Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Magazin » Temeiuri biblice pentru cinstirea sfintelor icoane

Temeiuri biblice pentru cinstirea sfintelor icoane

Submitted by on 18 August 2009articol citit de 3,890 ori | No Comment
icoana-maica-domnului

La baza ideii de icoană stă o concepţie care îl vede pe om în relaţia cu Dumnezeu

La baza icoanei stă o concepţie care vede pe om în relaţia cu Dumnezeu Cel mai presus de natură, Cel cu adevărat infinit. Prin această relaţie omul menţine neştirbită şi neslăbită înrudirea cu Dumnezeu.

Începutul cultului Sfintelor Icoane porneşte din adâncul gândirii biblice veterotestamentare, iar fundamentul său biblic îşi are obârşia în facerea omului dupa „Chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”.
Creat după ce toate celelalte făpturi fuseseră aduse la existenţă, omul a fost pus să stăpânească totul arătându-se prin aceasta poziţia centrală a omului în această lume. După cum spune Sfântul Ioan Damaschin, Dumnezeu L-a creat pe om „ca pe un împărat şi stăpân al întregului pământ şi a celor ce sunt în el”.
Omul a fost creat printr-un act special, pe când celelalte făpturi şi lucruri îşi au începutul doar în cuvântul lui Dumnezeu. În actul creării, Dumnezeu şi-a pus pecetea Sa pe fiinţa şi pe viaţa omului cum nu a pus pe nicio altă făptură a mâinilor Sale.
Omul este prin sine o realitate ce depăşeşte natura supusă unor legi involuntare şi inconştiente. El este o oglindă străvezie şi un canal prin care se comunică lumii viaţa conştientă, spirituală, liberă şi infinită a lui Dumnezeu. El se poate transcede în mod propriu la Dumnezeu.
La baza icoanei stă o concepţie care vede pe om în relaţia cu Dumnezeu Cel mai presus de natură, Cel cu adevărat infinit. Prin această relaţie omul menţine neştirbită şi neslăbită înrudirea cu Dumnezeu. El era menit să ajungă la asemănarea cu Dumnezeu prin rămânerea conştientă şi voluntară în bine, prin dobândirea virtuţilor, prin conlucrarea liberă cu harul dumnezeiesc. Prin suflare (Facerea 2,7), Dumnezeu a sădit în om nu numai sufletul, ci şi harul Său, ca relaţie a manifestărilor Sale cu omul, care provoacă în om răspunsul său la chemarea şi comunicarea adresată lui Dumnezeu, Creatorul său.
Relaţia cu Creatorul a fost slăbită prin neascultarea protopărinţilor din mândrie. Chipul lui Dumnezeu din om, care priveşte în primul rând sufletul său înzestrat cu minte, simţire şi voinţă liberă, s-a întunecat mult, dar nu s-a distrus sau desfiinţat. În urma căderii în păcat deci, mintea omului s-a întunecat, fără însă a fi anulată, având permanent tendinţa de a cădea în idolatrie. Neştiind cum arată Dumnezeu, omul a început să-L plăsmuiască pe Dumnezeu în diferite chipuri, sau să ceară ajutor divin de la diferite obiecte sau lucruri, create chiar de sine.
Imposibilitatea reprezentării lui Dumnezeu în icoană, era dată şi de urmările păcatului adamic, de netransparenţa creaturilor, ca rezultat al acestei căderi. Dar natura omenească s-a luminat din nou ca icoana lui Dumnezeu, asemenea Celui care a apărut în Cuvântul Dumnezeiesc, întrupat „Hristos Cel unic fără de păcat. Noul Adam, a restabilit în Sine adevărata umanitate, chipul omenesc, care este şi adevăratul chip al lui Dumnezeu.” Prin urmare, întruparea Mântuitorului Iisus Hristos, constituie fundamentul cultului icoanelor „chipul lui Dumnezeu apărut în creaţie, în lume şi în om restabilit în Hristos.”, iar conţinutul icoanei trebuie să reprezinte fiinţa umană transfigurată, îndumnezeită, prin harul lui Dumnezeu. Fiind chip al transcendenţei lui Dumnezeu, icoana ne ajută să transcedem finitul chipului spre infinitatea lui Dumnezeu.

Preot Alexandru Neagoe Parohia Izvoarele

Comments are closed.