Mineri, sau fotbaliști?

Loading

Zarvă mare la Pandurii. Marin Condescu, președinte al  Clubului Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu, anunță numirea în funcția de director general a subprefectului de București (fost prefect de Gorj) Liviu Andrei.Primarul municipiului Târgu Jiu, Florin Cîrciumaru, care este reprezentant al Consiliului Local în Adunarea Generală a clubului anunță că se retrage din funcție din cauza acestei numiri. Managerul privat al Complexului Energetic Oltenia (principalul finanțator), Laurențiu Ciurel, spune că mai bine un antrenor de șah decât de lupte (cum e Andrei) ar trebui să fie la Pandurii.
Am și eu, ca simplu cetățean din Gorj și Târgu Jiu, dacă-mi permiteți, o opinie. Oare, n-ar fi mai bine ca Marin Condescu să se ocupe de drepturile minerilor și energeticienilor pe care-i reprezintă în calitate de președinte al Federației Naționale Mine- Energie, iar Laurențiu Ciurel să se ocupe cu producția de energie? De ce trebuie să susțină o unitate de stat cum este Complexul Energetic Oltenia o echipă de fotbal? Am mai pus această întrebare chiar la complex și mi s-a spus că această cheltuială este prinsă în buget, deci este legală. Directorul pe care l-am întrebat nu a vrut să priceapă întrebarea așa cum am adresat-o. Eu voiam să știu de ce a fost prinsă în buget această cheltuială. De ce să dăm mineri și energeticieni afară, pentru că trebuie reduse cheltuielile și nu-i dăm afară, mai întâi, pe fotbaliști, care nu produc, spre deosebire de ceilalți și iau salarii muuuuult mai mari. Oare, câți mineri și energeticieni ar fi plătiți cu un salariu de fotbalist?
Eu propun un referenduum. Să spună gorjenii dacă sunt de acord ca fotbaliștii de la Pandurii să fie plătiți de stat sau din bugetul local al municipiului. Să spună românii. Nu am nimic împotriva sportului, dar fotbalul e o afacere, nu un sport. Păi, atunci, cine vrea o astfel de afacere să o finanțeze din banii lui. Iar dacă foarte mulți gorjeni mă vor înjura la citirea acestor rânduri, îi invit să se adune împreună cu toți cei care vor ca Pandurii să existe, să pună bani și să finanțeze salariile mari ale acestor băieți.
Iar sindicaliștii să se ocupe de membrii lor, inginerii de făcut energie și administrația publică de serviciul în folosul comunității. Vă garantez că nu este o nevoie a nimănui să avem Pandurii, ca să-i finanțăm din bani publici.