Parlamentarul ideal este cinstit („nu votează la două mâini”; „nu îşi votează mărirea salariului sau a pensiei”), harnic („nu doarme la şedinţe”), îi reprezintă pe cei care l-au ales, îi ascultă, le înţelege nevoile şi ţine cont de ele în elaborarea legilor, este un bun profesionist, are onoare şi demnitate, îşi respectă promisiunile făcute în campania electorală. Şi toate acestea… dacă nu ar fi parlamentar român.
Învăţământul, sănătatea, turismul, industria, agricultura, transporturile ş.a. au fost prea mult timp într-un mod condamnabil lăsate să viscereze până în pragul abominabilului. Pentru aceasta ne facem vinovaţi şi noi că am crezut în promisiunile lor şi ei că şi-au permis să ne mintă cu atâta neruşinare. Suntem cu toţii piesele nefericite ale unui puzzle numit generic „România eternă şi fascinantă”.
Lăsând la o parte profilul politicianului ideal, să vă spun şi de ce a ajuns România în actuala situaţie, cu datorii la F.M.I., cârpită în coate şi roasă în genunchi. Am aflat de la o cunoştinţă „bine intenţionată” că situaţia ingrată a ţării din ultimii ani putea fi uşor evitată. De fapt eram invitat să privesc peste umăr, în urmă cu vreo zece ani: „Dacă Năstase şi P.S.D.-ul, cât au fost la putere, nu angajau cu miile la buget, nu ajungeam astăzi aici. Toate rudele lor sunt prin primării şi ministere.” L-aş fi contrazis pe amic, dar cum nu doream să mă pun cu mintea lui odihnită (sic!), i-am zâmbit cu subînţeles: „şi struţocămila se jură că e pasăre, dar nu face ouă”.
Vă întrebaţi poate care sunt totuşi rezultatele României în ultimii 23 de ani? O parte pe aici, o parte pe acolo. Concluzia: rezultate… din părţi. Şi asta nu pare să deranjeze câtuşi de puţin pe cei cărora ar trebui să le crape obrazul de ruşine şi aceasta pentru că le lipseşte tocmai „educaţia politică”. Bine că noi românii am pierdut şi gramul acela de conştiinţă pe care îl deţineam şi suntem scutiţi de simţămintele ruşinoase.
Despre „educaţia politică” le vorbeam şi elevilor mei de clasa a XI-a, în cadrul unui capitol intitulat „Statul şi politica”. Încercam să le trezesc interesul pentru înţelegerea formelor de guvernământ şi a sistemelor politice (parlamentar, prezidenţial şi semi-prezidenţial) în concordanţă cu unele competenţe pe care ei trebuie să le deprindă în urma studierii istoriei. Astăzi, vedem cu părere de rău cum stimabililor noştri parlamentari le lipseşte exact ceea ce pretind eu de la elevii mei, educaţia politică, şi chiar ceva mai mult.