Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Magazin » La Sânpetru de iarnă …

La Sânpetru de iarnă …

Submitted by on 17 January 2012articol citit de 2,268 ori | No Comment
 Cel puțin peisajul de la munte ne aduce aminte de iernile de altădată

Cel puțin peisajul de la munte ne aduce aminte de iernile de altădată

Iată-ne și în miezul iernii, iar anotimpul alb nu-și respectă numele în privința omătului. Până și vestitul ger al Bobotezii a întârziat în aceste zile. Sărbătorile au trecut și acum ne uităm spre primăvară. Din experiența anilor trecuți, greul abia începe…

O alergătură de nori scămoşi, cenuşii, a învelit creştetul Tihomirului într-o năframă de ceaţă. Oamenii din Sohodol sunt pe la curături şi pătuiage, să coboare nutreţul la ţarcurile din vale. Nu au mai urcat oile spre culmi şi ponoare, că s-a lăsat viscol dinspre munţi şi este polimă de ninsoare. Şi Raluca a vrut să ajungă în ocolul din văgăuna dealului, cu Taica Alexandru. Dar n-a lăsat-o bunica să treacă pragul casei, până fata nu s-a spălat pe ochi cu apă sfinţită de la Bobotează, pentru a-i fi mereu bine şi a se bucura de sănătate trupească şi sufletească. Raluca şi-a limpezit chipul deasupra vetrei cu foc încins, prin ochiul de la plită, să nu curgă apa în loc spurcat. Apoi, îndârjită şi hotărâtă, fata a ieşit pe poartă şi s-a pierdut în adâncul uliţei înceţoşate.

Povești la gura sobei
În casă, lângă murmurul molcom al sobei, Muica Paraschiva îl ajută pe Săndel să scrie un text despre sărbătorile tradiţionale ale iernii. Bunica îi povesteşte nepotului cu glas blând şi acesta o ascultă cu luare-aminte: „Legenda spune că pe vremea când era băiat mic, Sfântul Ioan a fost salvat de mama sa de mânia lui Irod Împăratul, care voia să îl omoare. Aceasta a fugit cu dânsul în pustie şi s-a ascuns într-o peşteră. Aici, s-a deschis o piatră care l-a înghiţit pe Ioan. Din acea clipă, băiatul ieşea din piatră pe furiş şi se hrănea cu ierburi şi miere. Aşa a crescut mare, a adus botezul în lume şi l-a botezat pe Iisus Hristos. Atunci, o mulţime de minuni s-au petrecut în viaţa oamenilor.”
Un colind cu mesaj legendar ne spune că Sfântul Ioan a fost blestemat de mama sa să se transforme în fiară de pădure. Blestemul măicuţei a prins rădăcini şi Ioan s-a prefăcut în cerb, trăind astfel nouă ani şi nouă zile, după care a redevenit om, a zidit o mănăstire şi abia apoi l-a botezat pe Iisus Hristos. Săndel îşi notează pe margini de caiet istorisirea bunicii şi înţelege de ce, în ziua de Sfântul Ioan, Muica Paraschiva a stropit cu agheasmă toată casa, grajdul şi celelalte binale, animalele, grădina, poarta şi ogorul din prundul ogaşului. Află că este un obicei creştin prin care în această zi oamenii îl roagă pe Dumnezeu să le ocolească gospodăria de foc iar vietăţile din ogradă să fie ferite de jivinele sălbatice ale codrului.
De aceea, sătenii din Sohodol ţin ziua de Sfântul Ioan ca pe o mare sărbătoare. Pentru că el a botezat pe Iisus, iar de atunci au primit şi oamenii botezul. Pentru că, împreună cu o ceată de 318 sfinţi, a făcut posturile şi a ajutat pe Dumnezeu întru buna sporire a pământului. Dinspre dimineaţă, Paraschiva a pus în pridvor de fereastră cojile de ceapă cu sare, să afle mersura vremii peste an. Îşi doreşte să scape de secetă, că s-au uscat toate crovurile cu apă din cornet şi nu mai are unde adăpa vitele. Au fost multe praznice în sat, mulţi sohodoleni şi-au serbat ziua numelui, au petrecut cu cei dragi şi au jucat pe seară la hora din sat.

Legendele copilăriei
Spre miezul zilei, Raluca şi Moş Alexandru se întorc din curmătura Tihomirului. Fata e roşie-n obraji ca focul şi-i tare bucuroasă că afară a-nceput să ningă cu fulgi mărunţi şi uşori. Trece vacanţa şi nu a urcat sania pe derdeluşul din vârful uliţei! Familia fetiţei este liniştită că are tot nutreţul în curtea casei iar vitele sunt la grajd. Pentru ei, poate să intre în sat Sânpetru de iarnă!
Legenda spune că jidovii au vrut să-l întoarcă pe Petru de la credinţa creştină. Nu au reuşit să-l convingă şi l-au închis. Trei zile şi trei nopţi, Petru se roagă la Dumnezeu să-l scape. Vine îngerul Domnului, îi deschide porţile puşcăriei şi Petru merge la Apostoli. Sfântul Petru de iarnă se prăznuieşte în miez de ianuarie şi este considerat patron al lupilor. Alegerea sărbătorii nu este deloc întâmplătoare. Pentru că, în aceste zile, omătul ascunde totul privirii. Acum, la Sohodol, doar un pic de ţărţărică s-a aşternut peste sat şi coline. Animalele casei se găsesc în adăposturi, la loc cald şi sigur. Sălbăticiunile sunt ascunse în bârloguri prin hăţişuri de codru şi pleacă după hrană numai când le pridideşte foamea.
În povestirile bătrânilor se face vorbire despre haitele de lupi care cutreierau hotarele satului, se opreau prin răscruci şi hăuri, urlau unele dintr-o parte a culmilor, altele de peste cornet, sfârşind somnul oamenilor şi înfiorând liniştea caselor. Erau nopţi de spaimă pentru toţi sohodolenii, care credeau că prin urletele lor înfricoşătoare lupii îl strigă pe Sânpetru, să le spună încotro s-o apuce şi ce să mănânce.
Dintr-o altă legendă aflăm că lupii sunt câinii lui Sânpetru şi au fost blestemaţi de Dumnezeu să nu se sature niciodată. Săndel face ochii mari. Parcă ar vrea să întrebe ceva. Este atent totuşi la povestirile bunicii. Ştie că va reuşi un text plin de întâmplări aşa cum preferă profesoara de limba română. Ascultă şi scrie! Şi pe moarte de se află, lupul se năpusteşte pe pradă, îşi înfige colţii în carne şi i se înţepenesc fălcile, de nu mai rămâne şansă pentru scăpare. Când lupul nu are cu ce se hrăni îşi împlântă colţii în pământ. Este foarte lacom. Dacă scapă în turmă, ucide mai multe oi, dar pleacă numai cu una!
Sânpetru de iarnă semnifică miezul iernii rustice, idilice, care începe la Sânedru, în ziua de 26 octombrie, şi se termină la Sângiorz, pe 23 aprilie. Este un zeu al lupilor. În noaptea de Sânpetru, prin urletul lor înspăimântător, lupii cer divinităţii să le dea hrana cea de toate zilele. Venit între ei călare pe un cal alb, Sânpetru denumeşte animalele pe care le vor mânca.
Paraschiva a lăsat în plata Domnului lucrul. Nu a intrat să termine scoarţa prinsă în războiul de ţesut, a lăsat deoparte cârligele şi a uitat să prindă în brâu furca de tors. Nu a lucrat deloc ziua toată, să stea departe de ogradă sălbăticiunile! S-a preocupat de Săndel, el a fost tot farmecul zilei pentru ea.
E multă lumină acum peste sat. S-au schimbat rânduielile. Aşezarea este ocrotită de trăinicie şi rost în trupul zidirilor. Bunăstarea a adus în case răgaz şi siguranţă. Anotimpul coboară timid de pe vârfuri de munţi şi păduri. Zăpada a brumărit peisajul. Pe văioagele din Cojoi, între Sohodol şi Izvarna, nu mai urlă lupii! Au ce mânca în codru, nu i-au scos afară zăpezile cele mari!

Comments are closed.