Protestele sociale și politica

Loading

codrin-scutaruProtestele sociale din ultimele zile sunt un atribut al democrației. Cele făcute pașnic. Violența, prezentă în ultimele zile în anumite grupuri radicale de protestatari, periclitează caracterul democratic și liber al protestelor. Aceste ieșiri stradale îmi par a fi răbufnirea unei societăți care este victima a trei ani de criză economică, a douăzeci și unu de ani de criză structurală și a unui 2012 lipsit de perspective și soluții din partea politicului.
Politicul se raportează la criză.
Opoziția ia atitudine prin decla­rațiile liderilor săi, din care se remarcă mai activ Crin Antonescu. Un mesaj de bun simț a venit și de la liderul conservatorilor Daniel Cons­tantin. Victor Ponta a punctat zilele trecute. Cred că atitudinea liderilor politici ai opoziției trebuie să fie una extrem de responsabilă și pre­caută, dar este necesară. Pot capitaliza politic major.
Puterea tace și, mai grav, gu­vernul tace. Președintele, cel care prin conflictul cu doc­torul Arafat, și, mai grav, prin susținerea privatizării cinice a sănătății, a fost actor cheie al declanșării scânteii protestelor, tace.
Între timp, perspectiva economiei nu tace. Imaginile cu centrul Capitalei devastat vor fi decontate politic. Economia României nu va mai fi creditată de investitori nici ca până acum. Și da, guvernul are o mare problemă. O problemă pe care nici dibăcia politică a domnului președinte sau a domnului Gabriel Oprea nu o poate soluționa. Vorbesc de președinte și de UNPR pentru că PDL pare dispărut.
Departamentul său de comunicare a falimentat cu ocazia acestor proteste. Domnul Voinescu pare depășit de situație.
Președintele poate puncta politic prin schimbarea premierului. O va face?
Începutul anului 2012 găsește România într-un moment dificil, după trei ani de criză. Programul guvernelor lui Traian Băsescu din perioada 2009-2011 s-a detașat drept unul profund neoliberal cu accente anti-sociale în ceea privește dărâmarea statului social și a sistemelor publice, în numele salvării României de la efectele crizei economice mondiale.
Pe acest fond, anunțul președintelui din Mai 2010, prin care anunța măsurile de austeritate și ceea ce a implementat guvernul Boc până în prezent, începe să se deconteze ca nemulțumire socială, din Ianuarie 2012. După ce un sistem fragil din punct de vedere al forței celor care îl susțin, sistemul de educație, a fost lovit, a venit apoi rândul asistenței sociale prin care s-a propagat ideea falsă că susținem un popor de asistați pe spatele celor care muncesc, acum a venit rândul sistemul de sănătate.
Legile neoliberale care par anacronice, de influență thatcheristă, concepute în cadrul comisiilor prezidențiale, sunt sancționate acum puternic de o opoziție populară, care depășește ca forță opoziția politică și care poate crea un cadru favorabil pentru cea din urmă.
O opoziție populară sănătoasă, fermă, creează un fond pe care actualul guvern devine mai precaut în a promova un program de guvernare, de cele mai multe ori cinic. Vom putea avea astfel un an 2012 mai echilibrat, în care lupta electorală va fi dublată de reacții ferme la nivelul societății.
Ceea ce s-a întâmplat în aceste zile, prin mișcarea de susținere a lui Raed Arafat, îmi aduce aminte de mișcările spontane de susținere pentru Laszlo Tokes din Decembrie 1989. Iată că acum, în mai multe locuri din țară, au apărut mișcări de susținere ale unui om care însă incumbă de fapt nemulțumirea publică ajunsă la apogeu.
Românii nemulțumiți de cadrul în care sunt obligați să trăiască vor mai lua probabil atitudine și în lunile ce urmează. Este extrem de important ca politicul să nu intervină pentru înăbușirea nedemocratică sau pentru confiscarea lor, în cadrul acestor mișcări naturale ale societății și grupurilor afectate ci, mai degrabă, să vină cu soluții responsabile. Atât puterea cât și opoziția.