Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Magazin » Toamnă cu brânduşe la Fundata

Toamnă cu brânduşe la Fundata

Submitted by on 12 October 2011articol citit de 1,843 ori | No Comment

Sub privirile Postăvarului, printre vârfuri de conifere fără şuier de vânt, octombrie a pictat în galben arţarii rătăciţi în verdele intens al brazilor şi molizilor de pe culmi şi versanţi. Suntem la peste o mie de metri altitudine şi nu ne vine să credem că soarele încălzeşte ca în miez de iulie.

Culoarul Rucăr-Bran, între vară şi iarnă

Culoarul Rucăr-Bran, între vară şi iarnă

Ne-am îmbrăcat cu tricouri de vară, fără să observăm că toamna s-a retras un pic în culoarea frunzelor. Subţiat de secetă, firul argintiu al râului Prahova se petrece la vale de Predeal, şerpuind pe sub dâmburi înalte şi aripi largi de brad. În revenirea spre Oltenia, ne-am hotărât să o luăm pe Valea Râşnoavei pentru a scurta drumul spre Câmpulung Muscel. Regăsim pârtiile de biatlon pregătite deja pentru startul schiorilor. Urcăm spre Pârâul Rece şi lăsăm în stânga piscurile semeţe ale Munţilor Bucegi – Caraiman, Coştila, Vârful Omu, Colţii Morarului, Bucşoiul Mic şi Bucşoiul Mare.

În ţara lui Dracula
Coborâm în întinsa depresiune a Braşovului, undeva pe platoul de la Râşnov, la marginea sud-vestică a Ţării Bârsei. Urmăm calea spre Bran, ţinutul înţesat de vizitatori de pe toate meridianele, veniţi aici să se întâlnească, la el acasă, cu mitul Contelui Dracula. Impunător şi plin de mistere, castelul medieval zidit pe creştet de munte cu vedere spre drumurile ce leagă Transilvania de Valahia, rămâne locul de care se leagă legendele care vorbesc despre Vlad Ţepeş – voievodul viteaz şi drept, dar aspru şi necruţător cu nelegiuiţii. Pe vechea vatră a vămii din acele vremuri se perindă azi paşii peregrinilor, te încântă florile, parcurile, sau te mângâie lumina din culorile toamnei vălurite prin corole de frasin, arţar, stejar sau nuc, prin livezi cu meri roşii în obraji sau prin deschiderile plaiurilor agăţate de poale de păduri dese şi sănătoase.
La apus de pintenul pe care străjuieşte Castelul Bran, drumurile se ramifică spre Moeciu, Cheile Grădiştei şi Fundata. Umbriţi ici-colo de risipiri firave de nori albi şi suri, munţii nu par aşa luminoşi ca altădată. E prea cald prin aceste cotloane de Carpaţi şi nu s-au mai vâlvorit cam de multişor vânturile, să limpezească orizontul. Alegem urcuşul spre culmi admirând de o parte şi de cealaltă a şoselei şerpuitoare în serpentine policromia peisajului uluitor de frumos. Remarcăm revenirea verdelui crud peste piciorul plaiurilor arcuite pe umeri de culmi, pe piepturi de pante sau pripoare.
Este o zi însorită şi spectacolul autumnal se arată în toate splendorile sale. Ne oprim printre frunţi de munte, mai aproape de orizontul prins de linia cerului, pe creştet  de păduri sau înrâuriri liniştitoare de măguri, padini şi colnice. Vile, pensiuni şi hoteluri, în cele mai felurite imaginări arhitectonice, împânzesc această pitorească aşezare aflată la peste 1 300 de metri altitudine. Nu s-au coborât încă brumele peste necuprinsul acestor locuri.

Sub Piatra Craiului
Se pare că suntem foarte aproape de crestele stâncoase şi prăpăstioase ale Pietrei Craiului. Ce spectacol, aceşti munţi te fascinează numai când îi priveşti! Ţarcuri spânzurate în piepturi de munte, clăi uitate în margine de plai, pivniţe cuibărite în zăplaz de stâncă, brazi risipiţi în ocol de pajişte, cireş în flăcări la răscruce de poteci, adăpători agăţate de buza izvorului, cărărui înşirate în sus şi-n jos pe feţe de pantă – iată adevărata splendoare ce o poţi întâlni numai toamna, în luna lui octombrie, când începe să hoinărească prin frunzişuri moartea vegetală. Tot acum, prin scoarţa arborilor, se-nfiripă diligenţele sevelor cu simţire şi grai pentru mugurii primăverii. Jubilaţia lor va fi zădărnicită doar de asceza iernii. Apoi, va veni din nou spectacolul înfrunzirii.
Cea mai frumoasă sărbătoare a Fundatei, în aceste zile, nu ştim să fie alta mai impresionantă decât surâsul plaiurilor albastre, împodobite cu covoare de brânduşe înflorite. Ca nişte lănci, izbucnind din adânc de ierburi fragede şi verzi, brânduşele se înalţă graţioase, deschizându-şi petalele limpezi şi sfinte, din care se aşteaptă să apară zâne înveşmântate-n rochii croite din culoarea cerului senin. Pădurea de brânduşe se-ntinde peste toată faţa plaiului şi coboară cu eleganţă dincolo de curmătură, albăstrind tot muntele cu farmecul culorii şi taliei suple cu care această minunată floare de toamnă ne fericeşte ochiul şi sufletul. În armonia pajiştii cu flori  nu regăsim decât lacrimi pierdute din ochiul bobului de rouă, zumzetul albinelor, zborul păsărilor şi jocul nevinovat al mânjilor scăpaţi în voia lor. Lângă drum şi-n văzul muntelui înflorit sătenii şi-au încărcat taraba cu mult rod din munca lor aspră şi plăcută. Au aşezat în coloane turtele de caş afumat, la loc ales sunt siropurile din afine, zmeură şi mure, mierea şi fagurii dulci, cârnaţii tradiţionali, brânza în coajă de brad şi alte produse ale îndeletnicirii lor de oameni ai muntelui.
Înaintăm pe drumul rostuit pe umblet de culmi carpatine, printre ciopoare de brazi, mesteceni galbeni şi singuratici în peisaj, prin sate întemeiate pe trup de munte, în răcoarea şi smerenia acestuia, aproape de şoapta izvoarelor şi respiraţia pădurilor. Suntem impresionaţi de priveliştile ce ni se arată şi nici nu mai observăm că pământul pe care este construit drumul este prea cutreierat de paşii animalelor sau mai are câte un curs de apă, curat şi limpede. Este frumoasă, dar şi grea viaţa aici, sus, în cârca muntelui. Credem că localnicii sunt fericiţi, cât de greu le-ar fi cu treburile.

Drumul spre casă
Zărim între versanţi tăietura lăsată reliefului de apele Dâmboviţei. Coborâm spre această frumoasă aşezare montană, ridicată peste malurile râului. Trecem prin satul Podul Dâmboviţei, la mică distanţă de vestitele chei săpate în piatra muntelui, şi urcăm din nou spre Rucăr, apoi prin Dragoslavele spre Câmpulung Muscel şi, mai jos, pe şes de Olt şi preumblări subcarpatice, prin Horezu şi Polovragi, până acasă, spre ţinutul de pe Jiu, unde se şi încheie călătoria noastră. O zi de toamnă rară, cu unicitatea brânduşelor din Fundata şi o mică parte din frumuseţile culoarului Rucăr- Bran.
O zi în care am suportat temperaturi de iulie şi ne-am bucurat de soare şi noroc. Pentru că, la două zile după trecerea noastră, în Fundata a nins, iar iarna venită într-o scurtă vizită s-a încăpăţânat să lase un cojoc gros de treizeci de centimetri de zăpadă.
Curios! Trei zile, trei anotimpuri!

Comments are closed.