Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Istorie » Din istoria Centenarului României Mari(XVII)

Din istoria Centenarului României Mari(XVII)

Submitted by on 7 May 2018articol citit de 726 ori | No Comment

 

Participarea României la Primul Război Mondial a avut un obiectiv asumat de întreaga țară: Marea Unire. Aceasta s-a realizat în 1918, dar pentru asta s-au jertfit în jur de 1.000.000 de români pe front sau în spatele acestuia. Războiul a fost necruțător cu românii deoarece aceștia nu au fost pregătiți pentru el. Armata română a plecat în război slab echipată iar promisiunile Aliaților au fost mult timp doar niște vorbe în vânt. Lucrurile nu stăteau deloc bine la sfârșitul anului 1916 și totuși eroismul românilor din vara anului 1917 a uimit lumea.

Anul 1917 a fost unul dramatic pentru cele ce se petreceau pe frontul românesc din Moldova. Ajutorul armatei ruse, pe care s-au scris cele mai multe scenarii de apărare ale românilor, a fost unul extrem de redus din pricina agitațiilor bolșevice. La sfârșitul lunii aprilie 1917, generalul D. G. Șerbacev l-a înlocuit pe generalul Saharov în funcția de șef al statului major rus de pe lângă regele Ferdinand dar fără prea multe urmări, agitația trupelor ruse creștea cu fiecare zi și acestea erau tot mai greu de controlat de către ofițeri. Practic, din primăvara anului 1917, a fost tot mai clar pentru conducerea Armatei Române și regele Ferdinand că speranța principală nu se poate lega decât de spiritul de sacrificiu al românilor și acesta a venit ca de atâtea ori în istorie.

Reformele care au salvat România

În fața evenimentelor destabilizatoare din armata rusă care riscau să treacă și în rândurile românilor, Regele și Guvernul au luat măsuri care s-au dovedit decisive. Astfel, la 23 martie 1917, pe frontul din Moldova, regele Ferdinand I a dat o proclamaţie în care promitea pământ ţăranilor care alcătuiau grosul armatei, introducerea votului universal şi o mai „largă participare la treburile statului”. Programul politic anunțat de monarh și însușit și de Guvern a fost un catalizator uriaș al forțelor neamului românesc aflate sub drapel.
Pe 23 martie 1917, într-o vizită pe front, Ferdinand s-a adresat Armatei a II-a, care era cantonată la Răcăciuni:
” Ostaşi, vouă, fiilor de ţărani, care aţi apărat cu braţul şi cu pieptul vostru pământul unde v-aţi născut, unde aţi crescut, vă spun eu, regele vostru, că pe lângă răsplata cea mare a izbânzii care vă asigură fiecăruia recunoştinţa neamului întreg, aţi câştigat totodată dreptul la a stăpâni într-o măsură mai largă pământul pentru care v-aţi luptat.
Vi se va da pământ! Eu, regele vostru, voi fi întâiul a da pildă, vi se va da şi o largă participare la treburile statului. Arătați-vă, scumpii mei ostași demni de încrederea ce țara și regele vostru pun în voi și îndepliniți-vă ca până acum datoriile voastre cu sfințenie”.
Trebuie să fim atenți la evenimentele lunii martie 1917, perioadă în care țarul abdica, în care revoluția rusă cuprindea mulțimile din marele imperiu al țarilor. Era înțelept ca pe frontul român să fie liniște. Elita politică românească, în frunte cu regele Ferdinand I, a știut să se orienteze cu inteligenţă păzind de primejdii prezentul și asigurându-se viitorul.
O lună mai târziu, la 23 aprilie 1917, Parlamentul întrunit la Iaşi a luat în dezbatere proiectul de lege privind modificarea Constituţiei, propus de guvernul liberal, prezidat de Ion I.C. Brătianu. După ample dezbateri, la 13 iunie 1917, Adunarea Deputaţilor şi, la 20 iulie 1917, Senatul au adoptat acest proiect, deschizându-se astfel calea legală pentru înfăptuirea reformelor.În forma modificată, publicată în „Monitorul oficial”, art. 19 din Constituţie prevedea: „Pentru cauză de utilitate naţională, se sporeşte întinderea proprietăţii rurale ţărăneşti prin exproprierea terenurilor cultivabile, în scopul de a se vinde ţăranilor cultivatori de pământ, cu precădere ţăranilor mobilizaţi din această categorie sau familiilor lor, dacă ei au murit din cauza sau în timpul războiului”.
În aceste condiţii, pe 19 iunie 1917 se promulgă proiectul de revizuire a Constituţiei, care consacra, printre altele, adoptarea reformei agrare prin exproprierea marii proprietăţi şi introducerea votului universal. Reținem că operaţiunile militare s-au reluat în iulie 1917, când trupele austro-ungare şi germane vizau atacarea Moldovei de la sud la nord.
Ostaşii români au reuşit să respingă în bloc puternicele atacuri inamice, la Mărăşti (11 – 19 iulie), Mărăşeşti (24 iulie- 6 august) şi Oituz (26 iulie – 9 august), ducând în istorie celebra formulă ”Pe aici nu se trece!”.

Mărăști, prima victorie

Deși a părut că victoriile românilor din Moldova au apărut din neant, trebuie subliniat faptul că bătăliile au fost pregătite minuțios în mai-iunie 1917 și au fost favorizate de deciziile strategice ale Comandamentului German. Forțele româno-ruse de pe frontul din Moldova au fost subapreciate și ca urmare Puterile Centrale nu au făcut pregătiri speciale pentru ofensiva din vara anului 1917. Mai mult, o seamă de unități importante de pe frontul românesc-Corpul Alpin, Batalionul de Vânători de Munte din Wurttemberg, Corpul de Cavalerie al lui Schmettow și Corpul XXXIX-au fost trecute pe alte fronturi.
În Jurnalul Mareșalului Alexandru Averescu, unul din protagoniștii evenimentelor, se spune că „Poporul României moderne trebuie să-şi întipărească bine în suflet ziua de 11 iulie 1917, când, pentru întâia dată, armata sa tânără, care-şi primise botezul de sânge numai cu 40 de ani înainte la Griviţa, înscrie în istoria sa prima victorie în adevăratul înţeles al cuvântului, adică victorie ofensivă şi definitivă”.
Bătălia de la Mărăşti a fost una dintre cele mai importante bătălii desfăşurate pe teritoriul ţării noastre, între 11 iulie şi 19 iulie 1917, o operaţiune ofensivă a Armatei Române şi a Armatei Ruse cu scopul de a încercui şi distruge Armata a 9-a Germană. Confruntarea a deschis seria celor trei mari bătălii – Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz – în urma cărora trupele româno-ruse au reuşit să oprească ofensiva germano-austro-ungară ce urmărea scoaterea României din război şi pătrunderea în partea ucraineană a Rusiei.
Feldmareşalul August von Mackensen, anunţa în vara lui 1917 că „în câteva zile va sărbători la Iaşi zdrobirea armatelor române”. Mitul invincibilităţii germane avea să fie spulberat însă de eroismul şi priceperea Armatei Române.(Va urma)

 

Comments are closed.