârziate şi bani foarte puţini pentru investiţii. La clasa pregătitoare au fost identificate problemele din toată ţara, întârzierea mobilierului şi învăţământul simultan.
Controale în şcoli
La nivelul judeţului Gorj există în continuare foarte multe şcoli şi grădiniţe fără autorizaţii sanitare, lucru ce nu poate fi îmbunătăţit în mod substanţial în acest an din pricina faptului că bugetele Consiliilor Locale sunt foarte reduse. Avem în continuare şcoli fără apă curentă, cu grupuri sanitare în curte, fără intrări separate şi cu alte probleme care ar necesita sume foarte mari.
Mădălina Ciolocoi, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj, declara presei că: ”În urma acestor controale am constatat că, în general autorităţile publice locale se preocupă pentru sistemul educaţional, atât din punct de vedere material, cât şi din punct de vedere al resursei umane, însă există şi probleme. Există unităţi de învăţământ care şi la ora actuală mai au grupurile sanitare în curte şi este o problemă cu obţinerea autorizaţiei sanitare, există şcoli la care nu avem la aceste grupuri sanitare apă curentă şi atunci autorizaţia nu se poate obţine”.
Clasa pregătitoare la simultan
Echipele care au verificat unităţile de învăţământ au identificat probleme şi la nivelul clasei pregătitoare, în sensul că din această toamnă mulţi copii din mediul rural din Gorj vor fi nevoiţi să înveţe în regim simultan. Mădălina Ciolocoi consideră nefiresc un astfel de lucru: „Sunt probleme de efective şcolare în ceea ce priveşte clasa pregătitoare. În majoritatea locaţiilor din mediul rural clasa pregătitoare va funcţiona în sistem simultan cu alte clase. Este un lucru dificil, în opinia mea, deoarece această clasă pregătitoare ar trebui să fie de sine stătătoare, de care cadrul didactic ar trebui să se ocupe de copii tot timpul”.
Primele sesiuni de formare la nivel naţional dedicate celor 8.000 de cadre didactice care vor preda la clasa pregătitoare au început din această săptămână şi se vor axa pe diseminarea informaţiilor necesare activităţilor specifice de la clasa pregătitoare. Potrivit unui comunicat de presă remis vineri, sesiunile de formare vor fi susţinute de cele 194 de cadre didactice formate în cadrul proiectului „Organizarea interdisciplinară a ofertelor de învăţare pentru formarea competenţelor cheie la şcolarii din clasele IV” – program de formare continuă de tip „blended learning” pentru cadrele didactice din învăţământul primar”, derulat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
În Gorj cursurile pentru învăţători se ţin la Motru, Rovinari, Târgu-Cărbuneşti, Novaci şi Târgu-Jiu şi cuprind peste 100 de cadre didactice. Programul de formare continuă pentru cadrele didactice care vor preda la clasa pregătitoare totalizează 134 de ore, dintre care 40 de ore faţă în faţă şi 94 de ore on-line. Ambele programe sunt acreditate atât pentru formatori (10 credite profesionale transferabile), cât şi pentru cadrele didactice implicate (34 credite profesionale transferabile). Curriculumul programelor de formare a fost elaborat de Universitatea din Bucureşti şi Softwin (partea de e-learning), parteneri în proiect.