Stația de sortare deșeuri nu se face în Ciocârlău

Loading

Deși, inițial, Primăria Târgu Jiu a anunțat public intenția de elaboarare a unui plan urbanistic zonal, prin care să fie introdus un teren în intravilan, pentru „Construire stație sortare și de tratare mecano-biologică a deșeurilor municipale, Târgu Jiu, județul Gorj și construire parc fotovoltaic”, la adresa strada Ciocârlău nr. 44, primarul Marcel Romanescu a anunțat că s-a revenit asupra acestei intenții.

Anunțul a fost postat pe site-ul oficial al Primăriei Municipiului Târgu Jiu, publicul fiind invitat să transmită observații și propuneri în perioada 06.06.2023-30.06.2023. Deși perioada nu s-a încheiat, încă, edilul localității a anunțat, deja, că stația de sortare nu se va realiza pe Ciocârlău, decizia fiind luată în urma discuțiilor cu cetățenii.

„Stația de sortare a gunoiului nu va fi amplasată la Ciocârlău.

În urma discuțiilor cu cetățenii, am luat hotărârea de a găsi o altă zonă pentru acest obiectiv. Aici se va construi un parc fotovoltaic pentru alimentarea rețelei de iluminat public a municipiului Târgu Jiu.

De altfel, acesta a și fost motivul pentru care propunerea a fost pe transparență: ca oamenii să-și poată exprima opinia. Stația respectivă este necesară și impusă de legislație. Purtăm discuții și cu autoritățile județene în acest sens, urmând a se stabili un amplasament cât mai îndepărtat de zonele locuite.” a transmis Marcel Romanescu, primarul Minicipiului Târgu Jiu.