IPS Irineu a sfinţit o biserică din Baia de Fier

Loading

Câteva sute de credincioși au participat duminică, 14 mai, la bucuria sfinţirii noii bisericii cu hramul „Izvorul Tămăduirii”, ridicată în zona numită „Satul Nou” din comuna gorjeană Baia de Fier. Slujba de sfinţire şi Sfânta Liturghie au fost săvârşite de către IPS Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. Din „Actul de sfinţire”, căruia i-a dat citire părintele protopop Iulian Mărgineanu, de la Protoieria Târgu Cărbuneşti, am aflat că sfântul locaş a fost ridicat în perioada 2008 – 2016, sub coordonarea preotului paroh Constantin Rădescu, de către enoriaşii parohiei, ctitorii principali fiind familia Iulia şi Dorel Sandu. După cum a precizat părintele paroh în cuvântul de întâmpinare, hotărârea de a ridica această biserică a fost luată de locuitorii comunităţii încă din anul 1920, dar vremurile vitrege şi evenimentele potrivnice ce au urmat în deceniile următoare au făcut ca acest ideal să se împlinească abia în anul 2008.