La vremuri noi, tot noi!

Loading

Într-un moment când tot mai multe instituţii de presă au probleme, unele provocate de criză iar altele de patronat sau managementul defectuos, apare o nouă televiziune pe sufletul românului. Mai exact este vorba de o televiziune dedicată culturii tradiţionale dar şi educaţiei, după părerea noastră lucruri care se regăsesc tot mai puţin în viaţa de zi cu zi. Faptul că o parte dintre cei de la VERTICAL suntem implicaţi în acest nou proiect este, suntem siguri,  o garanţie pentru lucrul bine făcut. Faptul că de şapte ani ne primiţi în casele dumneavoastră şi ne citiţi ne arată că avem dreptate!
Presa a devenit în ultimii ani o junglă în care au apărut mulţi neaveniţi, unii care o văd doar ca o afacere-şi asta a născut monstruozităţile de monden-iar alţii care vor să îşi protejeze sau să îşi dezvolte anumite afaceri, cei mai periculoşi după părerea mea pentru că deturnează sensul demersului jurnalistic. Doar că de la coada vacii la ştampila primăriei, cum spune o vorbă din bătrâni, e o cale atât de lungă, încât mulţi analfabeţi au ajuns patroni de media cu rezultate dintre cele mai diverse, a se vedea Gorjul. Doar că patronii respectivi au angajat de foarte multe ori manageri care au venit cu „prompteristele” iar de aici probabil că vă puteţi imagina sau chiar vedea …multe.
Dar suntem la sfârşit de an şi, cum spune acelaşi român optimist din fire, cele rele să se spele, cele bune să se adune. Subscriem ideii iar N-Sat Tv asta îşi şi propune, să readucă zâmbetul şi voia bună în casele gorjenilor. Pe lângă folclorul tradiţional şi filmările unor profesionişti de prim-rang, telespectatorii vor putea găsi, sperăm noi cu plăcere, emisiuni care să le stârnească interesul. Noua televiziune este una mică dar dispune de resurse umane profesioniste şi de foarte multă pasiune,  de aici şi încurajarea pe care le-o facem din acest colţ de pagină pentru a avea cât mai mult succes. Sper  să avem dreptate când spunem că oamenii s-au săturat de politică şi de eternele emisiuni de studio în care nişte oameni stau la o masă şi vorbesc nişte discuţii, e deja prea mult după o nouă campanie electorală. Vă oferim altceva, în primul rând mersul şi filmările la faţa locului iar în al doilea rând multă calitate.
Şi pentru că este sfârşit de an şi ca mai toţi cititorii noştri, vom avea şi noi parte de o vacanţă, vă urăm să aveţi parte de Sărbători cu spor şi linişte şi să ne regăsim sănătoşi atât în Vertical cât şi pe undele N-Sat TV !