Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Patrimoniu » Sever Pleniceanu explorator şi proprietar de moşii

Sever Pleniceanu explorator şi proprietar de moşii

Submitted by on 3 April 2013articol citit de 1,951 ori | 3 Comments

Provenit dintr-o familie de mari proprietari de moşii, marele explorator român în Africa Centrală, Sever Pleniceanu a fost şi un foarte bun administrator al proprietăţilor agricole pe care le deţinea în judeţele Gorj, Prahova şi Olt pe care le-a exploatat în mod sistematic.

La întoarcere din călătoria în Congo, a publicat notele  sale de călătorie

La întoarcere din călătoria în Congo, a publicat notele sale de călătorie

S-a născut în anul 1869 în oraşul de pe Dunăre, Turnu Severin, fiind fiul lui Ioan şi Ana Pleniceanu, tatăl său fiind fiul boierului Dumitru (Tache) Pleniceanu ce a făcut parte din Obşteasca Adunare şi frate cu un alt mare proprietar din judeţul Gorj, Dumitru Pleniceanu ce deţinea o foarte mare proprietate în localitatea Vădeni din aproprierea oraşului Târgu Jiu ce se întindea pe o suprafaţă de 2214 hectare. Mama acestuia era fiica unui alt mare boier din judeţul Gorj anume Răducan Busuioceanu fiul lui Constantin (Dinu) Busuioc originar din zona Bălceşti – Cârligei şi ginerele lui Lăudat Frumuşanu.
Fiind atras încă din anii adolescenţei de cariera militară după absolvirea claselor de liceu s-a înscris la renumita Şcoală de Cavalerie din Ypres pe care a absolvit-o în anul 1891 cu gradul de sublocotenent. După 7 ani petrecuţi în cadrul diviziei de jandarmi călări unde a fost avansat la gradul de locotenent, demisionează pentru a urma drumul Africii într-o lungă expediţie care a durat până în anul 1901 unde a avut ocazia să exploreze în special platoul Kuku din Congo de unde s-a şi întors cu o bogată colecţie de arme şi unelte locale. La întoarcere a publicat notările sale de călătorie bogate în date despre situaţia în special a locuitorilor acelei zone iar pentru aceste merite a fost primit în rândul membrilor Societăţii Geografice fiind decorat în acelaşi timp cu diferite medalii.

Administrator de moşii

Proprietatea sa din judeţul Gorj se afla pe teritoriul satelor Tămăşeşti ce ţinea de comuna Ceauru, Băleşti şi Drăguţeşti şi o avea moştenire de la mama sa Ana Pleniceanu născută Busuioceanu iar aceasta de la tatăl său serdarul Răducan Busuioceanu cel care o cumpărase în anul 1851 de la Dimitrie Polizu. Acesta a decedat în anul 1855 în Târgu Jiu fiind înmormântat la 9 martie la cimitirul bisericii cu hramul Adormirea Maicii Domnului din mahalaua „Piatra”. În timpul vieţii s-a ocupat foarte mult cu afaceri imobiliare fiind proprietarul mai multor case în oraşul Târgu Jiu, printre cele mai frumoase la vremea respectivă dar şi proprietarul mai multor moşii precum şi munţi din judeţul Gorj iar în nenumărate rânduri îl găsim în documentele vremii ca inginer hotarnic.
După decesul bunicului său, la scurt timp, viitorul explorator a rămas orfan şi de ambii părinţi astfel încât atât el cât şi sora sa Ecaterina au fost nevoiţi să fie crescuţi încă de mici de către diferiţi tutori care printre altele aveau obligaţia de a administra şi numeroasa avere moştenită. Din păcate între timp, tutorii investiţi au mai vândut la diferite licitaţii publice din imensa avere în special munţii dar şi o parte din imobilele din Târgu Jiu astfel încât la majoratul celor doi fraţi aceştia au împărţit restul de avere ce le-a mai rămas neînstrăinată.
Moşia numită Drăguţeşti ce se întindea din dealurile din Cârbeşti traversând râurile Jiu şi Şuşiţa şi ajungea până în dealurile Tămăşeşti şi Băleşti avea o suprafaţă totală de 1472,1781 ha din care 144,3527 ha teren expropriat cu ocazia reformei agrare din anul 1864, 8,3544 ha teren în litigiu cu diferiţi vecini ai proprietăţii, 543,3800 ha păduri, 61,7950 ha aluniş, 667,0423 ha teren cultivabil, 5,0117 ha vii, 33,1700 ha ape şi 8,5800 ha şosele şi drumuri. Tot pe această proprietate, în partea dinspre Tămăşeşti se afla până în anul 1907 o gospodărie formată dintr-un conac dar şi o culă de semnalizare care însă au fost distruse de ţăranii răsculaţi la acea dată, acestea însă nu au mai fost reconstruite vreodată. Cula de aici era construită pe patru nivele având ca dimensiuni 9,20×8,60 m iar o înălţime de 10-12 m. la parter avea un beci boltit cu grinzi duble de stejar iar intrarea era în partea de răsărit, la fiecare nivel exista câte o cameră cu ferestre mici iar zidurile exterioare aveau o grosime de 0,70 m şi cele interioare de 0,56 m. Aici şi-au petrecut o parte din copilărie cei doi fraţi orfani Sever şi Ecaterina fiind posibil ca aceştia să mai fi mers şi la conacul de la Vădeni al unchiului lor Dimitrie Pleniceanu.
Pe partea lui de moşie căpitanul Sever Pleniceanu şi-a dezvoltat o exploatare sistematică pe care o făcea în regie cu membrii celor 200 de familii care locuiau pe această proprietate pe care se cultiva grâu, orz şi rapiţă de o calitate superioară dar şi plante furajere. Acesta deţinea la această moşie toată gama de unelte agricole necesare la exploatare precum şi două pătule cu o capacitate de depozitare foarte mare.
Dan Cismaşu

3 Comments »

  • Viorel Posirca says:

    Felicitari pentru acest articol ce ne ofera pentru prima oara date biografice concrete despre Sever Pleniceanu. Toate lucrarile in care este mentionat acest explorator (“Români pe sapte continente”-1975, “Calatori români in Africa”-1983, “Calatori si exploratori români”-1985, etc.), de altfel bine documentate, prezinta date biografice diferite si contradictorii despre Sever Pleniceanu (de exemplu, anul nasterii si anul decesului). Ar trebui pretuit mai mult acest explorator român. Numai cine a citit “Inima intunericului” de Joseph Conrad sau, macar, a vazut ecranizarea acestui roman (“Heart of Darkness”, SUA, 1994, avandu-i in distributie pe Tim Roth si John Malkovich) a carui actiune se petrece in Congo Belgian tocmai in perioada in care a fost acolo Sever Pleniceanu, isi poate imagina “Iadul verde” in care a petrecut trei ani indraznetul ofiter român. Astept si alte materiale despre acesta.

  • Viorel Posirca says:

    Revin cu informatii despre Sever Pleniceanu, rezultatul unor investigatii personale (datorita spatiului redus, citez numai o parte din surse). Dupa intoarcerea din Congo Belgian acesta s-a casatorit cu Constanţa Burcă, dintr-o familie bogata din jud. Olt, devenind, prin surorile sotiei sale, cumnatul marelui om politic si diplomat Nicolae Titulescu precum si al deputatilor de Gorj, Numa Frumuşanu si Dumitru Brezulescu. Nu a avut copii. Avea o casa in Bucuresti, pe strada Gheorghe (Gogu) Cantacuzino nr. 20, astazi strada Polona (Constantin Argetoianu-“Insemnari zilnice”, vol.1, anii 1935-1936). A reintrat in armata cu gradul de locotenent (cel de capitan fusese obtinut si recunoscut numai in armata coloniala belgiana) si a urmat (la 44 de ani!) Scoala militara de pilotaj de la Cotroceni-Bucuresti, obtinand brevetul de pilot nr. 15/1913 (“Istoria Aviatiei Romane”, 1984, p. 83). Activeaza ca instructor de zbor la respectiva scoala, ajungand, dupa avansarea in 1916 la gradul de capitan aviator, comandant al acesteia pentru scurt timp. In 1917 se refugiaza cu scoala de pilotaj la Odesa, in Rusia. In 1918 este avansat la gradul de maior aviator si devine comandantul celebrului Grup 2 aeronautic de la Tecuci, apoi al succesorului acestuia, Grupul 2 bombardament de la Pipera-Bucuresti si in final al Centrului de instructie al aeronauticii (1924-1925), fostul Grup 4 instructie al aeronauticii, mutat de la Tecuci la Baneasa – Bucuresti, iesind la 56 de ani la pensie pentru limita de varsta, cu gradul de locotenent-colonel si apoi de colonel in rezerva. Activeaza in francmasonerie ajungand la gradul 33, fiind semnatar al conventiei de unificare a F.M.R.U. din 1930 (Horia Nestorescu -Balcesti, “Enciclopedia ilustrata a francmasoneriei din Romania”, 2005). A decedat, probabil, prin 1933, la varsta de 64 de ani. Sotia sa s-a recasatorit cu Radu Mandrea, fost director general al C.E.C-ului, stranepotul lui Nicolae Balcescu si proprietarul conacului de la Balcesti. O cercetare mai aprofundata a arhivelor militare ar clarifica mai multe aspecte din viata lui Sever Pleniceanu. De pilda, se pare ca nu a urmat Scoala militara de ofiteri de infanterie si cavalerie de la Bucuresti, ci a fost avansat sublocotenent din randul subofiterilor, o practica curenta pe atunci (viitorul maresal Averescu a fost avansat in acelasi mod). Scoala de cavalerie de la Ypres, Belgia, absolvita de Sever Pleniceanu, era ceea ce se numea la noi, o scoala de aplicatie, speciala, sau de perfectionare, care pregatea ofiteri si subofiteri de cavalerie sa devina instructori de calarie. Le urez succes celor ce vor continua cercetarile despre viata acestui interesant si enigmatic personaj!

  • Viorel Posirca says:

    Fac o rectificare si o precizare la comentariul anterior, referitor la activitatea de mason a lui Sever Pleniceanu, unde, datorita spatiului restrans am simplificat lucrurile, ceea ce poate parea un sacrilegiu pentru initiati si poate da nastere la confuzii. Si anume: conventia din 1930, la care Sever Pleniceanu a fost parte semnatara, era un act PREMERGATOR constituirii Franc-Masoneriei Romane Unite (F.M.R.U.), referindu-se la unificarea Marii Loji Nationale din Romania (M.L.N.R., constituita initial in Vechiul Regat, din care facea parte si Sever Pleniceanu) cu Marea Loja Simbolica a Romaniei (constituita in 1922 din lojile din Transilvania ce apartinusera Marii Loji a Ungariei). F.M.R.U. a luat nastere in decembrie 1933, prin unificarea M.L.N.R. cu Marele Orient al Romaniei (formata in 1925 din lojile de obedienta franceza), actiune care a fost in mare parte opera lui Mihail Sadoveanu si care a intrat in vigoare la 24 ianuarie 1934. La acea data, una din lojile bucurestene purta numele “Colonel Sever Pleniceanu”, si de aceea AM PRESUPUS ca purtatorul numelui decedase, denumirea fiind atribuita post-mortem. Cercetari in arhive vor confirma sau infirma aceasta presupunere.