Reporterul nostru a plecat din nou la drum pe cărările Tismanei, acolo unde natura este un adevărat spectacol ca mai peste tot în Gorj. Înaintăm spre locurile sacre ale Tismanei şi găsim oraşul animat de soare şi bucuriile anotimpului germinării, de surâsul florilor şi cântecul suav al dumbrăvilor.
Intrăm în inima dumbrăvii verzi, în care fagul şi carpenul şi-au împodobit ramurile cu frunze fragede, abia ivite din căsuţele mugurilor răsfăţaţi de căldura târzie a primăverii. Pădurea pare brăcuită de năravurile vremii dar şi de apucăturile hulpave ale omului, prea mulţi arbori falnici din această minune a naturii au fost doborâţi în această iarnă pentru interese potrivnice sănătăţii mediului. Stejarii uriaşi s-au rărit mult şi golurile sunt prea largi în templul codrului frumos şi armonios de odinioară. Speranţele rămân în arboretul tânăr, care urcă voluptuos spre înalturi. În izvoarele care şuşotesc zgomotos spre lunca înverzită ocolind pâlcurile albe de păducel înflorit, tufişurile pitice, risipite pe lângă coloanele zvelte ale copacilor bătrâni şi solitari. Pe întinderi de poiană, bănuţi galbeni de păpădie împodobesc covorul verde pe care turmele de oi şi miei pasc firul cald şi crud al ierbii neprihănite.
Asaltul primăverii la Tismana
Trecem spre Vânăta, unde salcâmii aşteaptă încă înflorirea. Dinspre Peştişani se vede că satele şi-au pus flori la ureche. Spre Topeşti şi Gornoviţa, spre Izvarna şi Celei, Spre Ungureni şi Pocruia se văd grădinile albite de pomii înfloriţi. Pe la porţi, prin grădini şi livezi, lângă fruntea caselor învelite de lumină şi curăţenie, vezi corole de flori albe, satele sunt cuprinse de miresme şi polen, de adieri de vânt cald şi susur de albine călătoare.
Înaintăm spre locurile sacre ale Tismanei şi găsim oraşul animat de soare şi bucuriile anotimpului germinării, de surâsul florilor şi cântecul suav al dumbrăvilor. Privim spre depărtări de orizont şi desluşim în claritatea zilei, veghind între umbre de pădure, schitul alb sub ceruri, acolo, sus, în vârful Muntelui Cioclovina. Pălăria unui nor curat şi alb alunecă spre zări pe cerul neobişnuit de albastru, tremurându-şi umbra peste ruga schitului. Se lasă la vale faţa verde a muntelui îmbrăţişat de frunzişul crud al pădurii de fag. Ea poartă peste haina mătăsoasă verdele intens al brazilor şi petele de alb ale cireşilor răsfiraţi în întinderea miraculoasă a rămurişului verde. Din străfunduri de relief se aud vuind apele râului, mai învolburat ca niciodată de ploile bogate cu care în acest an primăvara s-a ambiţionat să-şi pregătească revenirea în viaţa satelor de pe aici.
Pătrundem oarecum sfioşi în deschiderea văii, cu grijă să observăm schimbările petrecute în sufletul naturii, să nu deranjăm cu prezenţa noastră concertele păsărilor, zborul fluturilor, truda furnicilor, întoarcerea insectelor. Fulgi de petale albe de corcoduş, furaţi de aripile vântului din buchetele ogrăzilor, adorm sub paşii noştri. Drumul se pierde spre murmur de păduri. Şi teii, şi pluţile şi-au prins de ramuri ghemotoace de vâsc. Fire de iederă se înfăşoară pe coloane înalte de arbori. Intrăm sub veghea brazilor uriaşi profilaţi pe margini de drum şi ne gândim că nu mai este mult până ne va fi dor de umbra lor, de solemnitatea şi îndârjirea lor. Pentru că ei sunt străjerii ce vorbesc de măreţia şi puterea pădurii.
Poposim la păstrăvăria de sub cremenea sură a muntelui, unde forfota izvoarelor se prăvăleşte în bulboane, argintând salturile păstrăvului peste oglinzi de ape. Ne impresionează liniştea din ochii păstrăvarului. Chipul său este plin de optimism când vede izvoarele şiroind pe toate văioagele.
Ne întoarcem spre vraja văii. Multă sălbăticie şi mister găsim în preajma vilei Sfetea. Tismana îşi scarmănă valul în pintenul de piatră al muntelui. Nu am zărit poetul la chioşcul de sub fagi. Coşbuc a plecat departe, cu taina şi cântecul versului său. Am revăzut Gurnia, altfel decât am văzut până acum muntele de piatră care poartă pe creştet cetatea mănăstirii. Călugărul Nicodim aflase aici pişătorile, locul unde a şi decis să zidească lăcaşul sfânt. Pe lângă turnurile gânditoare, povârnişurile sunt vălurite de pletele strălucitoare ale izvoarelor care forfotesc peste cataracte mici de stâncă şi se prăvălesc în vălul zgomotos al Tismanei.
Şi cascada Stârmina este mai bogată în apă şi mult mai tumultuoasă. Nori de stropi pulverizează peste vale. Nuntire de soare se lasă în peisaj. Pădurea se cunună cu lumina. Pe-un braţ de arţar cântă frumos mierla!
