Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Istorie » Învăţătorii gorjeni şi implicarea lor în Revoluţia paşoptistă (I)

Învăţătorii gorjeni şi implicarea lor în Revoluţia paşoptistă (I)

Submitted by on 7 July 2009articol citit de 5,341 ori | No Comment

Dascălii gorjeni, în secolul al XIX-lea, au fost adevăraţi luminători ai satelor şi, în acelaşi timp, oameni ai cetăţii, implicaţi în marile evenimente ale vremii. Cititorii noştri au putut afla amănunte despre implicarea dascălilor în Războiul de Independenţă din paginile „Verticalului”. În acest număr prezentăm informaţii despre dascălii gorjeni care s-au alăturat trup şi suflet revoluţiei paşoptiste şi explicării către populaţie a marilor ei deziderate.

Guvernul provizoriu de la Bucureşti a beneficiat de sprijinul dascălilor gorjeni

Guvernul provizoriu de la Bucureşti a beneficiat de sprijinul dascălilor gorjeni

Învăţământul românesc înainte de Revoluţie
Apariţia Regulamentului Organic face ca din 1831 şcoala să devină o instituţie de stat. Şcolile din oraşele de reşedinţă devin publice sau naţionale. Se păstrează şi cele particulare, dar ele intră sub supravegherea statului. La Târgu-Jiu aveam doar o şcoală începătoare care s-a deschis la 17 aprilie 1832, profesor fiind Constantin Stanciovici-Brănişteanu. La venirea acestui institutor la Târgu-Jiu după ce studiase la Bucureşti şi Goleşti, după cum ne spune Alexandru Ştefulescu, faţa învăţământului arăta dezastruos: „Copii de ambe sexe şedeau pe nişte lăviţi foarte primitive unul lângă altul, ţinând în mână bucoarnele, ce constau din câteva foi legate în scoarţe de lemn lipite cu pele pe deasupra. Alături de fiecare mai era şi câte o scândurică  ca o lopăţică mică, acoperită cu ceară pe care se însemnau slovele cu un cui sau briceag”.
Dacă învăţământul public urban a fost stabilit prin Regulamentul şcoalelor din 1833, învăţământul din lumea satelor a rămas doar sub iniţiativă particulară. În mediul rural sătenii din Gorj au întreţinut multe şcoli pe cheltuială proprie. Aflăm asta dintr-un raport al Ocârmuirii judeţului Gorj către Departamentul Trebilor din Lăuntru unde se spune că în 1835  existau 26 de şcoli săteşti şi una orăşenească, toate particulare, totalizând 327 şcolari. Existau asemenea şcoli la Stăneşti, Vădeni, Corneşti şi Câlnicul de Jos, Tismana şi Brădiceni, Urdari, Poiana, Ceplea, Plopşorul, Izvoarele, Broşteni, Moii şi Vlăduleni, Maghereştii din Vale, Copăcioasa, Lunca şi Roşia de Jos etc.
Între 1838 şi 1845 Şcoala Normală a reuşit să pregătească învăţători pentru 177 şcoli rurale. Un învăţător de sat, în 1838, „ca să dobândească acest titlu, trebuia să ştie a ceti slobod, a scrie frumos şi desluşit, a fi deprins cu lucrările aritmetice, câte se cer pentru trebuinţele de toate zilele de căsnicie, să aibă cunoştinţe pentru căutarea vitelor la boale şi oricare asemenea învăţături folositoare locuitorilor ţărani”. Pentru munca lui primea 2 lei pe an de la fiecare sătean, unul la 23 aprilie şi altul la 26 octombrie , 2 kg de bucate sau 800 ocale de porumb din agazia de rezervă a statului.
În iunie 1844 documentele pomenesc că la Târgu-Jiu funcţionau şi două şcoli particulare pentru băieţi: una în limba greacă vorbitoare, cu 20 de elevi şi alta în limba germană, cu 19 elevi. Punând cap la cap elevii din sistemul public şi cel particular, aflăm că existau 6010 elevi, dintre care 5831 la şcolile de la sate, 39 în cele două şcoli particulare târgujiene şi 120 în şcoala publică a oraşului.

Dascălii în Revoluţie
Apariţia şcolilor săteşti s-a constituit într-o realizare majoră pentru învăţământul românesc. Dascălii satelor se confruntau cu probleme insurmontabile: lipsa de localuri pentru şcoli, de mobilier şi material didactic, administraţia nu favoriza învăţământul, de cele mai multe ori era chiar o piedică în această direcţie etc. Poate şi datorită acestei opoziţii întâmpinate de către slujitorii şcolii din partea subocârmuitorilor, proprietarilor sau arendaşilor a făcut ca la izbucnirea Revoluţiei de la 1848 aceştia să adere cu mare entuziasm.
Activitatea revoluţionară a profesorilor şi învăţătorilor în judeţul Gorj a început cu organizarea de adunări, alcătuirea de proclamaţii şi manifeste incendiare, explicarea şi comentarea conţinutului Constituţiei în mijlocul maselor, crearea de cluburi revoluţionare, organizarea poporului şi învăţarea acestuia să lupte cu arma, organizarea propagandei revoluţionare în mase etc. În rândurile acestui aparat de propagandă făcut de revoluţionari la nivel de ţară au activat şi profesorii gorjeni Ion Gherasim-Gorjanu, Constantin Stanciovici-Brănişteanu, Ion Ruptureanu, Matache Gheorghescu şi Mihai Marghiloman. După înăbuşirea revoluţiei, autorităţile timpului au constituit o comisie criminalistică de cercetare a activităţii dusă de către profesori în timpul revoluţiei, în baza căreia au fost arestaţi şi cercetaţi profesorii: Gh. Călinescu, M. Gheorghescu şi Ion Gherasim-Gorjanu.

În slujba Revoluţiei
Profesorul Gheorghe Călinescu din Târgu-Jiu după ce încă de la data de 30 iunie a cerut administratorului de judeţ, să-i înlesnească „aducerea învăţătorilor comunali…fără zăbavă”, după ce a rugat şi ministerul să-i  trimită „câteva exemplare din proclamaţiile tipărite”, văzând că lucrurile întârzie, a preluat acţiunea pe cont propriu. Acesta a întocmit şi trimis o circulară specială cu instrucţiuni şi lămuriri, fiecărui învăţător gorjean. Iată ce se spunea în această circulară: „După poruncile cinstitului Departament al Instrucţiunii Publice şi ale Cărmuirii judeţului către subcârmuitori te însărcinezi dumneata să citeşti şi să desluşeşti sătenilor unde te afli cu slujba, şi altor din alte sate acele 21 de articole din Proclamaţia mântuitoare a cinstitului şi evanghelicescului guvern, care cârmuieşte toată ţara astăzi…, spre fericirea ei pentru toţi de obşte… Şi totodată eşti însărcinat a sfătui…pe locuitori ca să împlinească…toate datoriile ce au către stăpânii lor, către proprietari şi arendaşi, până când cinstitul guvern va da legiuirile obşteştii adunări legiuitoare, care vor fi pentru fericirea tuturor de obşte” şi aceasta „nu va întârzia”. Spre încredinţare că s-au îndeplinit poruncile, învăţătorul trebuia să ia „adeverire de la fiecare sat subscrise şi pecetluite, că au înţeles şi au primit acele 21 de articole din Proclamaţia mântuitoare”. I se cerea apoi învăţătorului să raporteze ori ce greutăţi va întâmpina spre a lua măsurile cuvenite la vreme. La final, profesorul Călinescu accentua: „Domnule învăţător! Chemarea d-tale într-această slujbă apostolească este mare, ca şi numele de învăţător de care ne-am învrednicit. Să ne silim dar cu toţii a da ajutorul ce vom putea cu toată credinţa şi dreptatea, ca să putem fi vrednici, după fapte, de numele ce purtăm şi să putem dobândi cu dreptate cinstea şi mila stăpânirii” (Va urma)

Comments are closed.