Pavel, socru mic a doua oară

Loading

nunta-pavelConsilierul judeţean Nelu Pavel, unul dintre liderii romilor din Gorj, şi-a ţinut cuvântul de a-şi mărita fetele după majorat, pentru a da un exemplu de urmat celor din etnia lui, care păstrează, încă, acea cutumă de a-şi căsătorii copiii în jurul vârstei de 12-13 ani, contrar legii, care permite asta de la 16 ani pentru fete şi 18 ani pentru băieţi. De această dată, a venit rândul cele de a doua fete a lui Pavel, Cristina, care are 18 ani şi jumătate, să fie mireasă, cel care i-a devenit mire fiind unul dintre nepoţii avocatului Nicolae Bobu. Nunta, care s-a desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute, timp de trei zile, a fost o combinaţie de obiceiuri rome şi româneşti, romii cărămidari din Târgu Jiu, cartier Obreja, dintre care fac parte atât familia miresei cât şi a mirelui, fiind romanizaţi. Astfel, nu au lipsit oile, porcii şi viţelul la proţap, dansurile ţigăneşti, dar nici sârbele şi horele olteneşti. Evenimentul a amintit de recenta nuntă regală de la Londra, pentru că mirii au mers la biserică cu caleaşca, iar naş, ca şi la fata cea mare a lui Pavel, a fost deputatul Nicolae Păun.