Vocea poporului începe să se audă încet, ca un zumzet, care creşte lent dar sigur, pe măsură ce se strânge şurubul. După ce doar o treime dintre români au ieşit la vot, iar votul lor a fost aruncat la coş, politicienii dându-şi mâna pentru a avea acces cât mai mulţi la putere, celelalte două treimi de români s-au hotărât să acţioneze. Mai întâi, câţiva au aruncat cu monede şi ouă clocite în Ion Iliescu, care a venit, ipocrit, să pună flori la mormântul românilor ce au murit în 1989, în acea mascaradă care a fost denumită, ani la rând, „Revoluţie”. Apoi ne-am trezit cu o democraţie caracterizată de o opoziţie anemică, formată, oricum, din nişte liberali ghiftuiţi, care nu vor ţipa împotriva puterii de dragul poporului, ci din dorinţa de a o dezbina şi de a o răsturna de pe piedestal, ca să vină, din nou, ei, la putere. Aşa că, adevărata opoziţie o va face „ norodul şi nu tagma jefuitorilor”, ca să-l parafrazez pe Tudor Vladimirescu, sau societatea civilă, aşa cum spunea, nu demult, Cristian Tudor Popescu. Problema e că societatea civilă din România e mai mult o definiţie generică, nu e organizată şi, chiar dacă ar reacţiona spontan, acţiunea ar fi reprimată urgent, pentru că legea permite libera exprimare sub formă de demonstraţie de stradă, cu condiţia să fie autorizată. Ori, cine să adune sub aceeaşi cupolă toţi nemulţumiţii, să-i organizeze şi să facă opoziţie pe bune. Mai ales că, imediat ce apare un lider ce devine periculos pentru putere, pentru că are carismă şi poate să conducă masele, ori e cumpărat, ori e reprimat. Aşa că, pe principiul „dezbină şi stăpâneşte”, opinia publică e fărâmiţată în bucăţele mici, ca glasurile să se amestece şi să nu se mai înţeleagă nimic, iar puterea să-şi vadă, în continuare, liniştită, de interesele ei.
Totuşi, şurubul se strânge atât de tare, încât zumzetul de care vorbeam mai sus începe să se audă tot mai uniform. Citeam pe site-ul www.9am.ro cum oamenii simplii se revoltă apropo de faptul că visteria guvernului e goală. De fapt, nu se revoltau că e goală, ci că a fost golită pentru a fi burduşite buzunarele suspuşilor, din impozitele celor de jos. A celor de jos pentru care nu sunt bani pentru măriri de salarii. Acei oameni făceau schimburi de adrese, căutau să se întâlnească, să-şi caute un lider, să treacă la acţiune şi să iasă în stradă. Am avut senzaţia că îmi trece prin faţa ochilor un vechi film românesc, în care rumânii puneau mâna pe coase şi topoare, îşi puneau în frunte un haiduc şi începeau să chiuie ca pe vremuri: „Aiii, cuţât, cuţât, cuţât!/ De trei ori te-am ascuţât,/ Pe tocilă şi pietroi,/ Să tai capu’ la ciocoi…”
