Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Patrimoniu » Regiunea Gorj în presa timpului (III)

Regiunea Gorj în presa timpului (III)

Submitted by on 25 May 2011articol citit de 1,829 ori | No Comment

Înfiinţată ca urmare a prevederilor Legii 5 din 6 septembrie 1950, Regiunea Gorj rezulta din unirea fostelor judeţe Gorj şi Mehedinţi, la care se mai adăugau şi localităţi din Dolj, era împărţită teritorial în 3 oraşe şi 8 raioane, care cuprindeau un număr de 206 comune alcătuite din 954 sate. A funcţionat ca unitate administrativă până în anul 1952 când a încetat să mai existe ca urmare a Decretului 331 din 19 septembrie 1952. Ziarul ”Gorjul Liber” a mediatizat toate marile evenimente ale epocii.

Comuniştii au pus accent pe mecanizarea agriculturii, care era considerată baza economiei

Comuniştii au pus accent pe mecanizarea agriculturii, care era considerată baza economiei

Alte articole insistă asupra rolului pe care îl au colectările pentru asigurarea hranei poporului şi a materiilor prime necesare industriei. Astfel, într-un articol din nr. 137 din data de 19 iunie 1952, sunt date exemple pozitive, după care se aminteşte că de fapt planul la colectări s-a realizat într-o proporţie mică, de doar 50%. Eşecurile sunt datorate tot sfatului popular comunal, subliniindu-se la începutul articolului că succesele se datorează politicii partidului.

Agricultura şi ”munca politică”
Numărul 151 din 13 martie 1952 al ziarului laudă comune precum Iaşi şi Muşeteşti, care au realizat planul la predat cotele în proporţie de 105%, Curtişoara 110%, Bălăneşti 120% iar Peşteana Jiu 140%. Succesele se datorează unei bune planificări şi susţinerea muncii de o puternică muncă politică. Acolo unde organele de stat nu şi-au organizat bine munca, nu s-a desfăşurat muncă de lămurire în mijlocul ţărănimii, s-au înregistrat rămâneri în urmă.
Într-un alt articol din acelaşi număr, se vorbeşte de G.A.C.-urile (Gospodăriile Agricole Colective) din raionul Vânju Mare, punându-se accentul pe munca depusă de organizaţiile de partid în acţiunea de convingere a cât mai multor ţărani de a intra în G.A.C.-uri, în special după apariţia Hotărârii Comitetului Central al Partidul Muncitoresc Român din 18 septembrie 1951: „O atenţie deosebită s-a acordat instruirii şi pregătirii agitatorilor în vederea lămuririi ţărănimii muncitoare asupra avantajelor ce le oferă munca cu mijloace mecanizate în gospodăria mare colectivă…”
În numărul 160 din 20 aprilie 1952, este inserat un articol referitor la colectări în care se arată că s-a îndeplinit planul la colectări pe trimestrul I în proporţie 80,64%, la carne şi lapte şi se dau exemple de raioane unde procentul de realizare a fost mic: Hurezani – 66,97%, Baia de Aramă – 61,90%, iar Strehaia şi Filiaşi, „…cu un procent şi mai mic”.

Eşecul agriculturii comuniste: chiaburii
Eforturile depuse de ţărănimea muncitoare au fost sabotate, până la un anumit punct, printre alţii şi de chiaburul Nicolae Luţescu din satul Bălceşti, care dădea cel mai adesea lapte stricat cu ocazia colectării laptelui. De fapt, acesta, deşi deţinea o suprafaţă relativ mare de teren, 35,0 ha, nu deţinea decât o vacă şi o viţică de 1-2 ani. Dacă avem în vedere că pentru chiaburi cotele erau cu mult mai mari decât pentru ceilalţi ţărani, indiferent de numărul de vite deţinute, este limpede că aceştia erau obligaţi să cumpere de la alţi ţărani produsele cu care erau impuşi, pentru a-şi onora obligaţiile aflate în creştere, în caz contrar riscând ani grei de puşcărie.
În numărul 30 din 23 iulie 1950, din 25 de articole referitoare la politica internă, 17 se referă la agricultură, ceea ce reprezintă 68% dintre ştiri.
Prima pagină a acestui număr relatează despre constituirea unui nou G.A.C. în regiune, respectiv Gospodăria Agricolă Colectivă din comuna Plopşoru. Ca şi în alte cazuri de articole referitoare la constituirea de G.A.C.-uri, ţăranii, după ce au văzut la vecinii lor din altă comună că această formă de asociere este un progres considerabil în lumea satului românesc, după ce au analizat beneficiile pe care aceasta le-a adus celor care s-au asociat, au decis şi ei să treacă la noua formă de constituire, ceea ce reprezenta un progres considerabil faţă de situaţia anterioară. Articolul nu încearcă să analizeze în nici un fel ştirea, ce este mai mult o expunere tehnică a evenimentului, insistând numai asupra importanţei evenimentului (nu se ia în considerare nici numărul mic al celor care s-au asociat, nici suprafaţa redusă a terenurilor ce sunt puse în comun, ci se insistă că aceşti ţărani sunt de fapt cei care au înţeles că este un drum fără întoarcere, pe care, mai devreme sau mai târziu vor păşi toţi). Un punct esenţial în toate articolele despre constituirea de G.A.C.-uri este reprezentat de faptul că imediat după constituire, gospodăria a fost ajutată de S.M.T.-uri, maşinile agricole ale acesteia reuşind ca în câteva zile să are, să semene sau să recolteze tot ceea ce şi-a propus conducerea G.A.C.-ului.
Alte articole se referă la participarea pionierilor la muncile agricole, aceştia, din proprie iniţiativă, ca şi cei de la S.M.T., sărind în ajutorul ţărănimii muncitoare, pentru creşterea bunăstării generale.
Pe lângă articolele referitoare la înfiinţarea de G.A.C.-uri, desfăşurarea diverselor munci agricole, realizarea planului la colectări şi folosirea noilor metode agrotehnice (împărtăşite, bineînţeles, de specialiştii sovietici), sunt inserate şi articole referitoare la chiaburi care, prin diverse metode (vânzarea cotelor de uium sau nerepararea batozei – în condiţiile în care economia planificată nu le permitea, cel mai adesea, să cumpere piese de schimb), încercau să saboteze eforturile depuse de întreaga „ţărănime muncitoare” pentru transformarea socialistă a agriculturii, pentru îndeplinirea planului agricol, pentru asigurarea alimentelor necesare muncitorimii şi pentru asigurarea materiilor prime pentru industrie. Nu există nici o lună din an în care să nu apară inserată o ştire privind pe chiaburi, care încearcă să saboteze.
Practic, prin compararea articolelor care îi preamăreau pe cei ce muncesc „cinstit” pentru a asigura traiul îmbelşugat al tuturor oamenilor muncii, cu cele care prezentau existenţa unor persoane care sabotau, sau încercau să saboteze, pe diverse căi acest efort general, partidul induce ideea că aceştia sunt vinovaţi pentru eşecurile trecute, prezente şi viitoare ale construirii socialismului la sate. Partidul a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a aduce bunăstarea la sate dar, existau unii care sabotau acest efort- chiaburimea.

Partidul e în tot şi toate!
Nu toate numerele ziarului au un procent foarte mare de ştiri agricole. Nici nu se putea altfel, în condiţiile în care în toate sferele de activitate se luau măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii şi pentru depăşirea continuă a planului. Acest plan de producţie, care trebuia îndeplinit şi chiar depăşit, era o ideea care apare frecvent în articolele din anul 1952, în condiţiile în care se încheiase primul an al primului cincinal. Ţărănimea muncitoare trebuia să lupte pentru îndeplinirea planului de stat, a planului de colectări, a planului la însămânţări, a planului, planului, planului. Reuşita sau eşecul se raportează la îndeplinirea/ neîndeplinirea planului de diverse persoane/ structuri implicate, fie că este vorba de încercarea chiaburilor (cel mai adesea eşuată, datorită acţiunii oamenilor simpli), fie că este vorba despre neglijenţa unor organizaţii de bază care nu au fost destul de vigilente în lupta cu duşmanul de clasă, sau nu au îndeplinit întocmai hotărârile conducerii superioare a partidului şi statului.

Comments are closed.