Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Istorie » Monumente importante din Istoria Gorjului dispar din lipsa banilor (VII)

Monumente importante din Istoria Gorjului dispar din lipsa banilor (VII)

Submitted by on 4 April 2014articol citit de 1,152 ori | No Comment

Judeţul Gorj beneficiază de un patrimoniu istorico-cultural de o valoare inestimabilă, din nefericire autorităţile gorjene nu fac suficient pentru conservarea acestuia. Dacă în unele cazuri eforturile Muzeului Judeţean „Alexandru Ştefulescu” au dat roade iar obiectivele respective se află într-o stare acceptabilă pentru vizitare turistică-Casa memorială „ Tudor Vladimirescu”Vladimir, Casa memorială „Constantin Brâncuşi”Hobiţa, Casa memorială „Ecaterina Teodoroiu” ş.a., în alte cazuri vestigii importante de istorie riscă să dispară, câteva exemple Casa „Iosif Keber” Târgu-Jiu, Casa „Moangă” Târgu-Jiu, Casa „Moangă-Pleşoianu” Săcelu, Casa „Dincă Schileru” Bâlteni şi multe altele.

Biserica de la Cojani reprezintă la acest moment o ruină care ar putea să dispară în câțiva ani

Biserica de la Cojani reprezintă la acest moment o ruină care ar putea să dispară în câțiva ani

Una dintre cele mai importante biserici rămasă în urma Magherilor se află și astăzi în preajma satului Cojani, localitate aflată între Târgu-Cărbunești și Albeni. În această zonă, familia Magheru a deținut proprietăți mai multe secole. Din nefericire, lăcașul de cult se află într-o avansată stare de degradare iar autoritățile locale nici măcar nu par să realizeze importanța monumentului. Cei care vor să ajungă în prezent la acest obiectiv nu găsesc nici măcar un drum, despre o restaurare nici nu a fost vorba până acum.

Ctitorie a Magherilor

Biserica „Sf. Ioan, Nicolae şi Gheorghe”  a fost ridicată la începutul secolului al XIX-lea. Construcția este opera unor meşteri vâlceni în Gorj. Biserica are faţadele pictate în întregime cu diverse scene şi personaje. Pictura este realizată după 1825 de echipa zugravului Manole – Dinu (Constantin) zugrav, Dumitru şi Dumitraşcu – calfe. Elementele ornamentale, cum ar fi motivul frunzei de stejar şi reprezentarea personajelor respectă linia tradiţiei echipei lui Manole. În Gorj, reprezentarea unor ctitori pe faţadele lăcaşului de cult constituie o formulă iconografică specifică. Procedeul cunoaşte o relativ largă răspândire, după 1820 el depăşind graniţele unui fenomen strict local doar pentru zona Gorjului, de exemplu.
Biserica Măceasca, cum mai este cunoscută, a fost construită în anul 1824. Pisania acesteia a fost făcută cunoscută de către Alexandru Ștefulescu. Astfel, inscripția ei este dată într-o cronică a pisaniilor bisericești găsite între anii 1803-1857 în care se însemnează ”Pisania Bisericii cu hramul Sf. Nicolae din Bâryeiul de Gilort” și anume: ”Această sfântă și dumnezeiască biserică este zidită din temelie și înfrumusețată după cum se vede, cu hramul Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Arhiereu Nicolae și Sf. Mucenic Gheorghe, și s-au făcut cu toată cheltuiala și osârdia a lui Polcovnicul Ioan Magheru cu soția d-sale Ecaterina în zilele domnului nostru Ion Grigore Ghica Voievod și cu blagoslovenia prea sfinției sale părintelui Neofit episcopul Râmnicului , ca să le fie d-lor și părinților d-lor și a tot neamul d-lor veșnică pomenire(1824).
Ctitorul, Ioan(Ioniță) Magheru  a fost  întâiul născut al popii Ioan Magheru. S-a născut în 1795 şi a murit de tânăr în urma unei boli în 1826. A avut însă o viaţă agitată care, probabil, l-a consumat foarte mult. A ales cariera armelor la îndemnul unchiului său şi tot la impulsul acestuia s-a căsătorit în 1816 cu o nepoată a soţiei unchiului său, Ecaterina (Catinca). În privinţa familiei, reţinem că Ioniţă Magheru a avut cinci copii, dintre care trei fete,  Ioniţă(Niţu) Magheru remarcându-se în Revoluţia paşoptistă alături de unchiul şi vărul său.
Va fi unul dintre căpitanii lui Tudor Vladimirescu la Revoluția de la 1821, motiv pentru care va avea mari problem cu autoritățile imediat după evenimente. După o perioadă de exil în Ardeal, Ioniţă Magheru se va întoarce în ţară şi va reintra în slujba autorităţilor în toamna anului 1821. Astfel, la 9 septembrie 1821, sărdarul Bălteanu şi comandantul turc Hali Aga Imbrohor îl împuterniceau pe Ioniţă în plasa Amaradiei de Jos şi pe GheorgheMagheru, fratele său,  în Amaradia de Sus, să adune armele de la panduri şi alţi locuitori. Ca funcţie în administraţie, Ioniţă Magheru se va mulţumi cu cea de căpitan al poterei în plasa Amaradia de Jos. Abia la 1 noiembrie 1822 va reveni în funcţia de căpitan peste Plasa Amaradiei de Jos. Mai târziu  îl vom găsi ca „mai marele poterelor Gorjului”, un document din 21 februarie 1824. La 25 iulie 1825 era deja „polcovnic peste toţi căpitanii de poteră din cele cinci judeţe de peste Olt”.

Comments are closed.