Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Magazin » În ferestrele dintre ploi

În ferestrele dintre ploi

Submitted by on 10 April 2013articol citit de 1,150 ori | No Comment

Mulţi şi-au şoptit în barbă vorbe de duh aşteptând înscăunarea primăverii în templul cetăţii. Martie şi-a numărat zilele pierzându-şi osteneala între răbufnirile orgolioase ale iernii şi rătăcitoarele mângâieri călduroase ale soarelui nehotărât să scoată la viaţă toate minunile naturii. Aprilie intră şi el timid pe răbojul anotimpului, cu ploi reci, nestăpânite, în ciudate zbârliri ale vremii, cu băltiri şi inundaţii peste ţarini şi lunci. Siliţi de neorânduiala vremii, sătenii şi-au ţinut aproape speranţele reuşind să-şi pună pe rost treburile de primăvară.

Natura nu a aşteptat numărul gradelor din termometru ca să arate că a venit primăvara

Natura nu a aşteptat numărul gradelor din termometru ca să arate că a venit primăvara

S-au contopit în lacrimi de ploi lacrimile albe ale ghioceilor ce înmiresmaseră pădurile şi grădinile cu frumuseţea şi surâsul lor de vajnici şi gingaşi vestitori ai anotimpului renaşterii. Florile lor, ca nişte străluciri albe şi pure de zăpezi resemnate, au picurat bucurie în sufletul oamenilor, o bucurie ce poartă în taina ei mesajul divin al înfloririi şi înnobilării vieţii. Covoraşul de frunze, farmec al iluminării prin puterea verdelui pur, s-a lăsat culcat la pământ de apăsarea nevolnicei reveniri a iernii. S-a ridicat apoi raza de lumină cladă şi veşmântul alb s-a scurs sub aripi de flori suspinând în picuri şi şuviţe cristaline de apă peste haina de flori a pământului. Au renăscut apoi alte frumuseţi, viorelele, zambilele, brânduşele albe şi se pregătesc acum narcisele.

Explozia primăverii

Corcoduşii nu vor să-şi  mai ţină rămuretul golaş. Şi-au învins teama de frig şi furtună, lăsându-se vrăjiţi de taina împlinirii prin rod. Şi-au lepădat armurile mugurilor şi au presărat pe ram gânduri de fulgi albi în bobocei care abia aşteaptă să încununeze coroana în raiul florilor pline de aromele fecundităţii prin care vor zbura întru culesul polenului albine mii şi mii.
Trei zile a stat în casă Iacob al Marinei din Valea Zăbranului, ofuscat că ploaia nu-i dă pace. Când a văzut soarele şi cerul albastru, clar şi luminos, parcă l-a prins pe Dumnezeu de picioare. Mintenaş a urcat în culmea dealului, să termine de tăiat via, că s-au deshis căpuşele. L-a năimit cu el şi pe Mihai al Anei lui Căpriţă, să aibă spor la lucru şi la vorbă amândoi. Aşa face taica Iacob în ferestrele dintre ploi din această primăvară. Îşi ia la lucru vecinul şi-şi rostuieşte în tihnă şi bună înţelegere treburile. Departe, spre faţa Măgurii, se aud ecouri din cântecul îndepărtat al cucului. Aproape, prin păduricea de salcâm, orchestra mierlelor pare mult mai vioaie şi plină de răsunet
În momentele scurte de hodină, bătrânii mai trec prin judecata vorbei pe dregătorii ţării aflaţi în funcţii pe ici, pe colo. Îi nemulţumeşte spiritul mefistofelic cuibărit în comportamentul acestora, un mod şmecheresc de a-i privi pe oameni, prin care seriozitatea şi sfinţenia cuvântului dat au fost înlocuite cu viclenia şi surâsul parşiv. Şi la ei în comună, la primărie şi prin alte cabinete funcţionăreşti, te izbeşti de fapte nedemne ale firii omeneşti: zavistii, certuri, vrăjbi, mânii, îmbuibări, necurăţii şi desfrânări, neînţelegeri şi dezbinări. Cum spune Mihai, păsările de-ar şti de ei, prin alte zări ar pleca să cânte, pentru că nu ar accepta să se prihănească prin aceste locuri!
Undeva, spre Piatra Cloşanilor, se zăresc petece din zăpezile târzii. Ionică, nepoţelul lui Moş Iacob, priveşte cu lumină multă în ochi spre cireşul din umărul conacului. Crede în taina ce învăluie arborele cel mai iubit de el, pentru belşugul cu care îşi înroşeşte coroana în fiecare început de vară. Cireşele mari şi dulci îl ispitesc pe băieţelul năzdrăvan şi-l ridică pe uluc de crengi în zilele pline de soare, să-şi împlinească pofta cu gustul lor rar. Boboc după boboc se desenează pe ramuri. Apar şi primele frunze verzi, firave, abia născute. Câtă bucurie împrăştie în jur copacul. Fiecare boboc îşi deschide floarea, petală cu petală, decupată se pare din petecul de zăpadă din faţa munţilor. Peste minunea lor vor zumzăi albinele, va stărui răcoarea dimineţilor, va şuiera vântul vânturând staminele şi polenizând livezile.
S-a mai dus o zi cu soare, fereastră benefică între ploi pentru cei doi săteni din Vânturiş! Un fluture alb, vestitor, s-a aşezat pe creştet de gard la vie. Aşteaptă înflorirea!

Comments are closed.