Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Magazin » Rețetă ficat de viţel înăbuşit

Rețetă ficat de viţel înăbuşit

Submitted by on 27 March 2014articol citit de 795 ori | No Comment

reteta-ficat-inabusitIngrediente:
750 g ficat
50 g slănină
1 lingură unt
1 lingură făină
1 păhărel de vin
1 lingură bulion (sau 4 roşii)
2 ceşti zeamă de carne
sare
piper
foaie de dafin
1 fir de pătrunjel verde
1 fir de cimbru.
Preparare:
Se curăţă ficatul de pieliţa de deasupra. Se împănează cu câteva bucăţele de slănină. Se freacă cu puţin piper. Sare se pune numai la urmă, când ficatul este gata, deoarece altfel se întăreşte la foc. Se şterge cu o cârpă curată uscată, se pune într-o cratiţă cu jumătate lingură de unt să se prăjească pe ambele părţi câteva minute, la foc iute. Separat se rumeneşte o lingură de făină cu jumătate lingură de unt, se stinge cu zeamă de carne amestecată cu vin, în care se pun o frunză de dafin, un fir de cimbru şi unul de pătrunjel. Se adaugă o lingură de bulion sau roşii tăiate în două şi fără seminţe. După ce a fiert totul împreună se toarnă peste ficat şi se pune deasupra o foaie de hârtie unsă cu unt. Se acoperă şi se fierbe înăbuşit la foc mic. Când este gata, se aşează ficatul pe farfurie, se taie felii, iar sosul curăţit de grăsime se trece prin sită, se potriveşte de sare şi se toarnă deasupra.

Comments are closed.