Preocuparea pentru trecutul neamului nostru a fost mereu vie, însă de la mijlocul secolului al XIX-lea începe cercetarea sistematică a întregului spațiu românesc, printre obiectivele care au stârnit interesul …
Un număr de patru cadre didactice din învățământul preșcolar, gimnazial și liceal de la Liceul Tehnologic “Constantin Brâncuși” Peștișani au participat in perioada 20-24 iunie 2022 la o mobilitate …
Primăria Municipiului Târgu Jiu a implementat o serie de măsuri necesare pentru a veni în ajutorul persoanelor ce au de suferit de pe urma efectelor caniculei. Au fost amenajate centre la care oamenii pot apela, în Cluburile Vârstei a Treia din străzile Constantin Branișteanu și Mioriței, Direcția de Protecție Socială din strada Oltețului nr. 5, Centrul Magnolia din strada Constantin Brâncuși nr. 53 (vizavi de Super 2000). Există, de asemenea, 5 corturi amenajate în centrul pietonal, în cele două piețe, Parcul Debarcader și Parcul Lido cu personal medical, aer condiționat și dozatoare cu apă.
Județul Gorj se află pe locul patru la nivel național la Recensământul populației și locuințelor. La nivelul județului, Târgu-Jiu și Săcelu sunt codașe cu procente modeste. Ultima zi de recenzare …
Consiliul Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP) a aprobat în ședința de joi, 21 iulie 2022, înființarea, în cadrul Colegiului Universității de Medicină, Farmacie, Științe și …
ADR Sud-Vest Oltenia a publicat un comunicat despre iluminatul public de la Târgu Jiu, mai exact despre proiectul aflat în derulare, în valoare de 5 milioane de euro și care a fost finanțat din fonduri europene.
Sorin Câmpeanu, ministrul Educației, a lansat în săptămâna trecută noua legislație a Educației în dezbatere publică. Redăm mai jos comunicatul integral al ministrului Educației privind motivele pentru care vrea schimbarea …
Având în vedere modificările programului Tribunalului Gorj în perioada vacanței judecătorești, se va modifica și programul cu publicul al casieriei Primăriei Municipiului Târgu Jiu ce a fost instalată aici.
Încep, în curând, lucrările pentru modificarea heliportului în așa fel încât să poată fi folosit pe timp de noapte. Tocmai s-a finalizat licitația pentru proiectare și execuție, câștigătoare fiind desemnată firma UTI.
Liceul Tehnologic Nr.2 a organizat miercuri, 29 iunie 2022, diseminarea proiectului Erasmus+ de mobilitate KA1-VET “Oportunități de dezvoltare personală si profesională europeană prin stagii de practică internațională” KA1-VET …
Adrian Tudor, fostul viceprimar al municipiului Târgu Jiu și președintele Partidului Verde, filiala Gorj, a devenit, la sfârșitul săptămânii trecute, președintele Clubului Rotary Târgu-Jiu. Ceremonia a avut loc vinerea trecută. …
ROMÂNIA JUDEȚUL GORJ CONSILIUL LOCAL FĂRCĂȘEȘTI HOTĂRAREA NR. 22 privind constarea încetării de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, a mandatului de consilier local al domnului Belgiu Robert …