Cui foloseşte regionalizarea şi cum va ajuta aceasta la creşterea economică a României, sunt doar două din întrebările la care de vreo două săptămâni tot căutăm răspunsuri mulţumitoare. Rezultatul? Ameninţarea etnicilor maghiari, prin vocea preşedintelui UDMR, Kelemen Hunor, că vor ieşi în stradă. Este evident că prin „regionalizare”, maghiarii înţeleg / vor „autonomie”, însă aceasta este o cu totul altă poveste.
În jocul acesta al reorganizării administrative a României, a intrat până şi Asociaţia de Vexilologie „Tricolorul”, al cărei preşedintele, prof. dr. George Rotaru, a prezentat de curând Studiul şi propunerea pentru Organizarea administrativă a ţării pe 6+1 regiuni de dezvoltare în baza principiilor proporţionalităţii şi similarităţii, cu respectarea ineluctabilă a condiţiilor istorice, geografice, etnice, socio-culturale şi politico-economice.
Din punct de vedere economic, sunt voci care afirmă că regionalizarea va ajuta ţara noastră la absorţia de fonduri europene şi atragerea de investiţii. Mai mult, organizarea administrativă este necesară, pentru că evoluţia pe care o avem de la ultima regionalizare, din timpul lui Ceauşescu, arată un lucru foarte grav: disparităţile dintre regiuni s-au păstrat. Numai că acestea nu sunt lucruri noi, neştiute. Regionalizarea nu se poate face pe genunchi, e datoria celor care o propun să vină cu o analiză de impact detaliată.
Dacă ar exista o astfel de analiză, am constata însă că la o primă vedere, regionalizarea nu va accelera, ci dimpotrivă, va încetini absorbţia fondurilor europene, într-o primă etapă, dacă va fi făcută pe parcursul unui exerciţiu financiar european, adică în interiorul intervalului 2011-2013. Este cu totul altă poveste dacă ea va fi realizată pentru a deveni operaţională odată cu exerciţiul financiar 2014-2020.
În prezent există nişte programe europene care sunt deja aprobate pe sectoare mai ales în infrastructură, în energie, sectoare care ţin de legături intrajudeţene. Aceste legături intrajudeţene vor deveni legături intra-regiuni. Or, din acest punct de vedere vor fi dificultăţi cu finanţarea în continuare a acestor programe şi cu punerea lor în practică, pentru că sistemul de referinţă şi monitorizare a banilor europeni se va schimba.
Un singur lucru ar trebui să facă Guvernul: să amâne această măsură până când se studiază foarte bine consecinţele ei şi se iau măsuri de natură fiscală, bugetară, a pieţei muncii, pentru a compensa aceste pierderi şi pentru a pregăti o dezvoltare în viitor.
Concluzia nu este însă una doar de ordin economic. Măsura de reorganizare este necesară, că e pe 8, 10 sau 12 regiuni, dar nu se poate face doar prin voinţă politică. Ea trebuie să aibă în spate o judecată economică, sociologică, antropologică foarte serioasă, pentru că nu e vorba de indicatori economici puri, cum sunt salariul, pensia – le mărim sau le scădem. Este un amalgam de factori – regionalizare înseamnă economie, societate, politică, cultură, tradiţie şi religie chiar.
