Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Şcoala » Promovarea ”Căii Eroilor” într-un proiect al elevilor de la CNET

Promovarea ”Căii Eroilor” într-un proiect al elevilor de la CNET

Submitted by on 7 October 2017articol citit de 1,946 ori | No Comment

24 de elevi de la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu”, coordonați de prof. Vasilica Tomulescu şi inf. Andreea Manică, vor participa în acest an la Concursul Național pentru liceeni EUROSCOLA, ediția a X-a (2017-2018) cu un proiect de informare și conștientizare a publicului larg cu privire la valoarea de patrimoniu a Ansamblului Monumental “Calea Eroilor” din Tg-Jiu, proiect cu titlul: „Pas cu pas, spre infinit”.

Derulat  în perioada 29 mai – 6 octombrie 2017, proiectul a avut drept scop aducerea mai puternic în centrul atenției a istoriei și valorilor europene și întărirea sentimentului existenței unei identități europene prin informarea asupra valorii de patrimoniu a Ansamblului Monumental “Calea Eroilor” din Târgu-Jiu..

Pe parcursul celor 4 luni, echipa proiectului a fost prezentă atât în cadrul liceului, cât și în afara acestuia. Sloganul principal Protejează azi, bucură-te și mâine! a făcut înconjurul orașului în centrul acestuia, în cele două mari parcuri, la diferite instituţii publice, în cadrul altor unități școlare. Au existat numeroase afișe de promovare, au fost împărțite pliante cu informații, au fost afișate diverse banere și slogane și s-au folosit strategic cuvinte cheie: Gândește european și acționează local!, Prețuiește moștenirea, dăruiește cunoștințe!, Trecutul ne definește, prezentul ne dovedește!, O lume informată, o operă salvată! ș.a.m.d.

Au fost organizate seminarii de informare în cadrul liceului, iar cu acordul Primăriei Municipiului Tg-Jiu, au fot realizate două expoziții de imagine, text și desene în Parcul Central, respectiv în centrul orașului.

Echipa Euroscola de la  Colegiul Național “Ecaterina Teodoroiu” Tg-Jiu a marcat Ziua Mondială a Educației printr-o proiecție video, organizată alături de tinerii prezenți în Parcul Central (la foișor) în data de 5 octombrie 2017.

La finalul activităților campaniei de informare, membrii echipei au fost în vizită la Consiliul Județean Gorj, instituție parteneră în cadrul proiectului, unde au discutat cu reprezentanți ai instituției locale și au prezentat o listă cu măsurile ce propun a fi luate pentru protejarea și promovarea Ansamblului Monumental “Calea Eroilor” din Tg-Jiu, întărind astfel impactul pe care acest proiect îl are asupra comunității locale.

Chiar dacă data limită de realizare a proiectului în cadrul Concursului Național Euroscola, ediția a X-a, este 10 octombrie 2017, toate rezultatele implementării acestui proiect rămân prezente atât fizic, cât şi în spaţiul virtual, servind drept reper tuturor celor care doresc informații despre obiectul de patrimoniu cultural Ansamblul Monumental “Calea Eroilor” din Târgu-Jiu.

Comments are closed.