Continuăm în cele ce urmează să publicăm fragmente din amintirile învățătorului Ion Tatomir din Stejerei, personalitate importantă pentru învățământul zonei. La fel ca și amintirile profesorului Ion Racoceanu, mărturiile respective ne prezintă un trecut în care localitatea Stejerei juca un rol important în această parte de țară. Satul Stejerei ar fi supraviețuit cu succes acestor vremuri dacă subsolul său nu ar fi avut resurse importante de cărbune.
Așa cum mărturisește în amintirile sale, Ion Tatomir nu și-a dorit să ajungă neapărat dascăl, ci funcționar sau preot, precum bunicul după mamă. După ce în 1921 a devenit sublocotenent în rezervă, după studii pedagogice la Alexandria, s-a titularizat în satul natal și a rămas acolo pentru o carieră didactică de mai bine de 40 de ani.
”Terminând și armata, trebuia să iau post în învățământ. Posturile se da de Ministerul Învățământului, deci pe ziua de 1 decembrie 1921 trebuia să fiu la București să-mi iau post. La Stejerei era postul II vacant. Deși mai erau candidați pentru acest post, eu am avut prioritate fiindcă aveam media mai mare. (…) Iacă după multă muncă pe ogorul învățământului și al gospodăriei, am ajuns, spre norocul meu, învățător la școala din satul meu, alături de fostul meu învățător I.Vlădoianu, de la care am căpătat cu adevărat știința de carte, ce-mi era necesară spre a ajunge învățător și cu aceasta am îndeplinit și dorința răposatului meu tată, care tindea să fiu un funcționar la sat, popă sau dascăl , că el a dus-o greu cu munca câmpului.
(…) Spre bucuria locuitorilor din satul Stejerei, că au învățător din satul lor, în care nădăjduiau să învețe copii lor bine, eu mi-am făcut pe deplin datoria și față de elevi și față de școală, așa încât atât părinții elevilor și foștii mei elevi au un respect deosebit față de fostul lor învățător care i-a educat și instruit timp de 40 de ani la școala din Stejerei.”
În slujba școlii
Amintirile lui Ion Tatomir urmăresc două direcții, viața școlii unde s-a dedicat total și cu reușite și viața de familie, acolo unde în primii ani a pierdut soția și doi copii. Treptat lucrurile s-au îmbunătățit, din cea de-a doua căsătorie au rezultat 3 băieți și 2 fete.
”A treia zi după ce am fost numit ca învățător la postul II Stejerei. Învățătorul Vlădoianu m-a primit bine, mi-a repartizat clasa I, făcând lecții într-o cameră mică la miazănoapte de școală. M-a îndrumat, mi-a dat ceva lămuriri și am început munca didactică. Tot timpul cât am urmat la școală, învățătorul Vlădoianu mi-a fost un bun îndrumător, un exemplu în ceea ce privește punctualitatea, frecvența și disciplina în școală.
(…) la școală erau multe de complectat: am acoperit școala din nou cu șindrilă în 1922, adusă de la Baia de Aramă de învățători și oameni din sat. După 15 ani am acoperit-o cu tablă din contribuția sătenilor, am transformat sălile de clasă făcându-le egale ca mărime, fiindcă una era prea mare și cealaltă prea mică; am confecționat 40 de bănci din brad, am împrejmuit școala cu ulucă nouă, am plantat pomi altoiți în curtea școlii și pe lotul școlar; ambii învățători au donat cărți pentru biblioteca școlară, care a luat ființă odată cu numirea mea; am înființat mai târziu un muzeu școlar cu diferite produse petrolifere, hârtia, diferite roci cu metale, monede vechi, semințe în borcane ș.a.
Muncind amândoi și pe tărâmul extrașcolar, am făcut din școala de la Stejerei, o școală, deși veche, dată ca exemplu de estetic și gospodărire. Organele de control care ne inspecta ne da ca exemplu altor școale și ca învățământ și ca gospodărie exterioară și interioară a școlii.
Ceea ce s-a realizat la această școală, a fost munca stăruitoare a celor 2 cadre didactice , care nu au șovăit niciodată de la această muncă.
În ceea ce privește învățământul, nici aici n-am rămas mai prejos. Orarul era de la ora 9-16. Înv. Vlădoianu, deși mai în vârstă ca mine, era punctual la clasă totdeauna. Această punctualitate am moștenit-o și eu pe care am lăsat-o moștenire și celorlalte cadre didactice, ce s-au perindat în decursul anilor pe la această școală.
Elevii noștri, după ce terminau 5 clase sau 7 clase și mergeau la alte școli secundare și erau puțini dintre aceștia, reușeau printre primii la examenul de admitere sau chiar și primii cum au fost: Ppopescu Vasile, Crețan Valerică, Tatomir Barbu ș.a.
La examenul de absolvire ce se da pe centre, de multe ori și la școala Câlnic, școala noastră prezenta elevi bine pregătiți, încât ei erau declarați premianți pe centre de 7-10 școli. Aceasta ne mândrea și pe noi învățătorii care culegeam roadele stăruinței la învățătură, educație și disciplină.
Au fost elevi care la examenul de absolvire au luat medii de 9 și 10 dar fiind săraci n-au urmat mai departe unde reușea cu siguranță chiar printre premianți.
De la 1944, mulți foști elevi de ai noștri, deși nu au mers mai departe, au ocupat în sat sau în industrie funcții de înaltă răspundere, unii calificându-se ca maiștrii, ingineri și alte meserii.
Unii, care au urmat școli secundare, superioare au ajuns pe o treaptă mai înaltă ca: ingineri, medici, profesori, ofițeri, învățători, contabili ș.a.
Alții care au rămas în gospodărie în majoritate sunt în industrie la mina Rovinari, unde ocupă locuri de cinste în muncă ca lăcătuși, electricieni, mecanici, excavatoriști, șoferi, buldozeriști ș.a.-îndeplinindu-și cu cinste munca, datorită științei de carte”.
Bibliografie:
-Ion Tatomir, Autobiografie(manuscris), 1970
-Mihail Pasere, Mihail Daniel Pasere, Monografia Rovinarilor:județul Gorj, Editura Măiastra, Târgu-Jiu, 2014
