Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Gorjul » Maria Pătraşcu, ultima ţesătoare din Ciuperceni

Maria Pătraşcu, ultima ţesătoare din Ciuperceni

Submitted by on 21 July 2010articol citit de 5,362 ori | One Comment

Am aflat cu uimire că, la Ciuperceni, mai există o femeie care are în casă instalat, la loc de cinste, războiul de ţesit. Şi nu-l ţine la expoziţie, ca la muzeu, ci chiar ţese. În războiul ei, pe vremuri se lucra pânză de cânepă sau cârpe de borangic. Acum, mai face, din când în când, câte un prosop roşu, „de artizanat” cum i se spune, ca să-l pună naşul şi cumnatul de mână, la nuntă, precum îşi pune primarul, la evenimente, cocarda tricoloră.

Maria Pătraşcu a păstrat războiul de ţesut la loc de cinste

Maria Pătraşcu a păstrat războiul de ţesut la loc de cinste

Maria Pătraşcu a lucrat 20 de ani pentru Arta Casnică Tismana, înainte de 1989, ca alte mii de femei din Gorj care făceau produse de artizanat la domiciliu, fiind comandate, multe dintre ele, din străinătate. Şi e a nu ştiu câta oară când am auzit o vorbă: „Fie-i ţărâna uşoară lui Traian Burtea, săracul (fost preşedinte al Artei Casnice Tismana n.r.) că la mulţi a dat de lucru. Aducea comenzi din afară pe vremea lui Ceauşescu. Am câştigat mulţi bani cu el.”

Un fost sat de olari şi ţesătoare
Maria îşi aminteşte, de asemenea, că satul ei, Boboieşti, era plin de olari şi ţesătoare: „Demult, la noi bărbaţii făceau oale, cu care se duceau la şes, să le vândă şi se întorceau cu porumb, grâu şi tot ce era nevoie în casă. Nu erau bani pe vremea aia. Totul se dădea la schimb. Iar femeile lucrau haine, velinţe, tot ce trebuia ca să îmbrace şi omul şi casa. Ţeseau pânză de cânepă, în război, din care se făceau cămăşi şi pentru femei şi pentru bărbaţi. Din lână se făcea abaua, o stofă tare din care se făceau pantaloni bărbăteşti şi haine de iarnă şi pentru femei şi pentru bărbaţi. Eu n-am făcut, dar mama făcea şi borangic. Creştem viermi de mătase, iar când se înveleau, îi puneam în apă fiartă şi luam un lemn subţire, cu crăcane, mestecam în gogoşile de vierme de mătase şi se agăţau de băţ firele. Din 15-20 de firişoare din alea se aduna, se răsucea şi se făcea un fir de borangic, mai subţire sau mai gros, după cum voia femeia să iasă cârpa de goroasă. Apoi, în războiul ăsta, ca al meu, se ţesea cârpa de borangic. Ăle mai simple, cu vergi, le puneau femeile pe cap prin curte, sau când mergeau la muncă. Pe ăle cu model le ţineau pentru sărbători, pentru biserică, sau le dădeau la naşi să le pună ca prosop, la nuntă. Când femeia se mărita nu mai stătea deloc cu capul descperit. Nu ca acum. Nici în faţa bărbatului ei nu stătea descoperită.”

În trecut femeile se adunau să lucreze împreună

În trecut femeile se adunau să lucreze împreună

Uitare
În curând, cele două meşteşuguri din care au trăit sătenii din comuna Ciuperceni vor dispărea. Mai există doar Maria Pătraşcu care ţese, şi un singur olar, în toată comuna, după cum ne-a povestit femeia. Cât despre urmaşi, aceştia nu se arată deloc interesaţi să lucreze în astfel de domenii, primul motiv fiind acela că produsele tradiţionale, realizate manual, nu sunt deloc susţinute în Gorj, ele trebuind să concureze pe piaţa liberă cu  kitsh-urile realizate industrial, care sunt mult mai ieftine. Maria n-a avut fete, aşa că s-a aşezat lângă ea, la război, unul dintre cei patru băieţi, Mitu. Ştie să ţese, dar a învăţat din curiozitate, pentru că meseria lui e de instalator. La rândul său, Mitu are un băiat şi o fată. Dar fata lui n-a intrat în război nici măcar de curioasă. E drept că mai face cte o ţeavă de aţă, pentru război, ca săşi ajute bunica, atunci când merge la ea în vacanţă. Dar atât…

One Comment »